luni, mai 30, 2011

"De bine"

Simt că nu am aer, că oxigenul intră degeaba în plămâni, că mă sufoc respirând, nu-mi vine să cred ce se întâmplă şi în minte îmi sună obsesiv "it's the end of the world as we know it". Tot ce pot să fac e să-mi ţin mintea ocupată cu orice altceva. Mă feresc să povestesc ce e cu mine pentru că tot ce aş face ar fi să(-i) întristez şi să mă bufnească plânsul în condiţiile în care nu se mai poate face nimic. 
Am amestecat negarea cu furia şi nu mă pot opri din înjurat, mai e mult până să pot accepta toată "chestia" asta şi nu ştiu dacă pot să fiu puternică, pentru alţii, nu pentru mine... E ciudat pentru că nu te aştepţi să ţi se întâmple tocmai ţie aşa ceva, iar atunci când eşti pus în faţa faptului împlinit rămâi surprins şi stupefiat realizând că eşti om şi, aşa cum ştim de la logică, toţi oamenii sunt muritori. Diferenţa e că, la logică, îl "omoram" întotdeauna pe Socrate.
Neputinţă, negare, furie şi e abia începutul...

5 comentarii:

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.