vineri, mai 21, 2010

"Ce-mi place la mine, nu-mi place la tine"

Despre mine: reacţionez exagerat, sunt maliţioasă şi nu ştiu să iert sau să uit, sunt rece şi egoistă, mă cred superioară şi mă port în consecinţă, am impresia că le ştiu pe toate, "mă victimizez", sunt ostilă, sunt posesivă - uneori cu lucruri ce nu-mi aparţin -, sunt slabă, sunt prea sensibilă pentru vremurile în care trăim, sunt răsfăţată/alintată/răzgâiată, nu ştiu să mă integrez în colectiv, sunt nerecunoscătoare, şi câte şi mai câte. Probabil, vă întrebaţi ce e cu atâta publicitate pozitivă...


Sâmbăta trecută, am fost a bitch cu cineva care, din puctul meu de vedere, merita din plin un astfel de comportament. Acel cineva era până acum ceva vreme, eu îi spun acelei perioade î.T., cel mai bun prieten al meu, cu adevărat omul care mă ştia cel mai bine, cu care aveam atâtea glume - mai mult sau mai puţin reuşite - în comun, care ştia când să mă ţină de mână şi când să mă pupe pe frunte. Nu am avut niciodată pentru el o atracţie "neortodoxă" şi, pentru că a fost, nu pot să bag mâna în foc că acest lucru era reciproc, dar mi-a fost aproape şi m-a înţeles aşa cum puţini oameni au reuşit. Ruptura a plecat de la el şi, cu toate că am ţinut cu dinţii de relaţia aia, a venit şi momentul în care am deschis mâna şi m-am desprins, aşa cum am putut, de tot ce a fost.
Sâmbăta trecută eram într-un magazin cu o verişoară :P şi el m-a bătut uşor pe umăr, m-am întors şi, când l-am văzut, am tresărit. Nu-l mai văzusem din octombrie 2008 şi şocul revederii a fost semnul clar că, încă, nu-mi trecuse aşa cum îmi plăcea mie să mă laud. Dar, am fost rece şi neîndurătoare, am păstrat distanţa şi la propriu, şi la figurat, şi mi-am reamintit - a nu ştiu câta oară - că nu sunt capabilă să trec în totalitate peste propriile mele dezamăgiri, că nu sunt genul de om care ştie să se împace cu lucruri care nu depind de mine, că, până la urmă, nu pot să fac pace cu al meu trecut. So take me as I am... până o să mai cresc şi o să învăţ să le fac pe toate. :)






Cât despre melodie, refrenul e cel care e setat ca ringtone atunci când îmi sună telefonul şi îmi place la nebunie cum începe: I'm a bitch...

joi, mai 06, 2010

Scrisoare deschisă domnişoarei A.B.


Ştiu că dacă ar fi fost vorba de o scrisoare închisă nu te-ar fi oprit un asemenea "detaliu neînsemnat", date fiind antecedentele tale, dar mi-am zis să te scutesc de efortul de a "deschide"...
E o vorbă românească despre mintea odihnită a prostului, dar mie îmi place aia cu "Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul." Evident, nu o să citeşti aceste rânduri, iar dacă le vei citi, mă îndoiesc că vei înţelege ceva. Acum că m-am mai calmat şi am început să privesc lucrurile (şi) în perspectivă, am înţeles cu ce fel de om am de-a face. Dacă stau şi bine şi mă gândesc, trebuia să mă trăsnească fulgerul iluminării atunci când am înţeles că tu confunzi filozofia cu psihologia, dar nu ştiu ce-a fost în mintea mea de am decis să trec peste.
Nu pot să spun că te înţeleg sau că (mai) am un minimum de bunăvoinţă în ceea ce priveşte capacităţile reduse sau starea ta "psihologică"(aş fi spus psihică, aşa cum era corect, dar mi-e teamă că - şi aşa - n-o să pricepi nimic) şi nu ştiu de ce am crezut că meriţi bunăvoinţa şi timpul meu, dar greşeala asta n-am s-o repet.
E dreptul tău inalienabil să dai numărul meu de telefon oricui fără ca măcar să ai minima decenţă să mă întrebi înainte, e datoria ta de cadru didactic să-mi vorbeşti ca şi cum aş fi o paria, e înscris, probabil, în codul tău genetic să nu ştii ce e aia colegialitate, e un gest admirabil să-mi întorci spatele în condiţiile în care tu eşti cea care a greşit, ce ai făcut tu zilele astea e exact ce-mi doream să primesc de la o colegă care, având atâţia ani de predat în spate, ar fi putut să-mi fie un exemplu de urmat, dar tu intri la categoria "AŞA NU!" şi pot doar să zâmbesc acum că-mi amintesc că tu eşti cea care mă invidiază pe mine pentru că îmi fac foarte bine treaba, ca să nu mai zic că sunt şi punctuală în ceea ce priveşte vreun deadline de care sunt anunţată în ultima clipă.
Nu sunt mândră de reacţia mea de azi-dimineaţă, dar pot fi mulţumită că tu nu ai fost martoră la slăbiciunea mea de moment şi că pot să trec peste asta - da - cu un gust amar, dar cu liniştea sufletească dată de faptul că "it's not me, it's you!" şi, cu toate că mi-am început ziua plângând, acum sunt cu adevărat fericită că nu sunt ca tine, iar asta e deja un mare plus.
"Eu cred că eşti o fată deşteaptă" mi-a spus azi năşica (săru'mâna!) şi ştiu şi eu că e aşa, drept pentru care am încheiat prezenta scrisoare prin care (poate nu chiar cu cele mai potrivite cuvinte) te trimit exact unde ţi-e locul!