sâmbătă, decembrie 19, 2009

Filme, cărţi şi perspective

Am găsit aseară, la Sorin, un text în care era vorba, printre altele, de un film. Am văzut filmul, mi-a plăcut şi mi-a rămas în minte scena în care vorbea el despre lectură şi spunea că nu cartea e cea care aduce ceva în noi, ci noi suntem cei care îmbogăţim cărţile, noi, cititorii, suntem cei care aducem perspectiva proprie asupra operei. Am zâmbit şi mi-am adus aminte de "Viaţa ca o pradă" a lui Marin Preda.
Prima dată am citit-o în vreo 4 ore, prin clasa a zecea pentru că diriga nu se mulţumea cu fragmentele din manual, ne cerea întotdeauna să citim toată cartea (doar eram clasă de filologie) chestie pe care o verifica cu câte un test când i se părea dumneai că-l merităm. Nu mi-a lăsat cine ştie ce impresie aşa că am catalogat-o drept una dintre lecturile obligatorii cu care ne catadicsea diriga.
Prin anul întâi de facultate, am realizat că scrisul face parte din felul meu de a fi. Şi am recitit "Viaţa ca o pradă", mi-a plăcut la nebunie şi, din punctul meu de vedere, e una dintre cele mai bune cărţi citite de mine. Şi mi-a rămas în cap, pe lângă motto, pledoaria lui pentru cuvânt pentru că, spunea el, natura cu toate ale ei nu-i era sursă de inspiraţie, cuvântul însă îl fascina şi era unul dintre motivele care l-au determinat să devină scriitor, iar pledoaria asta a lui e primul lucru care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la postura de scriitor, că meserie nu pot să-i spun.
Dar să revin de unde plecasem, că alta era ideea. Mi-a plăcut ce a spus Kepesh (personajul interpretat de Kingsley) despre cărţi pentru că am rezonat cu ceea ce spusese, dar cred că acelaşi lucru e valabil şi pentru filme aşa că, deşi mi-a plăcut filmul, o să-l revăd peste câţiva ani pentru că ştiu că am să-l văd/înţeleg altfel.

3 comentarii:

  1. noi suntem cei care îmbogăţim cărţile, noi, cititorii, suntem cei care aduc perspectiva proprie asupra operei...asa este

    RăspundețiȘtergere
  2. Pot doar să fiu de acord cu Kepesh şi cu tine. :)

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.