marți, decembrie 07, 2010

Poveste


Dintr-un mail primit de la Ana, cândva, nici eu nu mai ştiu când... Nu am avut chef să pun diacritice.

POVESTEA ELIBERARII MELE PERSONALE

de 
LIHI LAPID, jurnalista



Eu renunt la munca de Sisif, lipsita de sens si plina de nervi, de a mentine o casa mereu sclipitoare si curata, in orice moment, pentru a fi pregatita de musafiri. Caci tot nu reusesc. De acum voi aranja casa doar cu putin timp inainte de a sosi musafirii. Niciun moment inainte. Si asta, pentru ca pretul acestei munci imi este prea mare si greu. Nu veniti fara sa telefonati inainte, caci nu voi deschide.

Am hotarat ca nu voi mai continua goana de a fi mereu aranjata dupa ultimul strigat al modei. Stramt, larg, inalt, jos, pana la genunchi, sau pana la glezne. M-am saturat! In special dupa ce m-am straduit de cateva ori, si pana la urma tot am aratat ca o paparuda. Gata. Eu ma eliberez. Imbrac de acum doar ceea ce vreau eu. Dupa mine, creatorii de moda sa faca ce-or vrea.
Renunt la toti pantofii care nu sunt comozi. Ma reintorc la inaltimea normala a tocurilor, la posibilitatea de a alerga atunci cand intarzii, sa dansez cand sunt fericita si sa ma misc in voie, cand ies cu treburi in oras, fara sa visez la intoarcerea mea acasa, cand ii pot scoate din picioare.
Renunt la visul burtii lipite, ca o scandura si la coapse slabe ca niste carje. Asa ceva nu se va mai intampla. Voi devia spre a manca mai mult dulce din cand in cand, voi manca hamburger la ore tarzii si, din cand in cand, ma voi rasfata cu cartofi prajiti. Apoi, voi merge la sala de sport, este pedeapsa pe care sunt pregatita sa mi-o ofer, dar nu voi mai renunta la mine, pana in strafundul sufletului. Caci nicio campanie nu ma asteapta si niciun Harap Alb nu-mi va face curte, decat pentru ca mi se cuvine.. Am crescut. M-am maturizat.
Renunt sa le mai fac pe plac tuturor, pentru ca sa gandeasca ca sunt perfecta. Caci  eu nu sunt. Sunt normala, simpatica si mereu pregatita sa ajut, dar pana la un anumit punct. Atunci cand depasesc acest nivel, ma straduiesc prea mult si dau prea mult, la sfarsit ma enervez. Ma enervez pentru ca constat ca totul este primit ca pe ceva de la sine inteles. Si atunci devin de-a dreptul insuportabila. Pacat.
De acum, eu dau doar atat cat vreau sa dau.

Renunt sa fiu mereu prezenta la nevoile oricui si la povestile sufletesti ale oricui. Mai ales pentru ca voi niciodata nu ma intrebati daca pot. De acum, eu cern cui raspund si cui nu. Lasati mesaj. Va promit sa revin. Nu o luati ca ceva personal, caci, simplu, nu pot vorbi acum. Si sunt de acord cu acest lucru, atunci cand si voi veti proceda la fel.

Renunt sa mai fiu geloasa. Nici asta nu reusesc sa o fac. Mereu vor fi altele mai aventuroase, mai rabdatoare, mai bagacioase, mai intelegatoare, care stiu sa puna granite, care stiu sa fie mai mamoase si care sa obtina mai multe succese. Insa, niciuna, copiii mei dragi, nu va va iubi mai mult precum o fac eu. Si, atunci cand trebuie, eu pot sa va aduc luna de pe cer, in plina zi, pentru voi. Insa nu pot face acest lucru in fiecare minut sau secunda. Scuze.

Renunt la obligatii. Caci obligatiile ma determina sa vreau sa fiu mereu plina de succes, sa fiu mereu perfecta, gospodina desavarsita si mereu aranjata, exacta si zambitoare tot timpul.

Pana acum nu am reusit sa fiu asa. De fapt, degeaba ma straduiesc - pana la urma sunt mereu nervoasa si 
ranchiunoasa, in special pe mine insami. Am convingerea ca daca voi face mai putine eforturi, voi reusi sa fac 
mai mult si cu totii vor avea de castigat. SI, IN SPECIAL, EU!



Rezultatele eliberarii mele:



DEJA MA SIMT MAI BINE...



Iata cateva lucruri pe care avem dreptul sa le spunem:
1.  Nu sunt disponibila
2..  Nu pot face
3.  Nu am dispozitie
4..  Nu-mi vine sa fac asta
5.  Nu



Sfatul meu este sa copiati aceasta pagina, puneti-o pe usa frigiderului, si cititi-o zilnic...



SUCCES!



Caci atunci cand sufletul zambeste, si cerul este plin de lumina.

10 comentarii:

  1. Imi place articolul. Si eu am nevoie de o eliberare din asta! :) De unde sa mi-o achizitionez?! :)

    Eu cand vreau sa plang, plang! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Brava ei!
    Si pe tine te-a suparat cineva?

    RăspundețiȘtergere
  3. Laura, ideal ar fi să fim toţi capabili de asemenea eliberări, cert e că mie nu-mi iese. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Lorelei, am aşa o listă lungă cu oamenii care m-au supărat şi cu numele meu în capul listei.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt f. suparata, intai de toate, pe mine insami. Consider ca pun prea mult suflet in toate si ca asta e cauza tuturor neplacerilor de care am parte. Regret ca am incredere in oameni si ca am 'bune intentii', ca ma las pe mine pt altii, ca asez fiinta umana pe un piedestal, ca nu pot sa ma adaptez lumii nebune din care fac parte. Mai mult decat atat, din toate filosofiile care ne-au incantat studentia, cea mai pertinenta ramane: "Facerea de bine, ...rea de mama!". Nu a zis-o nici un filosof de renume, dar sunt convinsa ca orice minte stralucita a gandit-o si a trait-o.
    In rest, totul e bine, ca s-o citez pe Andra! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Lorelei, asa mai spun si eu cateodata. ;))

    RăspundețiȘtergere
  7. Ei, Laura, daca am avea cate un leu pentru fiecare data cand am spus toate cele enumerate de tine, am fi milionare... in euro.

    RăspundețiȘtergere
  8. sunt f. f. f. f. f. f. f. f. suparata!

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.