duminică, octombrie 04, 2009

Every ending is just an excuse for a new beginning

"Întotdeauna mã simt ciudat pentru cã niciodatã nu sunt capabilă sã merg mai departe." zicea Celine în Before Sunset (unul dintre filmele preferate ever) şi am rezonat atât de bine cu ea la faza asta, mai ales că "It's sad when people you know become people you knew."
Mi s-a întâmplat zilele trecute ca un om drag, care a întrerupt orice legătură cu mine în urmă cu câteva luni, să mă întrebe pe Messenger ce mai fac, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Chiar am întrebat-o dacă i-am greşit şi nu m-am prins (orice e posibil la urma urmei, dar ştiu sigur că nu am vrut în mod intenţionat s-o rănesc în vreun fel, vreodată), dar mi-a răspuns că a fost ea şi nu eu. Mda, nu m-a încălzit cu nimic chestia asta. M-a surprins, dar nu ştiu cât de plăcut, şi am început să mă întreb dacă merit(ă) să mă mai investesc iar! într-o prietenie despre care nu ştiu cât e de prietenie.
Ea a spus că o să fim ce am fost şi până acum, dar o luăm pas cu pas (de parcă eu aveam de gând altceva), dar mi-e greu să fac pentru că nu m-am putut abţine să nu mă întreb cât va dura de data asta... Nu pot să nu mă gândesc că nu va dura mult şi se va îndepărta din nou lăsându-mă să mă întreb ce am mai făcut de data asta.
Fiecare relaţie, indiferent de natura ei, care s-a terminat m-a lăsat cu sute de întrebări fără răspuns pentru că mi-s genul ăla de om care se implică şi ţine (chiar dacă nu mă pricep al naibii de bine s-o arăt) la oameni care îmi sunt alături şi chiar dacă trec peste îmi rămân tot felul de sechele care, de la un moment încolo, devin parte din felul meu de a fi. Şi ştiu cât e de nasol şi ştiu cât m-au durut lacrimile şi dezamăgirile şi parcă nu mai vreau, nu ştiu cât mai fac faţă papilele mele gustative, mă gândesc c-oi avea şi eu o limită şi nu vreau să ştiu care e atunci când vine vorba de situaţii de genul ăsta.
Acum ascult melodia asta şi mă bucur că mi-a spus Ana de ea. :) Din nefericire pentru mine, nu am puterea să-i spun nu şi atunci o s-o iau "pas cu pas" (eu şi alcoolicii anonimi) şi o să văd ce va urma. Am o urmă de îndoială şi o inimă cât un purice, trebuie să mărturisesc că am avut emoţii atunci când am vorbit cu ea, dar o să mai încerc o dată. Omul din greşeli învaţă. Sau nu...

5 comentarii:

  1. comentariu care n-are legatura cu blogul: mai tii minte zilele acelea petrecute in camin??? ...zile de toamna, usor friguroase, cand ne culcusam sub paturi si ne faceam curaj una alteia sa coboram pt o ciocolata

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, Laura, ştiu. Cum să nu ştiu? Şi partea cea mai bună era când suna alarma să ne trezim şi noi ne întorceam pe partea cealaltă. :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, da, intenţia contează. Cât urăsc expresia asta!

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.