vineri, mai 08, 2009

Vremuri trecute şi gânduri/trăiri actuale

Era o vreme în care nu credeam în relaţii - indiferent de natura lor - la distanţă, nu credeam că o "banală" atracţie fizică ar putea împiedica doi oameni să fie cei mai buni prieteni, nu credeam că prietenii care cred în tine şi-ţi spun că-ţi sunt alături necondiţionat ar putea pleca fără să se uite în urmă, nu credeam că facultatea ar putea fi perioada cea mai frumoasă din viaţa unui om, nu credeam că pot fi puternică de capul meu fără ajutorul altcuiva... şi lista ar putea continua, dar nu ar mai avea importanţă acum.
Pentru că acum trăiesc pe pielea mea că "prietenia adevărată continuă să existe chiar şi la distanţă/Iar asta este valabil şi pentru iubirea adevărată" pentru că acum relaţiile mele se desfăşoară la distanţă cu oameni care au vrut şi au ştiut să-mi rămână aproape (poate că şi eu m-am străduit un pic mai mult), acum ştiu că există oameni care, în urma unei discuţii în care îţi spun tot ce nu vrei să auzi, te ridică de jos, te scutură un pic şi toate astea sunt de ajuns ca să-ţi dai seama că poţi să mergi mai departe cu fruntea sus, acum ştiu că facultatea a fost o perioadă pe care n-am ştiut să o apreciez (credeam că diriga e "dusă" atunci când îmi spunea că ea ar fi vrut să rămână repetentă în facultate), acum ştiu că există situaţii în care poţi să pierzi prieteni buni în mod stupid, acum ştiu că oricât şi orice aş învăţa o să fie mereu ceva care să mă lovească fără să ştiu de unde şi cum s-a întâmplat, doar viaţa e o continuă sursă de uimire, nu-i aşa?
Acum ştiu mai multe decât ştiam în urmă cu câţiva ani, dar asta ar putea să fie la fel de bine egal cu zero peste câţiva ani. Sunt puţine certitudini în viaţă, iar faptul că moartea şi impozitele sunt unele dintre ele, nu mă încălzeşte cu nimic în momentul ăsta. Şi e la fel de adevărat că tocmai caracterul ăsta imprevizibil al vieţii e ceea ce îi dă farmec, faptul că nu ştim ce se va întâmpla ne ajută, poate, să dăm ce-i mai bun din noi. Restul depinde de ceilaţi şi de măsura în care ştiu să (ne) aprecieze/înţeleagă, dacă dau şi ei ce e mai bun şi dacă prezenţa noastră în viaţa lor le e de ajuns...
Poza e făcută de domnişoara Heliu, într-o frumoasă zi de 13 aprilie 2008. :)

2 comentarii:

  1. apropos de portret...pai, de rezolvat "secolul asta", mai ales ca secolul debea a inceput, se rezolva...:D
    dar apoi lumea nu mai da de tine iar chipurile nu pot fi inventate chiar din nimic.

    RăspundețiȘtergere
  2. :) Zici tu că se rezolvă? Abia aştept s-o văd şi pe-asta.
    Cât despre chipul meu, sunt sigură că găsim noi o modalitate. Ne-am reîntâlnit de atâtea ori încât sunt sigură că se va mai întâmpla. ;)

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.