miercuri, iunie 02, 2010

(de)Scriere


De când unele rânduri scrise de mine pe blogul ăsta, au fost folosite împotriva mea şi am fost ameninţată cu cazier la poliţie şi plângeri la diverse comitete şi comisii, n-am mai găsit în mine puterea de a mă (de)scrie aşa cum obişnuiam.
Nu am reuşit să scriu despre primul cerc pedagogic la care am participat, cu atât mai mult cu cât a fost organizat într-un loc tare drag mie: Pădurea Gârboavele şi cum, la acel cerc, am vorbit, ca de la o colegă la alta, cu una dintre profele mele din gimnaziu şi cât de bine mi-a făcut s-o aud vorbind atât de frumos despre mine; aşa cum nu am reuşit să scriu despre Festivalul de Folk de anul ăsta şi cum l-am bătut pe umăr pe Mircea Vintilă (stăteam în spatele lui) şi i-am întins hârtiuţa pe care am scris "Peste răbdări" şi cum el s-a întors la noi (Ana a fost cea care a avut iniţiativa bileţelelor către Vintilă) şi a aprobat într-un mod cât se poate de firesc, ca şi cum aveam tot dreptul să-i cerem/impunem noi playlist-ul - mi-am amintit de seara în care i-am făcut asta lui Jenică, în Open. O fi fost aceeaşi seară în care ne-am ales cu numere de telefon? ;)) 
Nu am reuşit să spun/scriu că am stat cu două rânduri în spatele lui Marius Baţu şi cum eu aveam impresia că Ovidiu Scridon nu merita premiul ăla mare anul trecut. Între timp, am revenit asupra acelei impresii şi acum am două dintre melodiile lui în telefon. :) Nu am scris despre zilele cu eu, Ana şi Bobo pe role şi despre cât de bine mi-a fost când m-am întâlnit cu Angela în Real şi cât de mult mi-a lipsit îmbrăţişarea ei, nu am mai reuşit să aştern în spaţiul ăsta virtual toate sentimentele şi emoţiile ce îmi cutremurau cele mai adânci colţuri ale fiinţei mele...
Nu m-am gândit niciodată că tot ce scriu/pun eu pe blogul ăsta ar putea fi distorsionat în asemenea hal de către cei ce mă citesc, ăsta fiind şi motivul pentru care blogul ăsta a fost (aproape) privat pentru scurtă vreme. Am revenit asupra deciziei cu o oarecare strângere de inimă, dar şi cu speranţa că mai sunt oameni care ştiu/vor/pot să (mă) înţeleagă fără să fiu nevoită să iau cursuri de AutoCad (să ştii că, de fiecare dată când intru la voi acasă, încă mă mai aştept să te văd pe canapea, zâmbindu-mi), nu de alta, dar nu mi-a plăcut niciodată desenul tehnic. ;)) Dar, nu asta era ideea de la care plecasem... că am tot divagat...
Ideea e că scriu de ceva vreme şi că, probabil, voi mai scrie ceva vreme şi de acum încolo, iar faptul că o să fac public o parte din ce scriu e, aşa cum scriam în urmă cu câţiva ani pe 360, un risc asumat.  Nu renunţ încă... :)

5 comentarii:

  1. Bravo! Si eu am starnit furtuni in trecut cu unele articole dedicate si cam aspre. Dar atata timp cat argumentele iti sunt exprimate curat, fara cuvinte vulgare si cu bataia necesara obrazului, nu ai de ce sa te rusinezi sau sa te opresti... Scrie! Scrie, public... sunt parerile si principiile tale, sunt nedreptatile simtite pe pielea ta, sunt rabufnirile de autoaparare si sentimente sincere. Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc mult, Liz. Venind de la tine, înseamnă foarte mult. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu cred in libertatea exprimarii asa cum cred, cu tarie, ca nu mai traim de muuulta vreme intr-o tara democratica! Eu cred ca scrisul ne elibereaza si ne face sa realizam ca sunt oameni cu idei, ganduri si sentimente similare. Eu cred ca putem schimba ceva atunci cand starnim furtuni.

    RăspundețiȘtergere
  4. Laura, eu cred că rândurile scrise de tine de mai sus descriu cel mai bine de ce îmi eşti aşa dragă. (Nici asta nu se poate interpreta. ;)) )

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.