miercuri, februarie 23, 2011

Cea mai tare aniversare ever! :))



 Am cam lipsit de pe-aici în ultima vreme, dar am absentat motivat. :) M-au ajuns din urmă urările "de bine" ale unora şi aşa se face că, vineri dimineaţă, am ajuns de la şcoală la medicul de familie şi de la medicul de familie la Spitalul de Boli Infecţioase. Aveam temperatură 38, frisoane, lacrimi care curgeau fără să am vreun control asupra lor, dureri de oase şi de muşchi şi, cu greu, stăteam în picioare. 
 Am avut fericirea de a întâlni doctori şi asistente foarte drăguţe şi atente şi asta fără să le fi băgat vreun leu în buzunar. :) E adevărat că am avut parte şi de unele neplăceri, dar din cauza sistemului, nu a oamenilor care m-au îngrijit. Ieri, când m-au externat m-au anunţat că am fost suspectă de gripă AH1N1 şi că nu mi-au spus asta ca să nu intru în panică, ceea ce a fost mai bine, la cât de paranoică pot fi uneori. 
 Vineri, sâmbătă şi duminică am stat singură, iar luni şi marţi am avut şi colege, spre nemulţumirea mea, dar sunt conştientă că se putea şi mai rău. :P  
 Partea drăguţă e că vineri a fost aniversarea mea şi a lui Alin şi nu pot să vă descriu cât l-am bătut la cap cu cea aniversare, iar când a venit la mine prima dată, vineri (a făcut vreo cinci drumuri în ziua aia în condiţiile în care mai şi muncea), i-am zis că e "cea mai tare aniversare ever!" A râs el, am râs şi eu şi ne-am urat La mulţi ani în timp ce eu eram pe un pat de spital cu masca pe faţă, iar el era lângă mine, ţinându-mă de mână.
 Stând în spital am concluzionat că sunt un om norocos, că sunt în jurul meu oameni cărora le pasă şi fără de care viaţa mea ar fi tristă şi le sunt recunoscătoare că (încă) mă  vor lângă ei. Poate mă voi revanşa într-o zi.


Şi acum leapşa de la Blue, care a scris foarte frumos, printre altele, despre datorie.



Sunt... unică, dar nimeni nu e de neînlocuit.
Mi-aş dori... o casă numai a mea.

Nu-mi place... frigul.

Mă tem... de o moarte prematură şi bruscă.

Aud... foarte bine, după cum mi-a spus dna doctor, specialistă ORL.

Îmi pare rău... că sunt neputincioasă uneori, că sunt lucruri care nu depind de mine.

Îmi place... culoarea verde.

Nu sunt... proastă.

Niciodată... să nu spui niciodată.

Cânt... (cum am mai spus şi altădată) când vreau să dau pe cineva afară din casă.

Rar... îmi doresc doze uriaşe de indiferenţă faţă de tot ce (mi) se întâmplă.

Plâng... atunci când simt nevoia.

Sunt confuză... când descopăr (şi mă confrunt cu) prostia şi răutatea gratuită.

Am nevoie...  de oxigen, apă şi mintea întreagă.

Ar trebui... să am mai multă grijă de mine.

Aş vrea... să fiu mai înţelegătoare.

11 comentarii:

  1. Coincidenta face...ca si eu sa ajung la spital de ziua mea si a lui Dan, cu dou zile inainte de aniversarea mea!!! Cred ca astea-s blesteme! :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu degeaba am zis că m-au ajuns din urmă urările "de bine". :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce faci? Pe unde mai calatoresti? Ti-am lasat si o leapsa pe pagina mea...si tu...nimic! :) Sper ca esti bine! Pupici...

    RăspundețiȘtergere
  4. Aş fi putut să jur că în povestea ta încape, până la urmă, şi un A/H1N1. Oamenii ăştia îşi caută cazurile cu lumânarea ca să apară şi ei în statistici. Să-ţi fie bine :*

    RăspundețiȘtergere
  5. Laura, am rezolvat şi "sarcina" asta. :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Ana, nici nu ştii câtă dreptate ai! Sau poate ştii... :)
    :* Mi-e din ce în ce mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  7. Abia cand am dat cu ochii de medicul roman tipic, am realizat ca sanatatea este foarte importanta! Bine ca printre ei...mai exista si cateva persoane insufletite de principiul datoriei.

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.