vineri, iulie 23, 2010

It's all coming back to me...







Nu era prima oară când nu ţi-ai fi respectat promisiunea, dar am vrut să cred în tine pentru că încă mai credeam în noi.  Nu mai vreau să fiu atât de furioasă şi să mai plâng, vreau să te las în trecut – acolo unde ţi-e locul – pentru că am obosit. 
Nu mai vreau să fiu eu cea care trage de tine, şi la propriu, şi la figurat, nu mai vreau să mă întreb cum dracu’ am ajuns în situaţia asta, nu mai vreau să stau şi să încerc să găsesc tot felul de explicaţii privind modul în care a evoluat/involuat prietenia noastră, nu mai vreau să aud motivele pentru care nu poţi să vii la mine – le-am auzit deja pe toate, nu mai vreau să mai stau şi să mă gândesc cât de mult a însemnat prietenia asta şi nu numai pentru mine, nu mai vreau să mă gândesc la motivele pentru care nu ar trebui să renunţ, nu mai vreau nimic de la tine. 
M-am săturat! Nu mai pot aşa! În primul rând, pentru că îmi fac mie rău cu bună ştiinţă şi aşa ceva e inacceptabil; în al doilea rând, nu mai ştiu cine eşti şi nu mai am de unde să ştiu dacă meriţi cu adevărat să rezist într-o relaţie care nu mai reprezintă nimic pentru tine. 
Am încercat de fiecare dată să-ţi mai dau o şansă, am încercat de fiecare dată să te înţeleg şi să te accept, îmi spuneam că ai prea mult din sufletul meu şi eu am prea mult din sufletul tău ca să se termine vreodată că doar ce-mi plăcea la mine, nu-mi plăcea la tine, dar mi-am dat seama, m-a lovit aşa deodată, că nimic din tot ce a fost între noi nu a fost de ajuns ca să putem rămâne prieteni buni, aşa cum eram o dată. Ca atunci când, cu excepţia familiei şi nici acolo în totalitate, erai unul dintre cei doi oameni din viaţa mea pe care aş fi putut conta în orice circumstanţe – orice aş fi făcut şi orice aş fi spus, doar eşti singurul care m-a auzit înjurând aşa cum nu mă credeam în stare –, erai omul care mă cunoştea ca nimeni altcineva şi despre care credeam că-mi va fi mereu prieten. 
Dar m-am inşelat şi nu mai vreau să rămân încremenită într-o prietenie care nu mai există decât pentru mine. Acum, din punctul meu de vedere şi ţin să menţionez că al tău e irelevant, ruptura e definitivă şi irevocabilă pentru că “într-o prietenie reînnodată rămâne întotdeauna nodul” şi şi nu mai vreau nici măcar un nod de la tine. (21 iulie 2008)








E ciudat cum un loc pe care nu l-am mai văzut de mult timp îmi poate trezi atâtea amintiri şi pot retrăi sentimente şi emoţii pe care am crezut că le-am îngropat acum foarte mult timp. 

2 comentarii:

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.