luni, iulie 20, 2009

10 lucruri care nu-mi plac

Am primit de la Angela o leapşă în care tre' să scriu 10 lucruri care nu-mi plac. Şi pentru că am o criză puternică de optimism (mi se trage de la urările domnişoarei Heliu), n-am să scriu asta. Poate pentru că nu m-aş putea opri la 10, poate că mi-aş aminti tot ce vreau să uit, aşa că am să dau copy/paste la poezia pe care o recită Julia Stiles în filmul "10 things I hate about you". O dau mai departe celor ce vor să o preia (la leapşă mă refer).

I hate the way you talk to me

And the way you cut your hair

I hate the way you drive my car

I hate it when you stare

I hate your big dumb combat boots

And the way you read my mind

I hate you so much that it makes me sick

It even makes me ryhme

I hate the way you're always right

I hate it when you lie

I hate it when you make me laugh

Even worse when you make me cry

I hate the way you're not around

And the fact that you didn't call

But mostly I hate the way I don't hate you

Not even close, not even a little bit, not even at all.

E mare Marea...

:) Da, m-am întors de la Mare, pentru prima oară... Ştiu doar că atunci când am ajuns la Mare am simţit că eram acasă, deşi era pentru prima oară când ajungeam la acolo. Ştiu că la miezul nopţii mi-ai spus: "Cadoul meu pentru tine este Marea", o Mare care era vie şi care mi-a amintit tot ce am uitat în momentul în care am aflat nota la titularizare. Ştiu că acum am cercei de Neptun şi o bucurie în suflet aşa cum n-am avut de multă vreme. Ştiu că a fost cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc de ziua mea. Şi mai ştiu că, orice mi s-ar întâmpla, nu-mi poate lua nimeni tot ce am trăit şi am simţit pe plajă la Neptun. Asta e melodia mea preferată atunci când vine vorba de Mare.



 
Vama Veche - Vino sa visam sub apa 

sâmbătă, iulie 18, 2009

Sunt fericită

Am primit cel mai frumos cadou pe care puteam să-l primesc de ziua mea: plec la mare. Şi de când mi-ai spus să-mi scot costumul de baie de la naftalină, îmi urlă în cap melodia asta:

 
Vama Veche - Omul Plajei

Deşi alta e melodia mea preferată când vine vorba de Mare, dar pe-aia o postez când mă întorc de la "întâlnire". :)

sâmbătă, iulie 04, 2009

Noi doi şi-ale tale buze moi


-->De prin Cretacic, de când mi-am dat seama cum stau treburile între băieţei şi fetiţe şi am învăţat să despart în silabe că-să-to-ri-e, n-am visat niciodată la rochia albă de mireasă cu sau fără trenă. Nu mi-am dorit vreodată şi nici nu-mi doresc să trec pe la Ofiţerul Stării Civile şi să ies de acolo cocoşată sub o boltă de garoafe, iar să jur pe Evanghelie în Casa Domnului iubire pentru toată viaţa şi toată moartea, nici atât.
Mărturisesc, însă, că tot de prin Cretacic visez la un Om care să îmi împărtăşească sentimentele, cu care să iau totul aşa cum vine şi să mă bucur, pe rând, de fiecare zi petrecută împreună, care să mă simtă şi să mă cunoască aşa cum nimeni altcineva nu e în stare, visam la un Cineva puternic care să ştie să mă facă să râd atunci când îmi vine să plâng, dar care să ştie – atunci când e cazul – şi să mă ţină în braţe şi să mă lase să bocesc până ud tricoul de pe El (de altfel, motiv întemeiat să-l dea jos).
Am sperat să întâlnesc un Bărbat generos, bun şi tandru care să nu profite de slăbiciunile mele, să îmi accepte vulnerabilităţile şi toanele, să ştie că sunt în stare să-mi port singură de grijă, dar care să fie acolo şi să mă prindă înainte să ating pământul, Cineva în care să am încredere fără să-mi spună asta. Am tot crezut că pe undeva în lumea asta mare (sau poate mică) şi rotundă, o să mă găsească Bărbatul care să fie atent la toate detaliile care contează pentru mine, care să ştie să mă tachineze, să mă corecteze atunci când greşesc şi să-mi spună tot ce nu vreau să aud fără să mă rănească. Voiam un Om pe care să-l admir şi de la care să am ce învăţa, care să mă răsfeţe aşa cum ştiu că merit, care să ştie să facă în aşa fel încât să mă îndrăgostesc iar şi iar de el, acel Cineva pe care să vreau să-l pup în fiecare seară de noapte bună şi la vederea căruia să zâmbesc în fiecare dimineaţă.
Şi când începusem să cred că nu voi găsi vreodată un asemenea Om, ai apărut Tu – ca personificare a unui cuvânt în care nu mai credeam şi aşa a căpătat formă şi fond Noi – şi am început să mă regăsesc şi în refrenul melodiei care, între timp, a devenit „melodia noastră” (cât de siropos sună, ştiu).
E îngrozitor de greu să redau în cuvinte cât de mult înseamnă tot de faci pentru mine, cât de fericită sunt uneori lângă tine şi, de aceea, încerc prin rândurile astea să-ţi reamintesc cât de mult ai făcut şi faci pentru mine şi, mai ales, cât însemni. Sper că am şi reuşit.
Andruşca tuşca
P.S. Altă poză preferată. :)

vineri, iulie 03, 2009

Dare

L-am găsit pe blogul lui Dragoş Bucurenci şi cred că e foarte tare.

La mulţi ani!!!!!!!!

Domnişoara din fotografia alăturată se numeşte Andreea Georgiana Horovei, este verişoara mea şi împlineşte azi 10 ani. Aşa cum i-am spus şi ei azi când am sunat-o, nu realizez când au trecut toţi anii ăştia că parcă mai ieri mă certam cu frate-miu că atunci când o să nască mătuşica, o să fie fetiţă, pe când el vroia să fie băieţel. Nu numai că s-a dovedit că e fetiţă, dar avem cel puţin un prenume în comun. :)
La mulţi ani, scumpo! (Şi sper să treacă multă vreme până să-mi spui că ai vrea să-mi prezinţi un băiat sau ce mai fac tinerii în ziua de azi că eu am îmbătrânit de tot.)

Păreri

Săptămâna trecută mă uitam cu mama la "Conferinţa de presă", emisiunea Dianei Munteanu Niculescu de pe Antena 2. Nu ştiu ce tot zicem eu de ea şi îi spun mamei că fotbalistul de la Dinamo (asta ca să-mi demonstrez cunoştinţele microbistice) şi-a părăsit prima nevastă pentru Diana. La care maică-mii i se pune pata şi zice că nu-i mai place de ea că a "stricat casa omului".
Din ce ştiu eu, el era ăla cu jurămintele făcute şi cu nevasta acasă, ea era liberă să facă orice şi el era cel care trebuia să se abţină şi să-şi vadă de căsnicie (dacă e să vedem lucrurile aşa simplist, deşi de cele mai multe ori sunt mai complicate decât par) şi să nu cedeze tentaţiei. În plus, n-am înţeles de ce în situaţii asemănătoare, amanta e cea condamnată în condiţiile în care bărbatul e soţ infidel şi-şi parchează maşina în alt garaj - şi la propriu şi la figurat.
Şi mai vedeam scene de genul ăsta la emisiunea aia a lui Ernest care nu-mi amintesc acum cum se numeşte. Cea înşelată lua la păruit amanta în condiţiile în care ar fi trebuit să se gândească cum a ajuns el în patul alteia (exceptând cazurile în care el e un afemeiat care nu e în stare să-şi stăpânească pornirile) şi abia apoi să-i facă ăluia bagajele şi să-l trimită la... alta pentru că orice s-ar spune, dacă înşeli o dată (şi scapi neprins), o vei face şi altă dată dacă ţi se iveşte ocazia. Şi nu cred că infidelitatea e scuzabilă. Ca să citez un prieten drag, "Am încredere totală în tine, dar dacă te-am prins, te-am ars." cu care sunt total de acord că doar de aia s-a inventat prezumţia de nevinovăţie, dar şi divorţul/despărţirea şi alte asemenea chestii numai bune de frânt inima şi terfelit sufletul. Nu sunt pro divorţ pentru că jurămintele alea le faci până când moartea vă va despărţi nu până la prima femeie cu care îţi înşeli nevasta.
Şi ştiu că n-ar trebui să-mi dau "cu părerea" despre astfel de situaţii, dar m-am trezit gândindu-mă la asta mai devreme, în timp ce găteam şi m-am gândit să scriu cu voce tare pe blog că poate mai primesc şi alte păreri referitoare la chestiile înşirate mai sus. Şi acu' am plecat să aştern oleacă de soare pe pielea asta a mea mult prea albă pentru rochia pe care o voi purta săptămâna viitoare. :)