duminică, august 29, 2010

I got you under my skin...


A venit toamna ne-am spus astăzi unul altuia în timp ce eram pe balcon, la o ţigară. Mai am de aşteptat până o să-mi murdăresc pantofii şi pantalonii prin frunzele căzute în Grădina Publică, dar chiar şi aşa de azi a venit toamna în miros de şniţele din piept de pui.
Azi, în timp ce mă uitam la deget şi mă gândeam că I got you under my skin, mi-am amintit de unele chestii. Cum ar fi cât de mult îmi place că mă îmbrăţişezi şi mă pupi în timp ce spăl vasele. Că îmi explici de ce frâna pe disc e mai eficientă decât cea pe tambur şi îmi enumeri modalităţile prin care se poate deteriora ambreiajul şi eu zâmbesc pentru că ştiu că eşti omul de la care am atâtea de învăţat şi la care mă uit în sus şi nu (numai) din cauză că ai 1,80.
Îmi spui că maturizarea e un mit şi că nu există aşa ceva şi simt că I can let myself go in with you şi aş vrea să tot am zile dintr-astea, zile în care zâmbesc larg şi tâmp în timp ce vin la tine, zile în care privirea ta atunci când îmi deschizi uşa nu mai are nevoie şi de cuvinte, zile în care îmbrăţişarea "aia cât pentru toate zilele în care nu ne vom vedea" face distanţa un pic mai suportabilă.
Am sperat că bărbatul de care o să mă îndrăgostesc va şti să mă găsească, am sperat că există undeva, cineva care să mă vadă mai întâi pe mine, cea din interior, şi abia apoi să vrea să descopere exteriorul. Şi exact aşa ai făcut tu şi mi-ai oferit, în timp, povestea noastră, presărată ici-colo cu melodia aia a lui Akon cu Snoop Dogg, cu plimbări iarna în Grădina Publică, cu telefonul cu imensă valoare sentimentală de a cărui calităţi am devenit oarecum dependentă, cu discuţii despre cât a mai crescut portarul ăla şi ce jucători ar trebui vânduţi şi alte asemenea.
Şi am scris rândurile astea tocmai pentru că nu e nevoie să-ţi mulţumesc, pentru că ştii şi vrei să-mi fii alături, pentru îmbrăţişări şi (re)confirmări, pentru că faci în aşa fel încât să te am dar să te mai vreau, pentru că începi fiecare discuţie serioasă cu "Auzi, Andreea...", pentru că ştiu că ştii dar asta nu mă împiedică să-ţi tot spun, pentru că mă simt acasă lângă tine, pentru că mă faci să râd chiar şi/mai ales când îmi vine să plâng, pentru că mă enervează teribil că ai întotdeauna dreptate.

2 comentarii:

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.