sâmbătă, iunie 11, 2011

La despărțire

(Asta ne-a scris domnul Tofan pe tablă, la cursul festiv)

Nu am mers astăzi la înmormântarea domnului Tofan. Îmi spun că e mai bine așa, că o să-l țin minte așa cum era când mergeam vineri, la ora 17 pentru cursurile dumnealui, că e mai bine să-l țin minte așa cum era ne-am întâlnit în față la ASE și cum dumnealui mi-a întins o cartea de care eu aveam nevoie și nici măcar nu mă notase în agendă, așa cum făcea mereu cu studenții cărora le împrumuta cărți. Mi-a dat cartea și a plecat grăbit mai departe. Sau cum am avut nevoie de cartea Hannei Arendt pentru licență și cum m-a sunat de trei ori în ziua aia doar ca să fie sigur că ajung la facultate înainte să plece dumnealui la Iași. Sau despre cursul nostru festiv ținut de dumnealui în care a vorbit despre Heidegger, părintele Stăniloaie și ipostaza de poet a lui Iorga. Sau ultimul examen din anul IV care a fost la dumnealui.
Și ce emoții am avut la licență, ce teamă și ce rușine îmi era de domnul Tofan. Știam de când mi-am ales tema la licența că voi avea polemici cu domnul Tofan. Vedeți voi, dumnealui era de părere că fascismul era un regim autoritar și comunismul era totalitar, iar eu în licența mea le băgasem pe amândouă în aceeași oală a totalitarismului și știam că asta nu va fi pe placul domnului profesor. Și chiar am avut un schimb de replici pe această temă, schimb pe care l-am așteptat și pentru care m-am pregătit chiar foarte bine. Norocul meu a fost că domnul Tofan nu a vrut să intre amănunte și nu vă puteți imagina cât de mândră am fost când domnul Tofan m-a felicitat (de două ori!) pentru lucrarea mea. Îmi amintesc cum domnii Ivlampie și Tofan îmi adresau, pe rând, întrebări incomode, ca tot dumnealor, prin răspunsuri amuzante și întrebări retorice (Dacă un om mai are un singur fir de păr pe cap, se mai poate numi ”chel”?), tot pe rând, să mă scoată din încurcătură.
Citeam în articolul Angelei despre cum recunoștea că era intrasigent în primii ani de catedră și mi-e greu să mi-l imaginez așa.  Avea, într-adevăr, o prezență inegalabilă și un fel de a fi care impunea respect și reverență, dar era și o sursă inepuizabilă de vorbe de duh care mai de care mai amuzante și ironice. ”La fel de bine am vorbi despre efectele paralelismului șinelor de cale ferată asupra ciclului menstrual la cârtițe” - așa ne spunea domnul Tofan la cursuri, când răspunsurile noastre erau ”pe lângă”.
Rămâneai fascinat la fiecare curs și, între noi fie vorba, cursurile domnului Tofan, erau, mai degrabă, prilej de convorbiri pe teme cât mai variate, de la filosofie la filme, de la creștinism la politică, ”de la arhaic la liturgic”. Moartea domnului Tofan e o tragedie pentru viitorii studenți de la Filosofie, cei care nu vor ști cum e să asiști la cursurile unui asemenea Profesor, dar și pentru cei cărora le-a fost profesor pentru că îl mai au doar în cărți și în amintiri.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

3 comentarii:

  1. Detest asa tare inmormantarile...incat nici la a mea n-as merge!

    Ce pot sa spun?! Imi pare rau pt acest om. Mai avea multe de zis.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne, parcă m-ai trăsnit cu ceva în cap...sau mai bine mă trăsneai...că nu mă durea atât de tare! Mă simt atât de stupidă încât imi vine să te întreb despre ce vorbeşti?!...parcă n-aş crede, parcă e prea mult! Adică acel OM...aş înşira aici toate superlativele absolute...nu mai e? Ah, sunt oameni a căror amintiri le port adânc în suflet, Dl. Tofan era printe ei, era aparte, ESTE aparte! Tocmai de-asta fiul meu se numeşte Sergiu!!! Îmi plânge inima, o aşa pierdere e de nedescris în cuvinte...

    RăspundețiȘtergere
  3. Știu, Dana, dar uite că s-a întâmplat.

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.