vineri, iulie 23, 2010

It's all coming back to me...







Nu era prima oară când nu ţi-ai fi respectat promisiunea, dar am vrut să cred în tine pentru că încă mai credeam în noi.  Nu mai vreau să fiu atât de furioasă şi să mai plâng, vreau să te las în trecut – acolo unde ţi-e locul – pentru că am obosit. 
Nu mai vreau să fiu eu cea care trage de tine, şi la propriu, şi la figurat, nu mai vreau să mă întreb cum dracu’ am ajuns în situaţia asta, nu mai vreau să stau şi să încerc să găsesc tot felul de explicaţii privind modul în care a evoluat/involuat prietenia noastră, nu mai vreau să aud motivele pentru care nu poţi să vii la mine – le-am auzit deja pe toate, nu mai vreau să mai stau şi să mă gândesc cât de mult a însemnat prietenia asta şi nu numai pentru mine, nu mai vreau să mă gândesc la motivele pentru care nu ar trebui să renunţ, nu mai vreau nimic de la tine. 
M-am săturat! Nu mai pot aşa! În primul rând, pentru că îmi fac mie rău cu bună ştiinţă şi aşa ceva e inacceptabil; în al doilea rând, nu mai ştiu cine eşti şi nu mai am de unde să ştiu dacă meriţi cu adevărat să rezist într-o relaţie care nu mai reprezintă nimic pentru tine. 
Am încercat de fiecare dată să-ţi mai dau o şansă, am încercat de fiecare dată să te înţeleg şi să te accept, îmi spuneam că ai prea mult din sufletul meu şi eu am prea mult din sufletul tău ca să se termine vreodată că doar ce-mi plăcea la mine, nu-mi plăcea la tine, dar mi-am dat seama, m-a lovit aşa deodată, că nimic din tot ce a fost între noi nu a fost de ajuns ca să putem rămâne prieteni buni, aşa cum eram o dată. Ca atunci când, cu excepţia familiei şi nici acolo în totalitate, erai unul dintre cei doi oameni din viaţa mea pe care aş fi putut conta în orice circumstanţe – orice aş fi făcut şi orice aş fi spus, doar eşti singurul care m-a auzit înjurând aşa cum nu mă credeam în stare –, erai omul care mă cunoştea ca nimeni altcineva şi despre care credeam că-mi va fi mereu prieten. 
Dar m-am inşelat şi nu mai vreau să rămân încremenită într-o prietenie care nu mai există decât pentru mine. Acum, din punctul meu de vedere şi ţin să menţionez că al tău e irelevant, ruptura e definitivă şi irevocabilă pentru că “într-o prietenie reînnodată rămâne întotdeauna nodul” şi şi nu mai vreau nici măcar un nod de la tine. (21 iulie 2008)








E ciudat cum un loc pe care nu l-am mai văzut de mult timp îmi poate trezi atâtea amintiri şi pot retrăi sentimente şi emoţii pe care am crezut că le-am îngropat acum foarte mult timp. 

joi, iulie 22, 2010

Puzzle



Mesajul de la Alin şi felicitarea de la Ana - semn clar că minţile luminate şi foarte dragi mie gândesc la fel, florile de la Laura şi Dan şi mesajul pe Facebook de la Sorinuţ m-au dus cu gândul la "femei în toată firea" ;)), masa luată în oraş :)), la doamna şi domnul Calmuc, mi-au amintit de aniversările din cămin - atmosfera a fost de vină. :P
Cântarea de marţi seară, cu tot cu reacţia lui Luci, discuţia cu Ştefan şi întrebarea lui Radu (bună, Cătălina :P), ochii albaştri ai lui Hipi (nu ştiu exact cum se scrie), cămaşa (roz!!!!!) a lui Dudu şi berea băută după ce a venit Ana, a fost contextul perfect pentru a-mi aminti că sunt om norocos...
Iar faptul că, deşi erai obosit şi fără chef, m-ai dus la Scena Cafe ca să vii apoi să mă şi iei plus dorinţa ta de a te asigura că e şi Radu venit ca să nu mă laşi singură pe-acolo, a fost cireaşa de pe tort, tortul ăla pe care a promis Theodora că o să-l facă atunci când o să ajungem amândoi în Deltă. :)




marți, iulie 20, 2010

Hepi bărsdei tu mi



Moto: "Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia."

Încep să cred că ai vreo obsesie legată de mine. Nu ştiu ce vrei să faci sau ce urmăreşti, dar dacă tot te preocupă atât de mult existenţa mea, află că mi-e bine, că sunt un om, pe alocuri, fericit, dar că am şi eu tristeţile şi neputinţele mele, că sunt într-o perioadă în care tun şi fulger şi poate n-ar trebui să mă calci pe nervi chiar în ziua în care am sărbătorit propriul sfert de secol. Eu te cred că eşti... aşa cum eşti tu, dar ăsta nu-i un motiv suficient de bun să te porţi aşa, nu e nici măcar o scuză. Faci ce vrei, cât încă mai trăim într-o ţară liberă, iar eu n-am să încerc să te opresc sau mai ştiu eu ce. Zicea un om deştept că suntem proprii noştri duşmani, iar asta e clar ca lumina zilei când vine vorba de tine.
Şi încă ceva: eu nu public comentarii anonime! După cum vezi, eu am un nume şi chiar şi o identitate şi mi le asum, iar faptul că tu nu vrei sau nu poţi face acelaşi lucru, spune foarte multe despre tine.




duminică, iulie 18, 2010

Feast of love



Film de văzut şi de revăzut. :)



luni, iulie 12, 2010

Momente



Zicea o femeie în nu mai ştiu ce carte că "pentru doi oameni care se iubesc şi nu locuiesc împreună, clipele petrecute sub acelaşi acoperiş sunt magice". Ştii ce? Nu pot s-o contrazic... Cum aş putea în condiţiile în care fiecare dimineaţă cu mic-dejun inclus când găteşti tu ;)) e de ajuns să mă facă să zâmbesc cât pentru toată ziua, când ne ţinem de mână în timp ce ne uităm la vreun film, la SG1 sau, pur şi simplu, lenevim fără chef, sau când ne alergăm de nebuni prin casă pentru că vreau să fiu ultima. Cum altfel am mai avea nopţi în care mă trezeşti doar ca să faci mişto de felul meu de a dormi? :) 
Cel mai mult şi mai mult îmi place când îmi ghiceşti gândurile nerostite, nu ştiu cum faci, dar mă bucur că îţi iese. Sau când mă trezeşti dimineaţa să mă săruţi, înainte să pleci la serviciu. Sau cum începi tu să faci tot felul de lucruri chiar după ce îţi spun eu că ar trebui să plec că e duminică şi nu mai găsesc maxi-taxi după 4:30 şi cum îmi propui să ne uităm la filmul ăla pe care ţineam morţiş să-l văd... Aia cu cortul în mijlocul camerei a fost nouă, dar binevenită şi poate ar trebui repetată din când în când. ;))
Mulţumesc pentru momentele prin care se măsoară viaţa.





"- O să scrii despre asta pe blog, nu-i aşa? m-ai întrebat tu în ce stăteam amândoi în cort. 
  - Cine, eu? Cum să fac eu aşa ceva?" ;))