duminică, octombrie 28, 2012

Zi cu revelații


E una din zilele alea în care mă lovesc brusc revelațiile, iar una dintre ele e că nu am avut niciodată nevoie de iertarea ta, ci de a mea. Eu sunt cea care trebuie să învețe să gestioneze situațiile în care nu sunt la înălțimea propriilor standarde. Eu sunt cea care trebuie să conștientizeze că oamenii mai și greșesc și că e normal să fie așa. Important e să înveți ceva din „buba” aia, eventual să nu o mai repeți și, de ce nu, să nu mai fii așa de exigentă cu tine însăți. Și apoi să pui în practică revelațiile astea care mai ușurează durerile de cap și mustrările de conștiință.
Azi am realizat că atunci când muncești pentru împlinirea unui vis, nu ai voie să te plângi de exprimarea de lemn din care nu înțelegi nimic, de durerile de spate din cauza statului prea mult pe scaun sau de durerile degetelor care înțepenesc când ții pixul în mână mai mult decât o făceai atunci când erai prezentă la cursuri în facultate.
Azi a fost una din zilele în care m-am simțit norocoasă că mă lași să te întrerup din activitate ca să îmi explici ce vor ăștia de la mine și cum vine treaba cu „în sensul acelor de ceasornic” și „invers acelor de ceasornic”. :)
Azi, Angela mi-a postat pe timeline, poza pe care a făcut-o acum două săptămâni, când ne-am întâlnit în Real, și mi-a amintit de ziua aia în care am avut parte de o altfel de fericire.
Azi, eu și Alin, am avut parte de încă o aniversare, de care o să-mi amintesc doar eu, bineînțeles. :)
Azi am fost fericită, dar nu într-atât încât să uit că fericirea asta mi se trage, probabil, de la faptul că sunt un om norocos.

sâmbătă, octombrie 13, 2012

Note to self


Azi am avut o dimineață în care am fost înconjurată de copii. Un băiețel de 4 ani mi-a făcut, din plastilină, sistemul nostru solar și a așezat planetele în ordinea în care sunt ele de la Soare. Plus că, pentru Marte, a modelat și sateliții: Phobos și Deimos (a trebuit acum să le caut denumirea pe net că nu-mi mai aminteam). Și asta nu e tot: a folosit pentru fiecare planetă culoarea ei, aia care se vede din spațiu că le-a văzut el de mai multe ori pe laptop. Îl priveam fascinată în timp ce tatăl lui îmi spunea că i-a disperat acasă cu pasiunea lui, dar mi-a plăcut că i-a cumpărat un set de plastilină ca să facă și acasă planetele.
Când mă gândesc la cât de mult m-am gândit toată săptămâna la ce aveam de făcut azi dimineață și cât de bine a fost totul, cât de mult mi-a plăcut, și cât de obositor a fost... acum, că știu cum e, mai vreau!
Ca și la actualul meu loc de muncă, e atât de obositor și atât de epuizant, dar îmi place atât de mult! Voi încerca să nu uit asta, data viitoare când o să plec obosită de la serviciu.

miercuri, octombrie 03, 2012

Dor

Mi-e dor de un prieten - băiat :) în aceeași măsură în care mi-e dor de prietenele cu care nici la telefon nu reușesc să mă mai întâlnesc. Duminică, dansând cu un om drag, mi-am dat seama cât îmi lipsește un tip, o perspectivă masculină, alta decât cea a lui Alin - oricât de mult o prețuiesc și o caut.




vineri, septembrie 14, 2012

Azi

Azi se împlinește un an, iar întrebările sunt și acum fără niciun răspuns, cu toate că încă mi le mai adresez când am răgaz să-mi amintesc ultima strângere de mână. De azi, o prietenă aproape sufletului meu, va comemora același eveniment. 
Nu am avut cuvinte de consolare, doar uimirea provocată de coincidența asta năucitoare și visul care m-a pregătit pentru vestea asta. Nu am reușit să leg vreo propoziție coerentă, nu am crezut că durerea mai poate avea aceeași intensitate, nu m-am așteptat ca amintirile să iasă la suprafață cu un asemenea impact și nu mi-a plăcut despre mine că nu am atins acel nivel de maturitate emoțională care să mă împiedice să plâng atunci când vorbesc despre ziua aia.
Nu-mi place despre mine că azi am vrut să fug de toată lumea, să mă ascund într-un colț și să aștept să treacă azi în condițiile în care ziua asta îmi amintește cât de prețioasă și scurtă e viața și că ar trebui să cresc intensitatea fiecărei zile, să nu mai uit de oameni dragi și să nu mai las pe mâine sau pe săptămâna viitoare ce ar trebui să fac azi. 
Azi se împlinește un an și pentru că vreau și amintiri frumoase pentru data asta, am să printez pozele făcute azi și o să mi le lipesc în frunte sau măcar în oglinda în care mă privesc în fiecare dimineață.







duminică, iulie 29, 2012

„... ia-mă de mână...”


O melodie care e pe repeat de câteva ore, prietenii la care am sunat pentru ajutor, prietenii care au venit azi să mă ajute, prietena contrariată că nu am sunat-o să-i cer ajutorul, prietena care mă vrea domnișoară de onoare la nunta ei, prietena la care se aude „Gândacul” atunci când mă sună, prietena care respiră în și prin cuburi, bucuria copiilor atunci când m-au văzut, degetul umflat, adulții și copiii cu care am stat săptămâna asta (n-am mai avut colege de cameră de când stăteam în cămin), privirea lui Alin atunci când sunt îmbrăcată în rochia mov, poza la care a dat Alin like, faptul că am uitat cum să vorbim la telefon de când locuim împreună, dorul strâns săptămâna asta... Toate astea - piese dintr-un puzzle, un puzzle un pic mai vesel și mai încrezător în viitor și puterea lui de a se îmbogăți cu fiecare piesă care se adaugă...
În ultima vreme doar „schițez”, nu reușesc să mai elaborez, poate și pentru că nu reușesc să mai cuprind în cuvinte cât a însemnat fiecare moment în parte, dar vreau, în același timp, să-l imortalizez într-un fel...

*Gânduri scrise undeva după miezul nopții pentru că nu am somn când tu nu ești aici...

duminică, iulie 22, 2012

This is nice. Nice????

Un nou început (viața începe mereu, nu-i așa, Angela?), un colectiv pe sufletul meu - o colegă m-a sunat azi de două ori ca să fie sigură că iau tot ce-mi trebuie pentru plecarea de mâine, o zi de naștere aproape perfectă (nimic nu va mai fi vreodată perfect pentru că el va lipsi), teama specifică fiecărui început și a necunoscutului, emoție și nerăbdare specifice aceluiași început, plecarea de mâine și o săptămână ce o voi petrece într-un loc în care nu am mai fost până acum, întâlnirea cu M. și un cadou care mi-a plăcut la nebunie, un gând nebun și dorința de a face față provocărilor...
La poza făcută de Oana, am scris că așa arată un om fericit și chiar am fost, preț de câteva ore, de ziua mea.

vineri, iulie 06, 2012

Am*


Am doar ”Who you are” în playlist și e pe repeat. :) Am o durere fizică care e cam ca un ghimpe din ăla mic care îți intră în piele atât cât să nu-l poți scoate și cât să te sâcâie. Am o durere care mă doare mai mult ca aia fizică. Am ceai care „înflorește” (poate nu ca în poze, dar asta nu-i minimalizează, în vreun fel, gustul) în pahar. Am ceai verde în frigider. Am sandale roșii și salopetă verde. Am un chef nebun de un drum lung, cu muzică și Alin la volan. Am intenția să o sun pe Ana (ca în fiecare zi). Am cinci zile de odihnă la activ. Am coșulețe de hârtie făcute de mine. Am dvd-uri și cd-uri cu filme, poze și „important stuff” pe care le tot fac de câteva zile. Am mai mult spațiu pe hard (a se reciti fraza anterioară). Am mobilă fără praf și timp pentru mine. Am un interviu pentru o slujbă pe care l-am trecut. Am o prietenă care are grijă de unghiile mele și o cosmeticiană care a făcut minuni cu sprâncenele ciunțite de mâna mea. Am poftă de pizza în timp ce înghit ierburi cu iaurt. Am poză cu noi doi înrămată. Am timp pentru cartea cumpărată de Alin în Tmișoara. Am o postare nouă. :)


*Am învățat de la Ana că uneori e mai bine să pui verbele la afirmativ. Mi se schimbă starea de spirit, nu doar perspectiva. Mulțumesc. :*

joi, mai 31, 2012

Cam ce aștept eu...


Leapșă preluată de la Laura:

Aștept:
- zilele de duminică să dorm până când vrea Morris;
- vacanța de vară să dorm până când vreau eu;
- ziua de salariu să-l pot cheltui pe creațiile Marianei;
- ziua de 50 de ore să pot să fac și eu măcar jumătate din ce îmi propun în fiecare dimineață;
- întâlnirile cu oameni dragi ca o gură de oxigen sau ca un cub de aer;
- de la oameni mici și meschini să fie corecți (dovadă de prostie și naivitate din partea mea);
- ziua în care nu voi mai fi nevoită să aștept nimic.


Leapșa e la liber. Vă rog, luați și scrieți despre așteptări...

joi, aprilie 12, 2012

Încercare

Înainte să dau new post, m-am întrebat cu seriozitate dacă mai știu cum se folosește chestia asta. Nu m-am uitat la data ultimei postări, n-am vrut să știu de când n-am mai avut timp să scriu, adică de când n-am mai avut timp de mine. E adevărat că eu mi-am dorit asta: să nu am timp pentru mine, timp să (mă) gândesc și, recunosc, e cam greu să ai timp de gândire atunci când mă trezesc la 5 dimineața și ajung înapoi acasă pe la 6-7 seara, timp în care încerc să mă împart între două locuri de muncă, și oricât de obositor ar fi, am realizat ieri că mi-e mai bine așa...
Pentru zilele de vacanță mi-am propus să mă văd cu Ana și Laura și nu numai, dar depinde de timpul fiecăreia, să citesc, să mă plimb, să nu mă trezesc mai devreme de 9 (azi nu mi-a ieșit), să ajung la CinemaCity și să văd un film, să mănânc la KFC și să nu mă simt vinovată, să termin de corectat și îndosariat lucrările copiilor, să nu mă mai gândesc la mult anunțata și puțin așteptata brigadă, să ascult muzică din folderele PC-ului meu (primesc puncte pentru impresia artistică dacă nu-ți place exprimarea?), să scriu pe blog și să-l actualizez și, în toată nebunia asta, să-mi fac timp pentru ”The Mentalist” cu Alin și al nostru home cinema. Tot ce mai rămâne e să bifez fiecare liniuță de pe listă. :)


marți, februarie 21, 2012

Mixed


Îmi doresc să mai primesc flori (nu e un apropo pentru nimeni). De duminică port în buzunarul de la geacă doi boboci de trandafiri „pupăcioși”, boboci care mi-au amintit cât de mult îmi place să primesc flori, să le miros, să le așez în vază și să le zâmbesc de câte ori trec pe lângă ele. 
Invitația „respectuoasă” la teatru primită de la Aura mi-a înseninat dimineața, ca și ruta cea nouă spre serviciu.
Sâmbătă, am aniversat „jumătate de deceniu” și am aniversat frumos, cu prieteni și „cinema la noi acasă”. Nu mai văzusem de mult o comedie care să nu fie serial. :) M-a apucat nostalgia după One Tree Hill și văd seria 5 pe ProCinema și sezonul 2 din Grey's Anatomy pe Diva. Prea multe nostalgii așa deodată.
Duminică, am făcut o femeie de zăpadă, unii au numit-o oamă de zăpada, dar suna mai bine cum am zis prima dată. :P Drumul la Pechea (unde ne-am jucat în zăpadă) a stat între mine și revederea cu Angela și „Ana-Icoana”, dar aștept cu nerăbdare ocaziile viitoare.
Aștept zile cu soare și căldură insuportabilă, dar până atunci mă uit la pozele făcute în week-end și zâmbesc tâmp.
Îmi doresc să scriu așa cum îmi ieșea într-o vreme, dar nu-mi iese în ultima vreme. Încerc să găsesc resurse de a merge mai departe, de a-mi păcăli psihicul că pot să fac față incertitudinii, dar nici asta nu-mi iese.

sâmbătă, februarie 04, 2012

4.02.2012

Astăzi e ziua mondială a cancerului. Am aflat despre asta acum două zile, citind aici. Denumirea mi se pare un pic neinspirată. În mintea mea, suna mai bine „Ziua mondială împotriva cancerului”, dar e bine că se încearcă, totuși, un soi de conștientizare despre pericolul reprezentat de această boală.
Din nefericire, știu cum se manifestă pentru că l-am văzut pe tata cum s-a chinuit cu cancerul. Pe 26 mai am aflat că are cancer. Pe 27 iunie, eu am fost cea care i-a spus că are cancer, eram doar eu și el, singuri în casă și cu vocea tremurândă încercând să nu plâng i-am vorbit despre cancer, despre stadiul în care spunea biopsia că este, despre „soluții” și l-am lăsat să aleagă ce a crezut el că i se potrivește. În ziua aia, am realizat ce om puternic este tata și am văzut cu câtă demnitate și-a asumat diagnosticul. E la fel de adevărat că în câteva luni, boala i-a luat puterea, demnitatea și, în cele din urmă, viața. 
N-a fost ușor. Nici acum nu este. Nu cred că va fi vreodată ușor.

sâmbătă, ianuarie 28, 2012

Leapșă de sîmbătă

1. Principala mea trăsătură este perseverența.
2. Calitatea pe care doresc să o întalnesc la un bărbat este inteligența.
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie este modul în care își pune în valoare calitățile.
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei? Onestitatea și faptul că îmi spun și ce nu vreau să aud.
5. Principalul meu defect: încăpățânarea.
6. Îndeletnicirea mea preferată: somnul.
7. Fericirea pe care mi-o visez e cea care depinde doar de mine.
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire? Moartea oamenilor dragi mie.
9. Locul unde aş vrea să trăiesc: capitala Austriei. :)
10. Culoarea mea preferată este: verde.
11. Floarea care-mi place: crizantema, îmi plac foarte mult florile de toamnă.
12. Pasărea mea preferata este ciocănitoarea.
13. Prozatorii mei preferaţi sunt Octavian Paler, Dostoievski, Jostein Gaarder, Gabriel Garcia Marquez, Balzac, și ar mai fi, dar nu-mi mai vin în minte acum.
14.Poetii mei preferaţi sunt: Blaga, Păunescu, Eminescu.
15. Eroii mei preferaţi din literatură: Ivan Denisovici, Captain Wentworth.
16. Eroinele mele preferate din literatură: Elizabeth Bennet, Anne Elliot.
17. Muzicienii mei preferaţi: prefer să mă raportez la melodii, nu la oamenii care le cântă, motiv pentru care nu am cântăreți și trupe preferate, ci doar cântece în care îmi place să mă pierd.
18. Pictorii mei preferaţi nu am destule cunoștințe în domeniu pentru a face astfel de aprecieri.
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală sunt cei care au știut să rămână true to themselves.
20. Ce urăsc cel mai mult?! Prostia în cantități industriale.
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere: discreția.
22. Cum aş vrea să mor?! Repede.
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă sunt greșelile făcute pentru prima dată.
24. Deviza mea este ”Shit happens! All the time...”


Leapșă preluată (cum altfel?) de la Laura. O ofer Anei și Lizului, în măsura în care au timp și dispoziția necesară.

duminică, ianuarie 22, 2012

Today


O dimineață târzie presărată cu lupte greco-romane, cereale cu lapte ”gătite” de Alin, o cafea tare cu lapte și frișcă și lene în stil italian. :)
O după-amiază cu lecții pentru a doua zi: ppt-uri pentru ora de științe și pentru activitatea extra de marți, bărcuțe și dansuri populare românești - totul făcând parte din aceleași pregătiri pentru ziua de mâine -, o omletă pe placul tuturor, un serial care îmi place și un joc pe care EU îl cred idiot (să sperăm că nenea Mac-Mac nu citește aceste rânduri), totul presărat cu muzica mea: cu o melodie pe care am primit-o de la tine pe vremea când nu eram împreună și făceam schimb de mail-uri și muzici, cu o piesă cântată de LeAnn Rimes descoperită pe vremea când aveam atâta timp la dispoziție încât descărcam albume întregi și le ascultam pe repeat ca să-mi dau seama ce rămâne și ce șterg, o melodie care îmi amintește de zilele în cămin și revin la ritmuri mai lente cu Enya.
Te privesc în timp ce te joci și zâmbesc pentru că în clipa asta apreciez prezentul cu tot ce are el de oferit, chiar dacă stăm fiecare la laptop-ul lui și nu ne-am uitat la niciun episod din Grey's Anatomy, chiar dacă azi am avut preocupări diferite, acum te simt mai aproape ca niciodată.

joi, ianuarie 05, 2012

Memories

Azi am luat la puricat arhiva numită ”Tranzit”, am citit Cubul de aer al Angelei, am răsfoit rândurile Anei și mi-am amintit de ”prețioasele minute când cumpărăm pâine”, am citit rânduri scrise de mine, rânduri scrise de alții pentru mine, am zâmbit citind mesajele din ”Spațiul celor ce nu sunt singuri”... Și câte amintiri au năvălit deodată în mine, câte clipe fericite, câte lacrimi, câte pseudonime care nu mai au chip, câți oameni dragi atunci care nu mai au chip acum, câte întâlniri la redacția ziarului care ne tolera în fiecare miercuri... Pe-atunci era singura certitudine, miercurea mă îmbrățișam cu Angela, zâmbeam când o vedeam pe Ana, lăsam mesaje pentru oameni dragi care nu mai aveau timp să ajungă la redacție... Era o atmosferă care te copleșea dincolo de orice ți s-ar fi întâmplat în ziua respectivă și era de ajuns să fii acolo ca să-ți fie bine...
Și mai era și sâmbăta... așteptam cu sufletul la gură ziarul cu suplimentul de week-end să văd dacă mi-au apărut rândurile, sau în rândurile cui îmi mai regăsesc trăirile (n-am să uit niciodată rândurile lui Velev din articolul ăla la care nu mai știu titlul), sau zâmbeam malițios când descopeream plagiaturile unora...
A fost o perioadă tare frumoasă și sunt cu atât mai mult recunoscătoare cu cât unii oameni dragi din perioada aia au rămas și azi, sunt recunoscătoare că au fost și oameni care m-au îmbogățit și care mi-au fost alături atunci, sunt recunoscătoare că am avut privilegiul să fi trăit și să fi simțit toate astea lângă oamenii care se adunau miercurea, la redacția ”Viața Liberă”.
Pare o veșnicie de atunci, deși nu cred că au trecut mai mult de 4 ani de când Angela a decis că așa e mai bine și îmi amintesc și acum mesajul primit în ziua în care a scris ultimul ”Tranzit”. Atunci când simți că așa e cel mai bine pentru tine, regretele nu-și au rostul... M-am surprins fiind un pic nostalgică, dar am realizat că e un sentiment firesc și nicidecum dorința de a mă întoarce în acea perioadă. A fost exact cât a trebuit să fie, atunci când a trebuit să fie. Mulțumesc vouă, Tranzitari nebuni și frumoși și ție, Mami, pentru prilejul de a crește cu și lângă acei oameni.

Ana m-a întrebat în unul dintre mesajele din spațiul pomenit mai devreme dacă știam melodia asta:


Da, o știam. :)