vineri, noiembrie 18, 2011

Clarificare

Mi-ai atras atenția că n-am mai scris așa cum obișnuiam și a fost destul de ciudat să te aud pe tine spunând exact ce aveam și eu în minte, dar nu aveam curaj să mă aud spunând. Știu și eu că poate părea că nu mai am păreri și idei proprii, argumente și, poate, nici suficiente gânduri ale mele să le exprim aici, așa cum obișnuiam. Dar mi se întâmplă să pierd sensul, să nu mai știu ce și de ce scriu, iar în perioada asta, mi-e destul de greu să scriu pentru că, pe de o parte, nici nu prea mai am mult timp la dispoziție, iar pe de altă parte, stările mele sunt inconstante, și chiar sumbre câteodată. Încă nu stăpânesc la perfecție ”arta” de a reuși să-mi îndrept gândurile în altă parte atunci când mă încearcă tristeți, lacrimi și alte asemenea stări ce nu pot fi exprimate în locuri publice. 
Chiar dacă am tot felul de postări în minte despre tot ce am învățat la cursurile de formare la care am luat parte în ultimele luni, chiar dacă am diverse subiecte ce mă preocupă în ultima vreme, chiar dacă am parte de momente în care mă revolt sau mă bucur, îmi vine din ce în ce mai greu să scriu aici. Nu mai simt nevoia să mă exprim (și) aici și nu știu cât timp o să mai existe blog-ul ăsta. E foarte adevărat că am întâlnit oameni talentați și frumoși în spațiul ăsta, oameni care au adus ceva în plus în ceea ce mă privește și mi-au extins perspectiva, dar acum nu mă mai simt în stare să mai adaug postări.
Probabil, am nevoie de timp sau de inspirație, poate de amândouă, dar pentru moment o să renunț la postări și o să mă gândesc dacă le reiau sau nu. Știu că rândurile de mai sus sunt în contradicție cu întâlnirea de mâine, dar pentru mine, întrevederea respectivă e mai mult un prilej de reîntâlnire cu două dintre prietenele mele care, întâmplător sau nu, au blog-uri și nu o declarație cum că aș fi un blogger gălățean.

Videoclipul e un ”microb” luat de la Alin. :)




P.S. Am închis comentariile la postarea asta pentru că nu vreau încurajări sau motive să scriu sau motive să renunț la blog, am împărtășit toate astea pentru a vă explica de ce nu vor mai fi postări noi, cel puțin pentru o perioadă. Pe curând...

luni, noiembrie 14, 2011

Imagini



















BloGL #1 Blogmeet Galați*

 **Poza e așa cum am învățat de la Ana.

Zice Liz, zice și Ana și m-am gândit că o cafea cu cele două nu sună deloc rău. :) 
Dar ca să fim înțeleși, scopul adunării e întâlnirea blogerilor gălățeni, propusă de Răzvan, întâlnire ce are loc sâmbătă, 19 noiembrie 2011, la 12:30 - 13:00, într-un bar de care n-am auzit și care se numește The News Cafe (se găsește în spate la Arcada). Mai multe informații găsiți la Răzvan.

* Am ”împrumutat” titlul de la Liz.

miercuri, noiembrie 02, 2011

"Life is what happens to you while you're busy making other plans"


- Do you know anything about dreams, Harold?

- I mean, how to decipher them? With any expertise in that arena, I’d first have to believe that dreams held any greater significance than as a mere dumping of neurological refuse. However, perhaps this one time I could be of some aid. Go on.

- Well, in this dream I’m in New York only it’s not three years ago, it’s today as though I’d never left. It’s one of those rainy nights where you can’t get a cab anywhere and, umm, I make it through the storm and to Gabriel’s on West 60th Street. It’s this great restaurant where Julia and I used to take the kids on Friday nights provided that I could get out of work on time. Anyway, I take off my coat and I say hello to the hostess and I head to the table and she’s there – Julia. She’s there and Ephram’s there and Delia and they’re laughing and smiling and I just watch them and I feel so happy again. I’ve had that dream three or four times in the past month.

- What do you think it means?

- I think it means that life knocked me on my ass 3 years ago and I haven’t gotten up since. I think it means that no matter how hard I try to make sense of Julia’s death that the tragedy of losing her will always eclipse whatever good comes to me.

- Andy?

- It’s true. Forget anything I’ve learned or experienced, I would take it all back. I would take that life back in a heartbeat. 

- You don’t know what that life would be. 

- I can promise you it’d be a hell of a lot better than what I’ve got right now.

- Better for who? For a family you never saw? For patients you never really cared about?

- For everyone.

- Well, I have two children who are going to attending some kind of college within the next few years and I’ve just spent a quarter of my savings on the worst business investment this side of Euro Disney, so take what I’m about to say with a proper grain of salt. Dreams aren’t meant to be understood any more than tragedy can be averted. Life happens to us. We learn to be grateful when things are good and to count our blessing when things are bad. And the only certainty in all of it is that it all just keeps happening.


P.S.  Titlul se potrivește cu plecările pentru o noapte la Constanța sau Iași, nu-i așa, Aura? Știu că nu am scris despre proiectul Leapșa sau despre vizita la Iași ce i-a urmat, dar promit că vor avea loc în pagina asta imediat ce îmi găsesc ideile. :)