luni, noiembrie 30, 2009

Bilanţ


-->
Pentru mine, bilanţul acela de sfârşit de an, de etapă sau de orice altceva are loc pe 30 noiembrie. Nu prea am o motivaţie conştientă, dar ştiu că în fiecare an, pe 30 noiembrie, mă gândesc la ce făceam cu un an în urmă cu ocazia onomasticii mele, mă gândesc la ce am învăţat, ce am mai pus între urechi şi cât am avut de pierdut/câştigat de pe urma faptului că eu sunt eu, aşa cum sunt.
Anul ăsta, nu numai că îmi amintesc foarte bine ce am făcut anul trecut şi ştiu exact cât am mai crescut şi în ce aspecte am involuat cu sau fără graţie, ştiu şi unde vreau să fiu anul viitor pe vremea asta şi, mai ales, ştiu cu cine vreau să fiu şi am şi o oarecare idee şi de ce. Nu ştiu dacă o să-mi iasă şi nu ştiu dacă o să fie aşa cum îmi imaginez eu că vreau să fie, dar ştiu foarte bine ce vreau.
Aşadar, iată un soi de bilanţ sub forma unor răspunsuri. Întrebările le găsiţi aici.
-->
1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine?
Când am luat Licenţa, cred.
2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
Pe Alin.
3. Care este cel mai frumos vis pe care l-ai pierdut pe drum?
Am vrut să fac facultatea la Iaşi. Nu mi-a ieşit.
4. La ce eşti cel mai bun, ce ştii să faci mai bine decât toţi oamenii pe care-i cunoşti personal?
Să ascult, uneori, dar depinde de starea în care mă aflu.
5. Cine e iubirea vieţii tale?
Omul care mă provoacă să vreau mai mult de la mine cu aceeaşi uşurinţă cu care îmi acceptă toanele de copil răsfăţat.
6. Ce funcţionează cel mai puţin bine în relaţia ta?
Comunicarea, cred. De la mine către el.
7. Ce crezi că e cel mai enervant la tine, în ochii celor dragi?
Încăpăţânarea.
8. Care a fost cel mai erotic moment din viaţa ta în doi?
Când mă face Alin să tresar cu un sărut.
9. Cine a avut cel mai perfect trup cu care ai facut sex (dragoste)?
Nu trupul mă interesează atunci când fac sex/dragoste.
10. Care e lucrul cel mai groaznic pe care l-ai face pentru bani?
Nu aş face lucruri groaznice pentru bani. Banii sunt un mijloc necesar, nu şi esenţial pentru mine.
11. Care crezi că e cea mai importantă calitate pe care ai moştenit-o de la părinţii tăi?
Inteligenţa.
12. Când ai simţit că ai arătat cel mai bine din toată viaţa ta?
Când mă îmbrac în fustă.
13. Care e cel mai prost om pe care-l cunoşti?
Magda something că nu-i ştiu numele de familie..
14. Care e sunetul care te enervează cel mai tare?
Când ascute cineva cuţite.
15. La ce eveniment din viaţa ta ai fost cel mai emoţionat (emoţionată)?
Atunci când l-am scăldat pe finul Andrei. Mi-au tremurat mâinile îngrozitor pentru că mi-era frică să nu-l scap.
16. Care ar fi singurul lucru pe care ţi-ar plăcea să-l furi (fiind singura şansă de a-l avea)?
Nu vreau să am lucruri pe care ar trebui să le fur ca să le am.
17. Cu cine ai avut cea mai proastă experienţă sexuală din viaţa ta?
Cu un tip cu care n-ar fi trebuit să fac asta, dar n-am să dau nume..
18. Care a fost cel mai stânjenitor moment din viaţa ta?
Când nu știu cum să reacționez când mă lovesc de ipocrizie, prostie și răutate..
19. În faţa cui te simţi cel mai pierdut, emoţionat, blocat?
Alin. Nu pot nici măcar să întorc un ou în tigaie atunci când e şi el prezent.
20. Care e cea mai erotică aromă pe care ai simţit-o vreodată?
Aftershave-ul lui Alin.
21. Când ţi-a fost cel mai greu să spui adevărul?
Când am realizat cât de mult am dezamăgit un om tare drag.
22. Cine e persoana cu care ai vrea cel mai tare să ai o aventură (one night stand)?
Dacă aş fi singură, probabil cu Chad Michael Murray, dacă aş avea o relaţie – cu nimeni.
23. Ce-ai vrea să schimbi cel mai tare în viaţa ta?
Situaţia mea profesională.
24. Cu cine vorbeşti cel mai des despre sex?
Cu Alin.
25. Care e cea mai proastă scuză pe care ai folosit-o vreodată?
Probabil atunci când spun că nu-mi amintesc ceva, deşi mi se mai întâmplă să şi uit.
26. Ce nu i-ai putea ierta niciodată omului pe care-l iubeşti?
Indiferenţa.
27. Ce calitate a jumătăţii tale de viaţă iţi este cea mai dragă?
Sinceritatea.
28. Care a fost jucăria ta preferată în copilărie?
O păpuşă care stătea în patru labe şi care se mişca atunci când întorceam o cheiţă.
29. Care ţi se pare cea mai seducătoare ipostază a ta?
Nu ştiu, dar cred că asta e o întrebare pentru cei din jurul meu.
30. Pe cine te bazezi dacă ţi se întâmplă o nenorocire?
Pe familie.
31. Care a fost cel mai bun sfat pe care nu l-ai urmat?
Păi dacă nu l-am urmat, înseamnă că nu a fost bun.
32. Pe cine simţi cel mai tare nevoia să protejezi?
Pe mama.
33. Care e cea mai mare fantezie sexuală a ta?
Nu ştiu cum să am fantezii sexuale, dar dacă aş avea nu aş răspunde la întrebări de genul ăsta pentru că, pentru mine, sexul e o chestie mult prea intimă pentru a răspunde la întrebări de genul ăsta.
34. Care e domeniul despre care ai vrea să ştii cel mai mult?
Despre artă, în toate formele ei.
35. Cine-ţi lipseşte cel mai tare în acest moment?
Daniela…
36. În ce privinţă crezi că eşti cel mai puţin înteles?
În privinţa mea.
37. Care e cel mai bun lucru de făcut după sex?
Să zâmbeşti.
38. Care e cel mai frumos cuvânt din limba ta?
Viaţă.
39. Unde te simţi cel mai în siguranţă?
În braţele lui Alin.
40. Care a fost cel mai bizar loc în care ai facut amor?
În maşină.
41. Care a fost cel mai frumos compliment ce ţi s-a făcut vreodată?
Când mi-a spus Alin că am unghii frumoase. Cred că e cel mai frumos pentru că a spus-o cu convingere şi cu o oarecare doză de mândrie.
42. Care e persoana care te face să râzi, să te simţi relaxat?
Alin mă face cel mai mult să râd. Relaxată nu cred că ştiu să fiu.
43. Pentru ce te rogi cel mai des?
Pentru sănătate.
44. Pentru cine din viaţa ta crezi că eşti sau ai fost cel mai bun partener de sex?
Pentru nimeni.
45. Cine te-a influenţat cel mai mult până acum?
Cred că profesorii mei din liceu şi foarte puţini dintre cei din facultate.
46. Care a fost primul tău vis împlinit?
În februarie 2008, atunci când din bani munciţi de mine mi-am cumpărat calculatorul.
47. În ce an al vieţii tale ai simţit că te-ai schimbat cel mai mult?
În 2004, în primul an de facultate.
48. Care a fost cel mai îndrăzneţ lucru pe care l-ai făcut (sau l-ai face) cu o persoană de acelaşi sex cu tine?
Nu prea înţeleg întrebarea asta, îndrăzneţ din ce punct de vedere?
49. Ce invenţie din acest secol crezi că are cel mai mare impact în viaţa ta?
Telefonul, dar e o invenţie din secolul trecut. Din secolul ăsta nu ştiu.
50. Care a fost cel mai romantic moment din viaţa ta? Iar dacă n-a fost, cum ar arăta el?
În ziua în care am împlinit 24 de ani, la miezul nopţii, am auzit de la Alin: „Cadoul meu pentru tine e Marea.” Era prima oară când vedeam Marea.

9 comentarii:

  1. De al Copanel pentru Aripioara,

    Imi place bilantul tau, acu vine o intrebare: Toate raspunsurile tale sunt din anul curent?

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, toate răspunsurile sunt din anul curent, am răspuns azi-noapte la ele, cu puţin înainte să le pun pe blog.
    Şi cum de te-ai gândit tu să faci public numele meu de cod (care e secret şi cunoscut în cercuri restrânse!) în timp ce tu intri sub acoperire de pe blogul Laurei? Las' că-ţi arăt eu ţie, Copănele dragă!

    RăspundețiȘtergere
  3. BAAAAAAAAAAAIIIIIIIIIIIIII!!!! Asta se cheama fals si uz de fals, furaciune de identitate!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. :)))) A venit şi reacţia Laurei. :)))) Nu ştiu, Laura, e soţul tău propriu personal, dar ai grijă să nu ajungi la ştirile de la ora 5!

    RăspundețiȘtergere
  5. Şi-acu' eu de unde ştiu cine a lăsat comentariul ăsta? :-?? M-aţi zăpăcit de tot. ;))

    RăspundețiȘtergere
  6. Norocos e Alin, i-ai scris numele de atatea ori...


    Iti doresc un an macar la fel de bogat!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mulţumesc şi sper să ai şi tu un an (mai) bun.

    Crede-mă că eu sunt aia norocoasă!

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.