luni, august 01, 2011

Scrisoare către tine

M-ai întrebat cum fac faţă la toate astea şi atunci când ţi-am zis că nici eu nu ştiu, ai făcut o pauză crezând că te iau la mişto. Adevărul e că nu ştii cum reacţionezi într-o situaţie de genul ăsta până nu treci printr-o asemenea situaţie, până nu experimentezi durerea, furia, neputinţa, nu ai de unde să ştii cum ai să reacţionezi. Poate părea banal, ca un clişeu care nu mai impresionează pe nimeni, dar cert e că, din punctul meu de vedere, o asemenea conjunctură, îţi arată părţi ale tale de care nu erai conştient, te trezeşti deodată că ai de luat atâtea decizii pe care nu le poţi controla, decizii care vin din afară, care nu au legătură cu puterea ta de decizie, cu voinţa ta, dar pe care trebuie să le respecţi.
Îţi ocupi timpul cu cât mai multe activităţi, ca să n-o iei razna şi aşa ajungi să vezi Transformers 3 în 3D, la Brăila chiar dacă nu ai văzut 1 sau 2 şi nu e genul tău de film şi mănânci în miez de noapte la MacDonalds pentru că era închis la KFC şi te duci în probe într-o comună cu oameni celebri în care ai mai fost doar în trecere.
Înveţi, mai mult decât ai vrea, despre organismul şi corpul tău, eşti obligat de genele pe care le-ai moştenit - zice medicul de familie, îţi dai seama de cât de limitat eşti, realizezi cu înfricoşătoare luciditate că o chestie pe nici măcar nu o poţi atinge sau vedea, te poate omorî atât de uşor.
Mă gândesc mult la moarte în perioada asta, a mea, a celor din jur şi reacţionez, exagerat uneori, când aud că a mai murit cineva. Mă gândesc la cât de limitată sunt, cât de neputincioasă sunt şi am momente, mai ales dimineaţa, când nu ştiu de ce mă mai dau jos din pat, de ce nu rămân acolo să mai stau cu ochii pe pereţi. Alin îmi zicea de "survivor's guilt" şi mi-am dat seama că nu mă consolează cu nimic că sentimentele alea poartă un nume, chiar nu micşorează durerea sau neputinţa sau furia.
Colega-prietenă, ţi-am povestit despre ea, îmi spunea că sunt prea pătimaşă, că trăiesc prea intens experienţele şi asta mi-a amintit că mi-ai spus tu că sunt un om al extremelor, că n-am ştiut niciodată să aleg calea de mijloc şi că asta nu e un lucru rău, partea proastă e, ziceai tu, că ofer totul şi primesc doar frânturi - am stilizat puţin că erau şi cuvinte pe care am ales să nu le folosesc aici. :) Îţi spun astea pentru că şi experienţa asta o trăiesc la cote înalte, agonia e la ea acasă când ştiu că NU POT să fac nimic, nu pot controla, amâna sau întârzia deznodământul, trebuie să mă pregătesc sufleteşte, să mă întăresc, cum ai spus tu, şi să merg înainte.
Dar tu m-ai întrebat ce am învăţat eu din toate astea şi eu bat câmpii despre cum mă simt. Am învăţat că el e un om mult mai puternic decât credeam eu, am învăţat despre mine că sunt un om mult mai puternic decât mă credeam şi că sunt şi oameni care abia acum realizează că eu nu sunt un om slab şi neajutorat, am învăţat că trebuie să-mi controlez emoţiile, chiar dacă nu-mi iese întotdeauna, am învăţat să  fac diferenţa dintre durere şi umilinţă (nu-ţi permiţi să-ţi pierzi demnitatea), am învăţat să-mi respect corpul şi să am mai multă grijă de el, încerc să nu mai amân lucruri pe care le cred importante. O fi mult, o fi puţin, nici eu nu ştiu. Încerc în fiecare zi să fac ceva, să-mi ocup mintea cu tot felul de chestii ca să nu mă aşez într-un colţ şi să plâng. 
Încerc să fiu eu aia puternică pentru mama şi Cristi, încerc să-l încurajez pe el în zilele în care el nu mai are puterea să spună bancuri sau să facă mişto de noi şi încerc să nu mă pierd pe mine în toată chestia asta. Nu vreau să mă schimbe situaţia asta, dar simt că se întâmplă fără voia mea şi ştiu că nu e bine, dar "afectivul bate raţionalul" şi sunt situaţii în care reacţionez cu totul diferit de cum obişnuiam.
Mai e mult până departe şi tot ce pot să fac e să nu mă opresc. Vorbim, sper, când o să ai concediu. Poate o sa ajung să-ţi văd şi cuibul, cine ştie.

4 comentarii:

  1. Situatia asta e dificila rau, aproape imposibila. Cu greu iti poti pastra firea. Eu nu stiu daca m-as fi descurcat asa bine (daca "bine" e cuv. ptrivit in aceasta situatie). Sper sa ai putere sa faci fata oricarei farse proaste cu care viata ne mai 'incanta' uneori.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc, Laura. Şi eu sper că o să-mi păstrez minţile. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Andreea, trebuie sa ti le pastrezi pentru el. In urma cu dous luni, mi-sm pierdut tatal. Am realizat ca n-am stiut sa fiu puternica..... cat a trait.... Ganduri bune...

    RăspundețiȘtergere
  4. Îmi pare rău, pot doar să-mi imaginez cum te simți. Mulțumesc pentru gândurile bune, Raluca.

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.