luni, mai 18, 2009

Un zâmbet la început de zi şi de săptămână...

Mail primit de la Ana.
In mod mai mult decat evident, exista invariabil diferente nelimitate intre femei si barbati.
1. Numele: Daca Ana, Maria, Cristina si Andreea se intalnesc la o cafea, ele vor dialoga, spunandu-si Ana, Maria, Cristina si Andreea. Daca Radu, Mihai, George si Marius ies la o bere, vor dialoga spunandu-si (afectuos): "Grasule", "Prostule", "Testosule", "Cap" sau "Mosule".
2. Achitarea notei de plata: Cand se primeste nota de plata, Radu, Mihai, George si Marius vor plati fiecare cate 10 lei, chiar daca nota este de 25 lei. Niciunul nu va avea marunt si niciunul nu va recunoaste ca ar dori rest… Cand femeile primesc nota, scot imediat calculatorul din geanta.
3. Banii: Un barbat va plati 20 lei pentru ceva ce valoreaza doar 10 lei, insa ii este necesar. O femeie va plati 10 lei pentru ceva ce valoreaza 20 lei si nu ii este necesar, dar este la reducere.
4. Baia si lucrurile personale: Un barbat are 5 obiecte in baie: o periuta de dinti, pasta de ras, aparatul de ras, un sapun si un prosop luat de la hotel. Numarul mediu aproximativ al obiectelor din baia unei femei este de 337. Un barbat nu este capabil sa identifice majoritatea acestora.
5. Argumente si discutii: Femeia are intotdeauna ultimul cuvant, in orice fel de conflict. Orice ar avea de spus un barbat dupa aceea, este doar inceputul unei noi discutii.
6. Pisicile: Femeile iubesc pisicile. Barbatii afirma ca iubesc pisicile, insa le alunga imediat ce femeia nu mai este de fata.
7. Viitorul: O femeie isi face griji cu privire la viitor pana cand se casatoreste. Un barbat nu isi face niciodata griji referitoare la viitor, pana cand se casatoreste.
8. Succesul: Un barbat realizat este acela care produce mai mult decat poate cheltui sotia sa. O femeie realizata este aceea care poate gasi un astfel de barbat.
9. Mariajul: O femeie se casatoreste cu un barbat, sperand ca acesta sa se schimbe, insa el nu o va face. Un barbat se casatoreste cu o femeie, sperand ca aceasta sa nu se schimbe, insa ea o va face.
10. Vestimentatia ingrijita: O femeie este ingrijita cand merge la cumparaturi, cand uda plantele, arunca gunoiul, raspunde la telefon, citeste o carte sau un mail etc. Un barbat va fi aranjat cu ocaziua unei nunti sau a unei inmormantari.
11. Natural: Barbatii se trezesc la fel de atragatori ca atunci cand s-au culcat. Femeile, cumva, se "deterioreaza" in timpul noptii.
12. Familia: Ah, copiii... O femeie stie totul despre copiii ei. Stie la ce ora este programarea la dentist, cunoaste relatiile lor sentimentale si anturajul, mancarea preferata, temerile ascunse si sperantele si visele. Un barbat are o vaga idee ca in aceeasi casa exista niste omuleti foarte mici.
13. Concluzia: Orice barbat casatorit ar trebui sa isi uite greselile. Nu ar avea sens ca doi oameni sa isi aminteasca mereu acelasi lucru…

duminică, mai 17, 2009

It made my day



În ordine cronologică:
  • Melodia cântată de Tiziano Ferro şi Kelly Rowland. Versul "I'm a circle in a world of a squares" mi-a mers direct la greensoul-ul ăsta al meu.
  • Reîntâlnirea întâmplătoare cu diriga în maxi-taxi. A exclamat sincer: "Ce frumoasă eşti!" şi mi-a spus pe un ton uşor dezaprobator: "Întotdeauna ai fost prea exigentă cu tine însăţi." :)
  • Coincidenţa mea preferată. M-a făcut să-mi fie şi mai dor de ea şi m-a ambiţionat să-mi iau angajamentul de care am vorbit la telefon. ;)

vineri, mai 15, 2009

Curăţenie

Am simţit nevoia să fac curăţenie zilele astea şi asta am şi făcut. Am început cu contul de pe hi5. O sută şi ceva de "prieteni" (nu am atâtea numere nici în agenda telefonului) şi m-am apucat de şters şi am şters până am rămas cu vreo 80. Şi ăştia mi se par mulţi, dar îmi place să cred că e o cifră acceptabilă. Am intrat apoi pe Yahoo!360 şi am şters şi de acolo. Am şters oameni cu care nu cred să fi schimbat mai mult de două vorbe, dar e la fel de adevărat că am şters şi oameni despre care credeam că-mi vor fi mereu prieteni şi mă refer la prieteni din ăia de să-i suni în miez de noapte doar ca să-i trezeşti şi să-i mai întrebi de sănătate pentru că ţi-e dor de ei.
Şi poate pentru că am văzut Cubul Angelei şi poate pentru că am scris o scrisoare cuiva zilele astea despre oamenii care rămân, m-am gândit că poate ar fi cazul să le mulţumesc celor care au rămas, oameni care îmi sunt alături acum, oameni care m-au primit în viaţa lor şi încă mă mai vor, oameni ca Angela, Ana, Laura, Daniela, Păun, Adelina (draga de ea că n-am mai văzut-o de atâta vreme, dar o simt tare aproape şi ştiu că sentimentul e reciproc), oamenii care au fost şi sunt dragi sufletului meu.
Dar înainte de a merge mai departe, mă opresc un pic şi vreau să le mulţumesc şi acelor oameni care au însemnat foarte mult pentru mine la un moment dat şi, care dintr-un motiv sau altul, acum sunt foarte departe, şi mă gândesc aici la Monica şi Luci Drosu, Oana, Ionuţ şi Mihaela. Ei sunt oameni care nu mai fac parte din viaţa mea. Şi, ca o ultimă privire îndreptată spre trecut, vreau să le mulţumesc pentru tot ce au făcut şi au însemnat pentru mine. Acum, după ce am reuşit să mă împac cu mine şi trecutul meu, abia acum pot merge înainte. Cu zâmbetul pe buze şi nu numai. :)

vineri, mai 08, 2009

Vremuri trecute şi gânduri/trăiri actuale

Era o vreme în care nu credeam în relaţii - indiferent de natura lor - la distanţă, nu credeam că o "banală" atracţie fizică ar putea împiedica doi oameni să fie cei mai buni prieteni, nu credeam că prietenii care cred în tine şi-ţi spun că-ţi sunt alături necondiţionat ar putea pleca fără să se uite în urmă, nu credeam că facultatea ar putea fi perioada cea mai frumoasă din viaţa unui om, nu credeam că pot fi puternică de capul meu fără ajutorul altcuiva... şi lista ar putea continua, dar nu ar mai avea importanţă acum.
Pentru că acum trăiesc pe pielea mea că "prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă/Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată" pentru că acum relaţiile mele se desfăşoară la distanţă cu oameni care au vrut şi au ştiut să-mi rămână aproape (poate că şi eu m-am străduit un pic mai mult), acum ştiu că există oameni care, în urma unei discuţii în care îţi spun tot ce nu vrei să auzi, te ridică de jos, te scutură un pic şi toate astea sunt de ajuns ca să-ţi dai seama că poţi să mergi mai departe cu fruntea sus, acum ştiu că facultatea a fost o perioadă pe care n-am ştiut să o apreciez (credeam că diriga e "dusă" atunci când îmi spunea că ea ar fi vrut să rămână repetentă în facultate), acum ştiu că există situaţii în care poţi să pierzi prieteni buni în mod stupid, acum ştiu că oricât şi orice aş învăţa o să fie mereu ceva care să mă lovească fără să ştiu de unde şi cum s-a întâmplat, doar viaţa e o continuă sursă de uimire, nu-i aşa?
Acum ştiu mai multe decât ştiam în urmă cu câţiva ani, dar asta ar putea să fie la fel de bine egal cu zero peste câţiva ani. Sunt puţine certitudini în viaţă, iar faptul că moartea şi impozitele sunt unele dintre ele, nu mă încălzeşte cu nimic în momentul ăsta. Şi e la fel de adevărat că tocmai caracterul ăsta imprevizibil al vieţii e ceea ce îi dă farmec, faptul că nu ştim ce se va întâmpla ne ajută, poate, să dăm ce-i mai bun din noi. Restul depinde de ceilaţi şi de măsura în care ştiu să (ne) aprecieze/înţeleagă, dacă dau şi ei ce e mai bun şi dacă prezenţa noastră în viaţa lor le e de ajuns...
Poza e făcută de domnişoara Heliu, într-o frumoasă zi de 13 aprilie 2008. :)

marți, mai 05, 2009

Ni se spune...

Ni se spune că trăim într-o lume în care trebuie să fim independenţi, puternici, siguri pe noi, cu cariere pe primul plan, cu case mari şi maşini luxoase care să arate cât de potenţi financiari suntem şi cât de mult ne fericeşte succesul. Ni se spune că scopul scuză mijlocele, că niciun sacrificiu nu e prea mic, că „succesurile” se ating dacă ştim pe cine, unde şi cum să pupăm, că tot ce trebuie să faci e să aştepţi exact momentul potrivit pentru a călca pe cineva pentru a urca încă o treaptă într-o ierarhie impusă cu grijă de alţii. Ni se spune că iubirea durează doar trei ani pentru ca mai apoi să fie înlocuită de ore suplimentare la locul de muncă, de ipoteca la casă şi/sau maşină, de grija pentru copiii (dacă ţi se întâmplă şi de-astea) că trebuie să-i duci la grădiniţă şi, dacă îţi mai aminteşti, să-i iei la ore târzii după ce pleci de la muncă. Ni se spune că trebuie să credem fără să cercetăm, că trebuie să fii un cetăţean exemplar cu toate taxele plătite la timp, că putem dormi liniştiţi că are cine să ne vegheze. Ni se tot spune, dar culmea!, nimic din toate astea nu intră în căp’şorul ăsta al meu.
Eu ştiu că nu sunt mereu puternică sau sigură de mine, că mi se întâmplă să devin vulnerabilă şi, poate, uşor dependentă de o îmbrăţişare, de fiorul unui sărut, de un peisaj la apus, de norii de la care nu-mi pot dezlipi privirea. Eu cred că fericirea se măsoară în alte unităţi de măsură: în lucrurile mărunte de fiecare zi, în modul în care mă priveşte Cineva, în cărţile şi oamenii care m-au îmbogăţit, în experienţele prin care am trecut şi m-au întărit, în trăirile care, parcă, mi-au fost date numai pentru mine, în amintirile care mă ajută să merg mai departe, în încrederea Lui în mine, în cadoul perfect primit la început de martie, în plimbarea pe role unde am căzut de trei ori, în felul meu de a privi viaţa.
Ştiu că sunt o grămadă de oameni pentru care primul paragraf e un mod de viaţă şi mai ştiu că al doilea paragraf e modul meu subiectiv de a descrie fericirea, dar să fiu a naibii dacă-mi pasă de părerea celor ce intră în prima categorie! Îmi prefer subiectivitatea şi norii, mă bucur că încă mai reuşesc să mă bucur de „lucruri mărunte”, că n-am uitat să zâmbesc atunci când înfloresc copacii, că fiorul simţit o dată cu primul Lui sărut e prezent de fiecare dată, că uneori mai plâng de fericire, că, până la urmă, respir şi mă bucur de tot ce mi se întâmplă aşa cum cred eu de cuviinţă.