joi, august 20, 2009

Spiritualitate online

Dintr-un mail kilometric primit azi, şi al cărui expeditor şi conţinut n-am să le redau aici, am înţeles că "manifest un anumit interes pentru spiritual". Lăsând la o parte faptul că textul/mailul mi s-a părut mai mult o invitaţie la un menage a trois, nu prea ştiu cum să reacţionez la acest mail.
La o adică interesul meu pentru spiritual (indiferent de formă) nu e subiect de dezbatere cu oameni pe care nu-i cunosc şi nu pentru că aş avea impresia că le ştiu eu pe toate, ci pentru că e o chestie intimă din punctul meu de vedere pe care nu o discut cu oricine şi în niciun caz nu ca să mă dau în spectacol într-un loc public aşa cum e blogul. Da, scriu cam despre tot ce-mi trece prin minte, suflet şi winamp, dar nu înseamnă că fac toate astea ca să impresionez sau ca să atrag atenţia cuiva. Scriu şi atât şi asta nu înseamnă că o să mă apuc să discut cu necunoscuţi despre lucruri intime aşa cum e "interesul pentru spiritual". Mai rămâne să dau acatiste online.
Poate reacţionez eu exagerat, poate am uitat să am încredere, poate nu toată lumea are un interes ascuns atunci când face ceva, dar aşa simt/gândesc eu acum. Poate o să mă răzgândesc, poate nu, dar acum asta e părerea mea vis-a-vis de acest subiect.
Sper că rândurile astea intră în categoria "un mic răspuns".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.