vineri, ianuarie 28, 2011

Realizări (part II)


Pentru că nu mai am voie să-ţi spun/scriu numele aici (nu ştiu ce-o să mă fac dacă va trebui să scriu vreodată despre văr-miu :)) ), nu am să folosesc nume în cele ce urmează, nu că ar fi avut vreo importanţă, dar e o revelaţie proprie despre care am tot vrut să scriu de vreo două luni şi acum mi-am găsit şi timp, tot a venit vacanţa. :)
Dacă despre duduia care susţine că te iubeşte mai mult decât oricine, m-am lămurit că e o idioată din momentul în care am citit comentariul ăla şi am reuşit să închid acel capitol, nu reuşeam să înţeleg cum de te-ai transformat tu din cel mai bun prieten al meu într-o extensie obedientă, fără coloană vertebrală şi fără creier. Asta nu am reuşit să înţeleg până ce nu am avut un scurt schimb de replici cu Lorelei. Eu spuneam că oamenii nu se schimbă, ci devin tot mai mult ei înşişi, iar ea susţinea că e ca şi cum tu, cel din prezent, dai mâna cu tine, cel din viitor. (Replicile sunt mai mult sau mai puţin exacte, că reproduc din memorie.) 
Şi atunci am înţeles: duduia respectivă nu a făcut altceva decât să scoată din stare latentă preşul care se afla dintotdeauna în tine şi care acum străluceşte în toată splendoarea lui în ceea ce se numeşte existenţa ta. Fiecare cu propria devenire.
Şi aşa am înţeles cum şi de ce. Şi mă simt mai bine, fie şi prin prisma faptului că am realizat că eu sunt de vină, nu tu. Poate, şi aşteptările mele au fost prea mari (ce dor îmi e de Angela!) şi toată furia ce am avut-o cândva în mine era prost direcţionată. Nu tu erai responsabil, ci eu pentru piedestalul pe care te urcasem, piedestal care n-avea nicio legătură cu realitatea. M-am simţit aşa uşurată şi liniştită realizând toate astea că nici nu-ţi imaginezi ce indiferenţă mă cuprinde atunci când, întâmplător, apare şi numele tău în vreo conversaţie.

17 comentarii:

  1. Buna! Imi cer scz ca am disparut din peisaj. Am fost f. ocupata cu incheierea situaiei...incat...la un momen dat, nici nu mai stiam ce m-a lovit... Bine ca s-a terminat! Daca s-o fi terminat...

    RăspundețiȘtergere
  2. persoana in cauza31 ian. 2011, 17:30:00

    Cand am vorbit cu tine ultima data te-am rugat frumos sa incetezi.
    Si sincer nu-ti inteleg motivele pt care tot postezi pareri despre mine si ea.
    Te roade atat de tare ca suntem fericiti.
    Suntem si o sa fim in continuare.
    De fapt am inceput sa inteleg de ce iti expui drama si ma faci pe mine sa par un mare nesimtit.
    Pentru ca aici esti atotputernica si nu pot sa-ti las macar un comment.
    Stai linistita ca viata merge inainte cu si fara post-urile tale.
    Sugestie: Cumpara-ti un jurnal si scrie in el.
    Poate o sa fie publicat postmortem
    Sa auzim "de bine".

    RăspundețiȘtergere
  3. persoana in cauza31 ian. 2011, 18:04:00

    PS
    "Etichetele sunt pentru conserve, nu pentru oameni." Anthony Rapp

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu pot să înţeleg faptul că nu ai altceva mai bun de făcut decât să-mi urmăreşti mie blogul, înţeleg faptul că nu eşti de acord cu ce am scris şi poţi să comentezi până nu mai poţi, dar dacă tot nu înţelegi nimic din ce scriu eu aici, nu vrei tu să-ţi vezi de fericirea ta şi să mă laşi pe mine cu dramele mele...

    RăspundețiȘtergere
  5. Trebuie să vezi filmul ca să înţelegi ps-ul la care ai dat copy/paste.

    RăspundețiȘtergere
  6. persoana in cauza31 ian. 2011, 18:18:00

    Nu aveai nici un drept sa ma etichetezi atata timp cat nici macar nu ai idee ce se intampla in viata mea.
    Si inca ceva:
    Oamenii nu se schimba, se adapteaza noilor situatii.
    Asa ar trebui sa faci si tu.

    RăspundețiȘtergere
  7. ionut, beeeeeebeeeeee, sau cum vrei sa ti se spuna, eu o sa te etichetez ca "plictisitor". cat despre postari....e inca o tara libera, asa ca poti sa-ti iei logodnica de brat si sa dispareti in lume.

    RăspundețiȘtergere
  8. p.s. "sa auzim de bine"??!! ceva mai inteligent nu ai gasit?

    RăspundețiȘtergere
  9. Alin, ai uitat că nu trebuia să-i mai apară numele pe blog. Ce-o să ne facem acum? :))

    RăspundețiȘtergere
  10. cealalta persoana in cauza...31 ian. 2011, 23:56:00

    Pentru o persoana a carei viata sociala se rezuma doar la locul de munca si la cateva ore pe saptamana petrecute cu asa-zisul 'iubit de week-end' si ai carei prieteni sunt ori rude, ori 'prieteni on-line' este mult mai greu sa treaca peste pierderea singurului prieten,amintirea acestuia transformandu-se in obsesie... Recomand un psiholog!

    RăspundețiȘtergere
  11. Aşa, şi dacă tot ai părerea asta despre mine, de ce te deranjează atât de tare ce am scris eu? Dacă tot sunt, din punctul tău de vedere, obsedată şi am nevoie de psiholog, de ce te afectează aşa tare rândurile uneia care nu are viaţă socială? Ce spune despre tine faptul că mă citeşti constant pe mine?

    RăspundețiȘtergere
  12. Brrr, si eu, care credeam ca numai la mine se intampla de-astea...., gen scris pe blog despre apasarile din viata asa-zis reala (ca si bloggereala tot reala e, chiar daca se intampla in virtual).
    Dar, nu-i nimic, invatam, invatam, unii de la altii..., unii, prin altii. Toate-s bune si au rostul lor. :)
    Salutari tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  13. Lorelei, câtă dreptate ai, dar, te rog să-mi aminteşti asta din când în când. :)

    RăspundețiȘtergere
  14. Iti spuneam odata ca intre o femeie si un barbat nu are ce cauta cuvantul 'prietenie'! Dovada...mai sus!

    RăspundețiȘtergere
  15. O voi face atunci cand voi simti ca e nevoie s-o spun.
    Te imbratisez.

    RăspundețiȘtergere
  16. Laura, eu încă mai cred că poate exista prietenie într-o femeie şi un bărbat şi n-am să renunţ la chestia asta.

    RăspundețiȘtergere
  17. Lorelei, te îmbrăţişez şi eu. Mulţumesc.

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.