luni, ianuarie 31, 2011

Zi de luni

Eu merg pe principiul "dacă are sens şi logică în capul meu, de ce să stau să le explic şi altora chestia asta?" Cu atât mai mult cu cât, argumentele logice şi raţionale nu-mi vin în mod firesc, mie îmi ies după îndelungi meditaţii. De aici şi unele ciocniri cu Alin care vrea ca totul să fie argumentat logic şi raţional, iar mie îmi ieşea doar "nu pot să explic, dar în capul meu are sens". Bine că am citit cartea lui Allan Pease şi am înţeles şi acceptat de ce vrea el "facts and data", iar eu nu sunt (mereu) capabilă de aşa ceva.
Iar atunci când o fărâmă de idee logică şi raţională îşi găseşte cuvintele în care să se cuprindă şi să ia naştere din căpăţâna mea, primul lucru pe care îl fac e să scriu ideea aia - ca să nu uit. Exprimarea verbală (ca să nu zic orală) nu-mi iese la fel de bine ca cea scrisă pentru că durează până îmi caut şi îmi găsesc cuvintele, până ia naştere sub formă de cuvinte ideea care mă preocupă (sau mă obsedează, depinde de situaţie), până reuşesc s-o formulez în aşa fel încât să aibă sens şi pentru altcineva, nu doar pentru mine. 
E la fel de adevărat că, oricât m-aş chinui eu, cel care citeşte înţelege tot ce vrea/poate el să înţeleagă, dar asta deja nu mai e problema mea şi în cazul ăsta se aplică vorba aia: "Nu am eu o problemă de atitudine, ai tu o problemă de perspectivă", caz în care nu mă mai zbat să explic nimic, îl las pe cel ce mă citeşte să înţeleagă exact ce vrea el.
M-am săturat să încerc să mă tot explic, scriu exact ce şi când vreau, dacă nu-ţi place, dacă nu-ţi convine, dacă nu eşti de acord, e problema ta şi doar a ta. Nu te obligă nimeni să mă citeşti, nu-ţi pune nimeni pistolul la tâmplă să-mi urmăreşti fiecare postare şi dacă ai putea să stai cât mai departe de blogul ăsta, eu, una, aş avea o zi de luni mai puţin enervantă.

Fără nicio legătură, obsesia muzicală de zilele astea:


vineri, ianuarie 28, 2011

Realizări (part II)


Pentru că nu mai am voie să-ţi spun/scriu numele aici (nu ştiu ce-o să mă fac dacă va trebui să scriu vreodată despre văr-miu :)) ), nu am să folosesc nume în cele ce urmează, nu că ar fi avut vreo importanţă, dar e o revelaţie proprie despre care am tot vrut să scriu de vreo două luni şi acum mi-am găsit şi timp, tot a venit vacanţa. :)
Dacă despre duduia care susţine că te iubeşte mai mult decât oricine, m-am lămurit că e o idioată din momentul în care am citit comentariul ăla şi am reuşit să închid acel capitol, nu reuşeam să înţeleg cum de te-ai transformat tu din cel mai bun prieten al meu într-o extensie obedientă, fără coloană vertebrală şi fără creier. Asta nu am reuşit să înţeleg până ce nu am avut un scurt schimb de replici cu Lorelei. Eu spuneam că oamenii nu se schimbă, ci devin tot mai mult ei înşişi, iar ea susţinea că e ca şi cum tu, cel din prezent, dai mâna cu tine, cel din viitor. (Replicile sunt mai mult sau mai puţin exacte, că reproduc din memorie.) 
Şi atunci am înţeles: duduia respectivă nu a făcut altceva decât să scoată din stare latentă preşul care se afla dintotdeauna în tine şi care acum străluceşte în toată splendoarea lui în ceea ce se numeşte existenţa ta. Fiecare cu propria devenire.
Şi aşa am înţeles cum şi de ce. Şi mă simt mai bine, fie şi prin prisma faptului că am realizat că eu sunt de vină, nu tu. Poate, şi aşteptările mele au fost prea mari (ce dor îmi e de Angela!) şi toată furia ce am avut-o cândva în mine era prost direcţionată. Nu tu erai responsabil, ci eu pentru piedestalul pe care te urcasem, piedestal care n-avea nicio legătură cu realitatea. M-am simţit aşa uşurată şi liniştită realizând toate astea că nici nu-ţi imaginezi ce indiferenţă mă cuprinde atunci când, întâmplător, apare şi numele tău în vreo conversaţie.

sâmbătă, ianuarie 22, 2011

Zi de vineri

Ieri, ziua mea nu începuse tocmai bine, plus că se anunța una foarte încărcată cu test psihologic și consiliu profesoral și cu situații de prezentat, situații pe care, ca de obicei, le-am lăsat pentru ultima clipă. 
Testul psihologic mi s-a părut a fi o mare glumă. Ce-i ăla test psihologic cu test grilă în care bifezi un X într-o căsuță? La urma urmei, poți să scrii orice acolo, chiar dacă tu te gândești uneori să te arunci de pe bloc și crezi că televizorul îți vorbește chiar și atunci când e închis,  oricum știi ce ai de bifat în lista aia ca să nu îți piezi slujba. Cu atât mai mult cu cât, în învățământ, se dă același test psihologic, cu aceleași întebări de câțiva ani buni. Chiar îmi spunea o colegă că l-ar putea da și cu ochii închiși că știe ce are de bifat. Ar fi mult mai bine, din punctul meu de vedere, dacă testul psihologic ar consta într-o discuție de jumătate de oră cu un psiholog care știe ce face.
Din fericire, m-am urcat în microbuz și am ajuns la Alin cu care am petrecut după-amiaza discutând între livrări despre teste psihologice, homosexualitate înnăscută și transsexualitate (cartea lui Allan Pease fiind suportul) și oameni enervanți. ;))
Seara s-a încheiat cu o premieră, din punctul meu de vedere: la bowling, într-un loc de care mă leagă amintiri foarte dragi - un concert Taxi la care am fost cu Laura. Plus că a fost o seară în  care am (re)văzut niște oameni pe care nu-i mai văzusem de foarte mult timp și de care mă leagă alte începuturi și a fost cu atât mai frumos cu cât Oana și Luci au fost și ei prezenți. :)  Nu am mai reușit să ajungem la paharul de apă rece pe care s-a oferit Luci să ni-l dea după ceaiul din VIP, dar sunt convinsă că Luci o să mai facă o astfel de ofertă tentantă. ;))

miercuri, ianuarie 12, 2011

No reply

Jordin Sparks - Just for the Record

Pentru că nu am avut replică, aseară, la mesajul tău, pentru că eşti şi vreau să mai fii, pentru că te am şi te mai vreau, pentru că nu mai mai găsesc cuvinte care să (ne) cuprindă, pentru că noi avem "Grey's Anatomy" :).

luni, ianuarie 03, 2011

Realizări :))

În sfârşit, a revenit totul la normal! :) Nu e un secret că, anul ăsta, sărbătorile mi-au stat în gât, dar nu a fost chiar aşa cum credeam eu. :P 
Printre seriale şi cărţi [am reuşit să învăţ de la un serial ca Lie to me - abia aştept să citesc şi cartea -, să râd cu lacrimi la Two and a half men şi citesc dintr-o carte pe care aş trece-o, prin lege, la lecturi obligatorii. ;))] am realizat (cu uimire) că încă mai ştiu să mă bucur. :)
Am descoperit că ştiu să mă bucur de un ceas primit cadou, de reacţia ta atunci când ai primit cadoul de la mine (eu şi Alin am făcut schimb de cadouri cu o săptămână înainte de Crăciun şi a fost o idee mai bună decât mă aşteptam), de cadoul de la Moş Crăciun din Spain (oja e superbă :P), de timpul petrecut cu Laura şi Dan, de bluziţa de la mama Andreei, de vocea colegei-prietene, de telefonul primit "provizoriu", de Morris atunci când vine şi se aşază pe mine ca să-l mângâi, de noi doi atunci când reuşim să fim noi.




(Morris)




Later edit: Mi-am amintit de melodia asta în timp ce îmi făceam planuri pentru vacanţa de la sfârşitul semestrului. ;))