joi, august 19, 2010

Întâmplări întâmplătoare

Discuţie între două doamne, surprinsă fără voia mea:
"- Doctorul meu de familie nu mă consultă, nu pune mâna pe mine, dar ştie ce am. (Ca să-l citez pe Alin când i-am redat conversaţia: Ăla e vraci.)
- Înseamnă că ştie ce face, că a citit atâtea cărţi.
- Da, şi apare mereu la TVR Galaţi (să lăsăm aşa şi să nu ne împiedicăm de semantică).
- Atunci clar e un medic bun, dacă apare la televizor."
Acest dialog a fost, este şi va fi autentic. La fel de autentic ca distinsul domn care s-a aşezat lângă mine în maxi-taxi când mă întorceam azi acasă şi, la 8:25 AM, a cumpărat şi a băut câte o cutie de bere împreună cu amic de-al lui şi apoi, cu duhoarea specifică, m-a rugat să-l ajut să dea un telefon că "nu am ochelarii la mine şi nu văd ce scrie". În ce lume trăiesc!


Dar pentru că am avut parte şi de lucruri care chiar sunt demne de menţionat:


Întâlnirea întâmplătoare cu Angela, Ana mică şi Ana (mea, cum i-ar spune mama) Heliu în parc. Am reuşit să-i dau Anei CD-ul cu filmul ăla de mi-a plăcut mie mult, am prins şi câteva clipe cu Angela şi ziua mea, care nu începuse tocmai bine, devenise bună. Le-am mulţumit prietenelor mele printr-un sms, mă grăbeam spre o altă întâlnire, şi am simţit cum mi se aşeza un zâmbet frumos pe toată faţa.

Timpul petrecut cu Georgiana a fost ca un salt înapoi în timp, pe vremea când profa de engleză era oripilată de atitudinea mea şi când diriga nu reuşea să înţeleagă geniul ce se ascundea în comentariile mele la limba română. 
Cât am stat cu ea, am fost din nou eleva Iancu Andreea Iuliana din clasa a noua, a zecea, a unşpea şi a doişpea B, am avut din nou 15, 16, 17 sau 18 ani şi m-am comportat ca atare, ca atunci când chiuleam şi mergeam prin magazine pentru window shopping (numai că pe vremea aia nu ştiam că se numeşte aşa) şi râdeam din orice nimic, numai că acum râdeam amintindu-ne ce ţăcănite eram - mai mult eu - şi cât de frumoase erau vremurile în care principala mea preocupare era tema de a doua zi sau tipul ăla drăguţ şi brunet care iar nu m-a observat când am trecut pe lângă el. 
Mi-am amintit de Debate şi de cât mult îmi plăcea competiţia la nivelul ăla de dezbatere academică, cu argumente pro şi contra, cu dovezi şi arbitri exigenţi şi cât de încântată eram când câştigam, dar şi cât de ofticată atunci când pierdeam. Cred că e singura competiţie la care am participat şi mi-am dorit mereu să câştig, probabil pentru că-mi doream o recunoaştere a capacităţilor mele de argumentare şi nu numai. Mi-a plăcut că ea şi Alin s-au înţeles şi sunt curioasă ce părere şi-a făcut despre mine în timpul ăsta petrecut împreună.

Plimbarea cu Laura şi îngheţata din fructe de pădure mâncată pe stradă au fost ca o oază într-un deşert. Mă bucur mult pentru Laura şi pentru etapa asta frumoasă, dar şi dificilă, care o aşteaptă începând cu 1 septembrie, dar ştiu că o să-i fie bine, că e o femeie inteligentă şi descurcăreaţă şi că elevii ăia nici n-o să ştie ce i-a lovit. :)

Pe 25 august mai am o şansă. Sper să fie bine.

4 comentarii:

  1. :) :) :) :) :) Ce descriere mi-ai facut! :) :)
    Mai tii minte?!!!...

    - Andreea, ai sa ma imprumuti cu niste bani?!
    - Da!
    - Bine, atunci du-te si ia-mi o inghetata cu fructe! :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-am ascutit bine stiloul!!! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. :)) Laura, cum să uit? Cred că perioada în care am stat în cămin a fost, din multe puncte de vedere, cea mai frumoasă etapă din viaţa mea de până acum, iar tu ai fost o parte foarte importantă a acelei etape.
    Sunt sigură că stiloul tău o să facă o treabă bună! ;))

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.