luni, noiembrie 15, 2010

Mixed



"După un anumit timp, 
omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă 
între a susţine o mână şi a înlănţui un suflet,

şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva

şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi
ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la jumătatea drumului.



Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,

până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.

Aşa că începe să-şi planteze propria grădină

şi-şi împodobeşte propriul suflet,

în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ...
şi cu fiecare zi învaţă.



Cu timpul înveţi că a sta alături de

cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,

înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te

întorci la trecut.



Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil

să te iubească cu defectele tale,

fără a pretinde să te schimbe,

îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.

Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.



Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi,

şi că cel care nu luptă pentru ei,

mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de

false prietenii.



Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,

pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.



Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,

dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot

face.



Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,

e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi

la aceeaşi intensitate.



Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi,

într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.



Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită alături de fiecare fiinţă,

nu se va mai repeta niciodată.



Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau

dispreţuieşte o fiinţă umană,

mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi

umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.



Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se

petreacă,

asta va determina că în final,

ele nu vor mai fi aşa cum sperai.



Cu timpul îţi dai seama că în realitate,

cel mai bun nu era viitorul,

ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.



Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi

sunt împrejur,

îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine

şi acum s-au dus şi nu mai sunt...



Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să

ceri iertare,

să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,

să spui că ai nevoie,

să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.



Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul..." 
(În timp înveţi - Jorge Luis Borges)

Am luat poezia asta de pe un alt blog în urmă cu ceva vreme, dar am uitat să notez şi de unde am luat-o şi aşa se face că am uitat.  O postez acum pentru că am o stare de ne-stare şi vreau să-mi amintească de tot ce simt acum... 
Nick-ul meu de pe Netlog este o înţepătură la propria mea memorie deoarece am constatat că "ţin minte lucruri mărunte şi le uit pe cele care contează cu adevărat" şi zâmbesc acum (nefiresc de amar) că am uitat să uit, de data asta. 
Am rămas surprinsă cînd am văzut ce reţin oamenii, că filtrul lor afectiv distorsionează amintirile în asemenea hal încât îmi vine greu să nu dau un răspuns la fel de subtil ca un elefant într-un magazin de porţelanuri. Dar, mă abţin pentru că nu vreau ca numărul meu de telefon să ajungă, magic şi miraculos, în cine ştie ce agendă, nu vreau ca Alin să fie jignit pentru că poartă "vina" de a fi iubitul meu, nu vreau să dau curs unor discuţii cu oameni care nu sunt în stare să vină personal să mă tragă de mânecă, oameni cu care, fără ştiinţa mea, mă aflam într-o competiţie...
Încerc să privesc cu obiectivitate toată situaţia şi îmi asum partea mea de vină, dar subiectivitatea urlă în mine că eu sunt toanta care nu ştie să treacă peste, că nu de la mine a pornit totul, că oamenii nu sunt în stare de orizonturi largi, le preferă pe alea înguste şi pline de prejudecăţi, de parcă ar mai conta ceva din toate astea... şi uite că reuşesc să mă surprind pe mine: contează pentru mine! De ce oare? Nu reuşesc să înţeleg de ce vreau ca oamenii ăia să priceapă că eu nu sunt aşa cum cred ei. O fi din orgoliu? O fi din prostie? (ale mele, nu ale altora) că zău că nu reuşesc să înţeleg ce resorturi mă determină să stau acum şi să scriu rândurile astea. 
Aş vrea să fii aici şi să-mi oferi umărul tău, aşa cum ai făcut şi ieri ("Dacă ai fi acum lângă mine, m-ai lua în braţe şi m-ai lăsa să plâng?"), când m-ai susţinut cu toate că nu meritam sau poate în ciuda faptului că nu meritam... Azi am fost vulnerabilă, poate trece până mâine...

P.S. Lorelei, mulţumesc pentru comentariul la postarea anterioară, aia pe care am şters-o. Blue, sper să avem timp şi să ne şi sincronizăm cândva, cumva...

16 comentarii:

  1. Poezie superba! Blog misto (cu accent pe i)!

    Se pare ca istoria se repeta. Am ras azi (usor ingrijorata) de capacitatea mea extraordinara de a pierde timpul printre degete si de face totul in ultimul moment. Suna familiar, nu?! :) :) :) Din pacate, rezultatele vor fi pe masura, asta ma doare!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc, Blue. E o poezie care mi-a amintit de Paler :).

    Ştii tu: "cei ce uită trecutul, sunt condamnaţi să-i repete greşelile". :)) Nu uita că cele mai frumoase lucruri le-am făcut sub presiune, cu ceasul ticăind a deadline şi sunt cele mai bune momente prin care am trecut împreună. Sunt convnsă că o să fie bine. :* Abia aştept să-mi povesteşti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cu placere. Dar de ce o stersesi?
    Starile vin si pleaca de peste noi. Oare ramanem aceiasi? Uneori tind sa cred ca da, alteori ma gandesc c-am iesit diferiti din tot felul de intamplari si intalniri cu alti oameni.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vezi tu, Lorelei, nu toată lumea e aşa bine mobilată la mansardă ca tine şi au fost unii care au înţeles ce-au vrut ei, numai ce am vrut eu să spun, nu. Şi am şters-o pentu că Alin a fost prins la mijloc într-un schimb de replici care nu-şi avea rost.
    În altă ordine de idei, cred sunt oameni care-şi pun amprenta asupra noastră, fie că realizează asta sau nu, dar depinde doar de noi dacă rămânem cu ceva în urma întâlnirii. Cred în oameni care apar în viaţa noastră ca să ne facă un pc mai buni, dar, cum am spus, depinde foarte mult şi de noi şi de alegerile pe care le facem.

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga mea, ma simt ca in studentie...canile cu cafea fierbinte pe birou, stres, timp vitezoman... :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Păi, dear Blue, lipsesc eu, să te invit la o plimbare, la masă, la... orice altceva ca să te scot din sala de lectură. ;))
    Te fac un Rollo mai târziu? Sau un Jingle? :)

    RăspundețiȘtergere
  7. N-am mai mancat Jingle din Facultate...acum 1000 de aniparca. Am terminat proiectele pe unitate de invatare la filosofie, 2 h/sapt., merge destul de greu si mi se pare timp pierdut. Toata aceasta munk ma epuizeaza, iar in clasa nu sunt asa cum mi-as dori pt k vin obosita de acasa...cu atatea hartoage formale de facut...cum naiba sa mai fii fericit ca esti la catedra?!

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, oamenii aceia apar ca PRETEXTE in viata noastra pentru ca noi sa aducem la iveala ori ceva pozitiv, ori ceva negativ, ce preexista in noi. De aceea intalnim diferite alte persoane. Tu spui ca isi pun amprenta. In copilarie, da, dar dupa aceea, nu. Tot ce afli despre tine afli si cu ajutorul lor. Dar exista deja in tine. Ca samanta. Eu asa cred.
    Te ajuta sa te descoperi, sa te intelegi. E o "constructie impreuna". Tu, pe ei, ei, pe tine. Noi toti.... impreuna... mai am putin si cant.. "We are the world".. :)))

    RăspundețiȘtergere
  9. Blue, poate ne vedem la un Jingle într-un week-end cu sincronizare. ;))
    Cât despre întrebarea ta din final, sper că e una retorică pentru că nu întrebi pe cine trebuie de data asta.

    RăspundețiȘtergere
  10. Lorelei,în primul rând, :)).
    Să ştii că obişnuiam să spun că oamenii nu se schimbă, ci devin tot mai mult ei înşişi... Am renunţat să mai fac afirmaţii de genul ăsta pentru că depinde de la om la om.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu cred ca ai dreptate. Imi place cum suna, "devin tot mai mult ei insisi".

    RăspundețiȘtergere
  12. :) Lorelei, şi mie îmi place cum sună, dar nu ştiu dacă e valabilă şi în practică.

    RăspundețiȘtergere
  13. Blue, it's a date! :) Rămâne doar să ne sincronizăm. ;))

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.