luni, iunie 28, 2010

Parol

Ieri-dimineaţă îmi sună telefonul. Un număr de fix pe care nu îl aveam în agendă.
Eu: Alo?
Dna de la celălalt receptor: Doamna Iancu?
Eu: (în gând către mine: doamna Iancu e maică-mea!!) către dumneai: Da.
Dna: Sunt inspectoarea R. Mâine la ora 7 să vă prezentaţi la Liceul X că sunteţi la supraveghere.
Eu: La ce liceu? 
Dna: Liceul X.
Eu: Bine, am înţeles. 


Câteva ore mai târziu, eram cu Andy şi Alin în maşină, ne îndreptam spre Grădina Publică şi îmi spune că are pe cd şi noul album Paraziţii (ştia că voiam să-l ascult de când l-a luat) şi îmi zice: "Ascultă mai întâi melodia asta că sigur o să-ţi placă mult."
Ca să vezi, a avut dreptate (ca întotdeauna) şi azi-dimineaţă, în timp ce mă ducea la Liceul X, am ascultat iar melodia aia despre care a ştiut el că o să-mi placă mult. Şi a avut dreptate şi când mi-a spus să am buletinul la îndemână că n-o să mă creadă pe cuvânt că sunt la supraveghere. Doamna de la intrare mi-a spus că de la 9 se intră în sală şi s-a uitat cam ciudat la mine când i-am spus că sunt la supraveghere, iar alte două doamne profesoare m-au avertizat că nu pot să mai intru în sală dacă mă plimb pe hol toată ziua. Eu am tras bileţelul cu supraveghere hol, etajul unu. ;)) M-am amuzat teribil când am auzit (nici nu mai ştiu a câta oară) comentarii de genul: "vai, da' ce bine vă ţineţi, eu am crezut că sunteţi elevă". Mda, şi doamna dermatolog la care am fost luna trecută m-a întrebat dacă am împlinit 18 ani. O fi aşa, n-o fi aşa...

Am vrut să fiu la BAC, la supraveghere, pentru că am vrut să văd experienţa asta şi de pe partea cealaltă. :) Că ştiu cum e să fii elev şi să dai BAC-ul, dar să fii cadru didactic şi să fii la BAC nu ştiam. Azi am aflat, mai am miercuri şi vineri să-mi întregesc experienţa. ;))




Asta e  melodia.

joi, iunie 17, 2010

Fotografia*

Scriam cândva că Vlăduţ e cel mai bun fotograf de patru ani întâlnit de mine până acum, iar după vreo 2 luni şi câteva ameninţări bine-plasate ;)) am reuşit să fac rost şi de dovadă. Mie nu-mi plac pozele cu mine, dar poza asta făcută de Vlăduţ e, din punctul meu de vedere :P, una dintre cele mai reuşite poze cu mine. :) 





*titlu împrumutat de la Juanes ;))


P.S. Steluţele le-am învăţat de la Ana.


duminică, iunie 13, 2010

Leapşă







Leapşă preluată cu mare drag de la Laura...

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 8 şi scrieţi al 4-lea rând.

"Claudiţa ne pusese pe toate în temă că Manuel era nemulţumit de atitudinea nevestei sale în pat." Sex în (per)versiune clasică - Simona Catrina, carte ce am primit-o cadou de la Alin doar pentru că ştia că îmi place cum scrie Simona. :)

2. Fără să verificaţi. Cât e ora?!

18.

3. Acum verificaţi!

18:22

4. Cum sunteţi îmbrăcată?!

Cu o rochie de vară.

5. Înainte de a răspunde la aceste întrebări, la ce vă uitaţi?!

La pozele de la premiere.

6. Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?!

Ronan Keating - I love it when we do, dar asta e muzică, nu zgomot.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi cu ce ocazie?

Ultima dată, cred că am fost să mă plimb cu rolele pentru că îmi place să mă plimb cu rolele.

8. Ce aţi visat ieri noapte?!

Nu ştiu, am dormit buştean pentru că mă ţinea Alin în braţe.

9. Când aţi râs ultima dată?!

Azi-dimineaţă, cu Alin.

10. Ce aveţi pe pereţii încăperii în care sunteţi?!

3 tablouri, un ceas, un calendar, 6 icoane şi un suvenir cu Castelul Peleş, pe care mi l-am cumpărat în 2008 - am camere mari. ;))

11. Dacă aţi fi multimilionar peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?!

Mi-aş cumpăra un inel.

12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?!

 Am revăzut aseară "Raising Helen".

13. Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?!

Nu.

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?!

Îmi place, mai ales partea aia cu cartea! În plus, e prima Leapşă preluată de la Laura.

15. Care ar fi prenumele fetiţei dumneavoastră dacă ar fi fost vorba despre o fetiţă?!

Nu am luat, încă, asemenea decizii.

16. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?!

Nu ştiu.

17. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.

 Sunt un om norocos. :)

18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?!

Da, de multe ori...

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?!

Aici e locul tău.

20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică) ce aţi schimba?!

Modul în care sunt tratate femeile în unele părţi ale lumii. 


21. Vă place să dansaţi?!

Da, când sunt singură.

22. George Bush.

Mai trăieşte?

23. Ce aţi văzut la televizor ultima dată?



Un spot publicitar.

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să primească acest chestionar?

Ana, Angela, Liz şi Tina, dar o poate prelua oricine citeşte rândurile astea.


No words, just...
















































marți, iunie 08, 2010

Going back to school


Pe 18 februarie (zi cu imensă valoare sentimentală) mi-am început activitatea de cadru didactic în aceeaşi şcoală generală pe care am absolvit-o şi eu în urmă cu 10 ani. Am intrat în clasa în care erau înghesuiţi copiii mei, profesorul meu de istorie din clasa a VI – a mi-a înmânat catalogul clasei a II – a A (golul prezent în stomac în momentul în care am luat catalogul a fost confirmarea de care aveam nevoie) şi aşa a început aventura. :)
Era ultima oră şi prea mult timp la dispoziţie nu am avut, m-am prezentat, am făcut prezenţa, i-am lăsat să deseneze şi i-am pus să-mi cânte un cânticel în timp ce-mi notam orarul, le-am spus să ridice mâna înainte să vorbească şi să-mi ceară voie înainte să plece din bancă (sunt o comunistă :P). La sfârşitul orei, am făcut cunoştinţă cu celelalte învăţătoare şi mi-am făcut, ca de obicei, o primă impresie greşită şi m-am reîntâlnit cu domnul profesor de matematică din clasele a  VII – a şi  a VIII – a, domnul profesor care nu m-a învăţat să adun. ;))
A doua zi, la prima oră, mă aşteptau părinţii dornici să cunoască noua doamnă. N-am recunoscut pe nimeni, dar mă ştiau unii dintre ei... Au urmat apoi plimbări dese pentru o hârtie ce a fost gata în mai puţin de un minut şi greşelile când am pus note, partea bună e că am învăţat şi din greşeli, dar şi să pun corect note. Au urmat grijile altora în ce mă priveşte, sfaturi din partea colegelor binevoitoare, procese-verbale peste procese-verbale, tot felul de tabele şi hârtiuţe de care eram anunţată în ultima clipă...
În tot acest timp, primeam flori de la copiii, iar una dintre cele mai frumoase zile a fost aceea în care una dintre fetiţe mi-a spus: „Doamna, eu vă iubesc din toată inima şi din tot sufletul!”. Serbarea de 8 Martie a fost un alt prilej de bucurie, cu atât mai mult cu cât a fost şi mama prezentă pentru că am rugat-o să mă ajute cu mica surpriză pe care o pregătisem pentru mămici. Am primit cele mai frumoase cadouri şi cele mai multe flori, spre surprinderea mea şi a colegelor, iar mămicile au avut lacrimi în ochi, lucru ce m-a înduioşat mai mult decât mă aşteptam. De 1 iunie, le-am făcut cadou câte un CD cu toate pozele pe care le-am făcut cu diverse ocazii şi expresia de pe chipurile lor a fost răsplata de care aveam nevoie...
Partea mea preferată e când vin copiii şi mă îmbrăţişează, iar cu adevărat frumos a fost când şi copiii de la alte clase au venit să mă îmbrăţişeze şi chiar să mă pupe. Am savurat fiecare astfel de clipă... Marea mea surpriză a fost când copiii de la cealaltă clasă de a doua, mi-au cerut voie să rămână la mine în clasă, peste program, atunci când am avut de recuperat zilele de grevă.  I felt really good about myself that day.
Ca atunci când m-a întrebat Lupu cum mă simt printre copiii, iar răspunsul a venit simplu şi firesc: simt că acolo mi-e locul! Ştiam de ceva vreme că predatul e ceea ce vreau să fac, dar experienţa din spatele catedrei mi-a demonstrat că pentru predat am fost construită... şi sper să-mi iasă şi de-acum încolo...
Azi am încheiat mediile şi am avut un nod în gât şi un gol în stomac care au accentuat sentimentul de „every ending it’s just an excuse for a new beginning”. O să-mi fie dor de copiii, de năşica şi de sentimentul că fac cu adevărat ceva...

sâmbătă, iunie 05, 2010

Up close and personal


În urmă cu câteva luni bune, am fost rugată să descriu ceva frumos... m-am gândit la tine şi am descris o zi perfectă, cu tine de mână, prin oraşul meu preferat... Şi mai spuneam atunci ceva legat de oboseală ca un amestec reuşit de epuizare fizică, linişte, fericire şi dorinţa de a o lua de la capăt.
Îmi pare rău că am greşit, că te-am dezamăgit, că te-am minţit şi am ales the easy way out, că n-am fost în stare să fac alegerea corectă, că the truth makes everything else seems a lie, că 70% nu e nici pe departe de ajuns, că nu reuşesc să cuprind... 

Te rog să mă ierţi.

vineri, iunie 04, 2010

miercuri, iunie 02, 2010

(de)Scriere


De când unele rânduri scrise de mine pe blogul ăsta, au fost folosite împotriva mea şi am fost ameninţată cu cazier la poliţie şi plângeri la diverse comitete şi comisii, n-am mai găsit în mine puterea de a mă (de)scrie aşa cum obişnuiam.
Nu am reuşit să scriu despre primul cerc pedagogic la care am participat, cu atât mai mult cu cât a fost organizat într-un loc tare drag mie: Pădurea Gârboavele şi cum, la acel cerc, am vorbit, ca de la o colegă la alta, cu una dintre profele mele din gimnaziu şi cât de bine mi-a făcut s-o aud vorbind atât de frumos despre mine; aşa cum nu am reuşit să scriu despre Festivalul de Folk de anul ăsta şi cum l-am bătut pe umăr pe Mircea Vintilă (stăteam în spatele lui) şi i-am întins hârtiuţa pe care am scris "Peste răbdări" şi cum el s-a întors la noi (Ana a fost cea care a avut iniţiativa bileţelelor către Vintilă) şi a aprobat într-un mod cât se poate de firesc, ca şi cum aveam tot dreptul să-i cerem/impunem noi playlist-ul - mi-am amintit de seara în care i-am făcut asta lui Jenică, în Open. O fi fost aceeaşi seară în care ne-am ales cu numere de telefon? ;)) 
Nu am reuşit să spun/scriu că am stat cu două rânduri în spatele lui Marius Baţu şi cum eu aveam impresia că Ovidiu Scridon nu merita premiul ăla mare anul trecut. Între timp, am revenit asupra acelei impresii şi acum am două dintre melodiile lui în telefon. :) Nu am scris despre zilele cu eu, Ana şi Bobo pe role şi despre cât de bine mi-a fost când m-am întâlnit cu Angela în Real şi cât de mult mi-a lipsit îmbrăţişarea ei, nu am mai reuşit să aştern în spaţiul ăsta virtual toate sentimentele şi emoţiile ce îmi cutremurau cele mai adânci colţuri ale fiinţei mele...
Nu m-am gândit niciodată că tot ce scriu/pun eu pe blogul ăsta ar putea fi distorsionat în asemenea hal de către cei ce mă citesc, ăsta fiind şi motivul pentru care blogul ăsta a fost (aproape) privat pentru scurtă vreme. Am revenit asupra deciziei cu o oarecare strângere de inimă, dar şi cu speranţa că mai sunt oameni care ştiu/vor/pot să (mă) înţeleagă fără să fiu nevoită să iau cursuri de AutoCad (să ştii că, de fiecare dată când intru la voi acasă, încă mă mai aştept să te văd pe canapea, zâmbindu-mi), nu de alta, dar nu mi-a plăcut niciodată desenul tehnic. ;)) Dar, nu asta era ideea de la care plecasem... că am tot divagat...
Ideea e că scriu de ceva vreme şi că, probabil, voi mai scrie ceva vreme şi de acum încolo, iar faptul că o să fac public o parte din ce scriu e, aşa cum scriam în urmă cu câţiva ani pe 360, un risc asumat.  Nu renunţ încă... :)