luni, iunie 27, 2011

Minunea de trei zile

A fost Tulcea, pentru trei zile de poveste, creștere spirituală (știu că pare mult spus, dar trebuia să fiți acolo ca să vedeți și să simțiți) și întâlnire cu oameni deosebiți. 
Totul a început cu plecarea de vineri, la ora 8:35 eram deja sosită la locul de întâlnire și gata de plecare. Drumul a fost lung și obositor, dar nimic nu a mai contat în momentul în care am văzut camerele. La naiba, era hotel de patru stele, cu tot ce presupunea chestia asta. Cum vine asta să ai telefon în baie? Mai fusesem eu la hoteluri în care lumina se aprindea numai pe bază de cartelă, dar asta mi  s-a părut foarte tare!



Iar priveliștea de la fereastra camerei arăta cam așa:


A urmat apoi prânzul (servirea a fost ireproșabilă), după care am făcut cunoștință cu cel care ne-a fost formator pentru trei zile, deși om drag descrie mai bine modul în care l-am perceput eu. Trebuie să spun că Franco Delpini e un italian de vreo 60 de ani, pensionar, care a fost profesor și mai apoi director, are o soție, Giovana și trei copii, un nepoțel și alți doi pe drum. 
Lăsând la o parte că modul în care a ținut cursurile mi-a amintit de cursurile din facultate cu domnii Tofan și Ivlampie, felul lui de a fi, modul în care credea din tot sufletul în fiecare cuvânt pe care îl rostea, exemplele personale oferite - pozitive și nu numai -, au fost prilej de reflecție și îmbogățire. A îmbinat arta (literatură, pictură, muzică și film) cu partea teoretică și cu exemplele de care aminteam pentru a ne oferi o imagine de ansamblu a ceea ce încerca el să spună, ca noi să înțelegem mai bine motivul pentru care ne aflam noi acolo.
După cină, a urmat vizionarea filmului ”Freedom writers”, film de care eu nu auzisem, dar care m-a impresionat până la lacrimi de câteva ori, au fost unele scene atât de intense și pătrunzătoare, încât nu am mai avut niciun control asupra lacrimilor. Ziua s-a încheiat, o dată cu filmul, undeva aproape de miezul nopții.
Cu colega de cameră:

În prima noapte nu am putut dormi, până pe la trei am stat cu colega la povești, împărtășindu-ne diverse lucrururi personale. Se poate înțelege cu ușurință că a doua zi eram un fel de zombi și trebuie precizat că aveam cursuri de dimineață până seara târziu. Din fericire, au fost unele modificări de program și așa se face că ziua s-a încheiat pe la ora 20:00, după ce am văzut ”Sister Act 2” și am mâncat. Moment în care am făcut poza asta, de la fereastra restaurantului în care luam cina:

În a treia zi, cursul a fost ținut pe un vapor. A fost extraordinar!  S-a mai întâmplat să-l neglijăm pe Franco datorită peisajelor, dar sperăm că nu s-a supărat prea tare.
Cu colegii de la Școala Frumușița și Franco:
Motivele pentru care Franco a fost neglijat:



După o asemenea experiență, a urmat prânzul și plecarea. Drumul înapoi, ca de obicei, mi s-a părut că a durat mai puțin și, înainte să se termine ”The Proposal”, am și ajuns la Bac. Alin m-a așteptat pe partea cealaltă cu haine potrivite vremii și cu alte chestii trebuincioase excursii care începe mâine, chestii pe care le-am lăsat colegei. Trebuie spus că mulțumirile pentru unele poze se îndreaptă către Anița, una dintre colege.
Ziua de ieri s-a încheiat lângă Alin, cu un pahar de vin roșu undeva după miezul nopții.

marți, iunie 21, 2011

Sfârşit





A fost serbarea, premierea şi hârţogăraia completată. M-am înscris la concursul de titularizare fără nicio tragere de inimă. 
Azi am făcut ordine în sala de clasă, mi-am luat tot ce aveam prin dulapuri, am dat jos planşele de pe pereţi şi le-am luat acasă şi am mai încheiat un an şcolar. Un pic prea repede, după părerea mea, dar parcă nimic nu mai contează acum.
Urmează, începând de vineri, Tulcea pentru trei zile de cursuri de formare, o zi pauză şi apoi plec, tot pentru trei zile, în excursie cu cei de la a patra şi colega - prietenă.
Urmează apoi examenul, afişarea rezultatelor, repartizările (ce urât sună!) şi uite-aşa mai trece o vară şi-o aniversare...
Poza e de la repetiţia uneia dintre scenete, cu puţin timp înainte de serbare. Restul pozelor sunt pe contul meu de facebook (cu ocazia asta, poate îşi face şi Laura cont :P). 

Leapsă bilingvă

1. Are you named after anyone?
Da, Andreea e de la verişoara mea, iar Iuliana de la fratele respectivei verişoare. :)

2. When was last time you cried?
Ieri.

3. Do you have kids?
Da, 19. :)

4. If you were another person, would you be a friend of yourself?
Da, dacă e să mă iau după câteva prietene. :)

5.Do you use sarcasm a lot?
Îmi place să fiu răutăcioasă, iar sarcasmul e, cred eu, cea mai potrivită metodă.

6. Will you ever bungee-jump?
Nu ştiu.

7. What’s your favorite cereal?
Grâul.

8. What is the first thing you notice about people?
Defectele fizice şi o dată descoperite, nu-mi mai pot lua ochii de la ele.

9. What is your eye color?
Am ochii verzi.

10. Scary movie or happy endings? 
Nici, nici...

11. Favorite smells?
Mirosul de iarbă abia tăiată.

12. Summer or winter? 
Vara, categoric!

13. Computer or television?
Laptop-ul lui Alin.

14. What’s the farthest you’ve ever been from home?
Nădlac, geografic opus Galaţiului.

15. Do you have special talents?
Daaaa, nu-mi iese să număr absenţele la sfârşit de semestru/an şcolar.

16. Where were you born? 
În ambulanţă, undeva între Vânători şi Galaţi, dacă e s-o cred pe mama pe cuvânt, că eu nu-mi amintesc.

17. What are your hobbies?
Cititul, mersul pe role, plimbatul, vizionat filme şi seriale, muzică.

18. Do you have any pets? 
Da, am 3 câini.

19. Favorite movie?
Before sunrise şi Before sunset, dar ar mai fi...


20. Do you have any siblings?
Da, un frate mai mic cu doi ani, Cristi.

21. What do you want to be when you grow up?
 Eu, când mă fac mare, vreau să fiu învăţătoare.


22. When was your first slow dance and the song?
Ianuarie 2007 - I belong to you Eros Ramazotti & Anastacia

23. Movies you dislike
Filmele de groază.

24. What 3 YouTubers/bloggers would you like to meet in person?
Aş vrea s-o ating pe Lorelei ca să mă conving că nu visez. 
Aş vrea să o întâlnesc pe Miruna, blonda din spatele tastaturii.
Aş mai fi vrut o îmbrăţişare de la Edu înainte să plece peste mări şi ţări şi aş fi vrut să-i ofer şi eu una la sfârşitul spectacolului.

25. Who do you tag?
Mi-ar plăcea să văd răspunsurile Anei, ale lui Liz şi ale Angelei, dar asta nu înseamnă că nu o poate prelua cine doreşte, cine mai pofteşte.


Nu am mai avut chef să traduc întrebările şi nici să răspund în engleză. :D

sâmbătă, iunie 11, 2011

La despărțire

(Asta ne-a scris domnul Tofan pe tablă, la cursul festiv)

Nu am mers astăzi la înmormântarea domnului Tofan. Îmi spun că e mai bine așa, că o să-l țin minte așa cum era când mergeam vineri, la ora 17 pentru cursurile dumnealui, că e mai bine să-l țin minte așa cum era ne-am întâlnit în față la ASE și cum dumnealui mi-a întins o cartea de care eu aveam nevoie și nici măcar nu mă notase în agendă, așa cum făcea mereu cu studenții cărora le împrumuta cărți. Mi-a dat cartea și a plecat grăbit mai departe. Sau cum am avut nevoie de cartea Hannei Arendt pentru licență și cum m-a sunat de trei ori în ziua aia doar ca să fie sigur că ajung la facultate înainte să plece dumnealui la Iași. Sau despre cursul nostru festiv ținut de dumnealui în care a vorbit despre Heidegger, părintele Stăniloaie și ipostaza de poet a lui Iorga. Sau ultimul examen din anul IV care a fost la dumnealui.
Și ce emoții am avut la licență, ce teamă și ce rușine îmi era de domnul Tofan. Știam de când mi-am ales tema la licența că voi avea polemici cu domnul Tofan. Vedeți voi, dumnealui era de părere că fascismul era un regim autoritar și comunismul era totalitar, iar eu în licența mea le băgasem pe amândouă în aceeași oală a totalitarismului și știam că asta nu va fi pe placul domnului profesor. Și chiar am avut un schimb de replici pe această temă, schimb pe care l-am așteptat și pentru care m-am pregătit chiar foarte bine. Norocul meu a fost că domnul Tofan nu a vrut să intre amănunte și nu vă puteți imagina cât de mândră am fost când domnul Tofan m-a felicitat (de două ori!) pentru lucrarea mea. Îmi amintesc cum domnii Ivlampie și Tofan îmi adresau, pe rând, întrebări incomode, ca tot dumnealor, prin răspunsuri amuzante și întrebări retorice (Dacă un om mai are un singur fir de păr pe cap, se mai poate numi ”chel”?), tot pe rând, să mă scoată din încurcătură.
Citeam în articolul Angelei despre cum recunoștea că era intrasigent în primii ani de catedră și mi-e greu să mi-l imaginez așa.  Avea, într-adevăr, o prezență inegalabilă și un fel de a fi care impunea respect și reverență, dar era și o sursă inepuizabilă de vorbe de duh care mai de care mai amuzante și ironice. ”La fel de bine am vorbi despre efectele paralelismului șinelor de cale ferată asupra ciclului menstrual la cârtițe” - așa ne spunea domnul Tofan la cursuri, când răspunsurile noastre erau ”pe lângă”.
Rămâneai fascinat la fiecare curs și, între noi fie vorba, cursurile domnului Tofan, erau, mai degrabă, prilej de convorbiri pe teme cât mai variate, de la filosofie la filme, de la creștinism la politică, ”de la arhaic la liturgic”. Moartea domnului Tofan e o tragedie pentru viitorii studenți de la Filosofie, cei care nu vor ști cum e să asiști la cursurile unui asemenea Profesor, dar și pentru cei cărora le-a fost profesor pentru că îl mai au doar în cărți și în amintiri.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

duminică, iunie 05, 2011

Mail și alte dependențe

Cineva mi-a hăcuit contul de yahoo și mi-a șters toate mailurile primite vreodată pe adresa mea și toate adresele pe care le aveam salvate. Ba mai mult, a trimis câteva mailuri în care cerea bani pentru că sunt în Spania și am rămas fără bani pentru hotel și pentru biletul de avion. Cel mai mult mi-a plăcut reacția colegei-prietene la auzul unor asemenea vești. 
Îmi pare rău că a șters mailurile ”de suflet”, schimburile de mesaje cu Alin, Angela, Ana, Laura, Vlad, mailurile în care aveam tot felul de cursuri și anunțuri din perioada facultății, sau cele în care aveam salvate melodii sau poze din diferite perioade. Acum s-au dus toate... Urăsc schimbările pe care nu le pot controla.
Așadar, nu luați în seamă mailurile în care vă cer bani. :)