sâmbătă, ianuarie 28, 2012

Leapșă de sîmbătă

1. Principala mea trăsătură este perseverența.
2. Calitatea pe care doresc să o întalnesc la un bărbat este inteligența.
3. Calitatea pe care o prefer la o femeie este modul în care își pune în valoare calitățile.
4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei? Onestitatea și faptul că îmi spun și ce nu vreau să aud.
5. Principalul meu defect: încăpățânarea.
6. Îndeletnicirea mea preferată: somnul.
7. Fericirea pe care mi-o visez e cea care depinde doar de mine.
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire? Moartea oamenilor dragi mie.
9. Locul unde aş vrea să trăiesc: capitala Austriei. :)
10. Culoarea mea preferată este: verde.
11. Floarea care-mi place: crizantema, îmi plac foarte mult florile de toamnă.
12. Pasărea mea preferata este ciocănitoarea.
13. Prozatorii mei preferaţi sunt Octavian Paler, Dostoievski, Jostein Gaarder, Gabriel Garcia Marquez, Balzac, și ar mai fi, dar nu-mi mai vin în minte acum.
14.Poetii mei preferaţi sunt: Blaga, Păunescu, Eminescu.
15. Eroii mei preferaţi din literatură: Ivan Denisovici, Captain Wentworth.
16. Eroinele mele preferate din literatură: Elizabeth Bennet, Anne Elliot.
17. Muzicienii mei preferaţi: prefer să mă raportez la melodii, nu la oamenii care le cântă, motiv pentru care nu am cântăreți și trupe preferate, ci doar cântece în care îmi place să mă pierd.
18. Pictorii mei preferaţi nu am destule cunoștințe în domeniu pentru a face astfel de aprecieri.
19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală sunt cei care au știut să rămână true to themselves.
20. Ce urăsc cel mai mult?! Prostia în cantități industriale.
21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere: discreția.
22. Cum aş vrea să mor?! Repede.
23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă sunt greșelile făcute pentru prima dată.
24. Deviza mea este ”Shit happens! All the time...”


Leapșă preluată (cum altfel?) de la Laura. O ofer Anei și Lizului, în măsura în care au timp și dispoziția necesară.

duminică, ianuarie 22, 2012

Today


O dimineață târzie presărată cu lupte greco-romane, cereale cu lapte ”gătite” de Alin, o cafea tare cu lapte și frișcă și lene în stil italian. :)
O după-amiază cu lecții pentru a doua zi: ppt-uri pentru ora de științe și pentru activitatea extra de marți, bărcuțe și dansuri populare românești - totul făcând parte din aceleași pregătiri pentru ziua de mâine -, o omletă pe placul tuturor, un serial care îmi place și un joc pe care EU îl cred idiot (să sperăm că nenea Mac-Mac nu citește aceste rânduri), totul presărat cu muzica mea: cu o melodie pe care am primit-o de la tine pe vremea când nu eram împreună și făceam schimb de mail-uri și muzici, cu o piesă cântată de LeAnn Rimes descoperită pe vremea când aveam atâta timp la dispoziție încât descărcam albume întregi și le ascultam pe repeat ca să-mi dau seama ce rămâne și ce șterg, o melodie care îmi amintește de zilele în cămin și revin la ritmuri mai lente cu Enya.
Te privesc în timp ce te joci și zâmbesc pentru că în clipa asta apreciez prezentul cu tot ce are el de oferit, chiar dacă stăm fiecare la laptop-ul lui și nu ne-am uitat la niciun episod din Grey's Anatomy, chiar dacă azi am avut preocupări diferite, acum te simt mai aproape ca niciodată.

joi, ianuarie 05, 2012

Memories

Azi am luat la puricat arhiva numită ”Tranzit”, am citit Cubul de aer al Angelei, am răsfoit rândurile Anei și mi-am amintit de ”prețioasele minute când cumpărăm pâine”, am citit rânduri scrise de mine, rânduri scrise de alții pentru mine, am zâmbit citind mesajele din ”Spațiul celor ce nu sunt singuri”... Și câte amintiri au năvălit deodată în mine, câte clipe fericite, câte lacrimi, câte pseudonime care nu mai au chip, câți oameni dragi atunci care nu mai au chip acum, câte întâlniri la redacția ziarului care ne tolera în fiecare miercuri... Pe-atunci era singura certitudine, miercurea mă îmbrățișam cu Angela, zâmbeam când o vedeam pe Ana, lăsam mesaje pentru oameni dragi care nu mai aveau timp să ajungă la redacție... Era o atmosferă care te copleșea dincolo de orice ți s-ar fi întâmplat în ziua respectivă și era de ajuns să fii acolo ca să-ți fie bine...
Și mai era și sâmbăta... așteptam cu sufletul la gură ziarul cu suplimentul de week-end să văd dacă mi-au apărut rândurile, sau în rândurile cui îmi mai regăsesc trăirile (n-am să uit niciodată rândurile lui Velev din articolul ăla la care nu mai știu titlul), sau zâmbeam malițios când descopeream plagiaturile unora...
A fost o perioadă tare frumoasă și sunt cu atât mai mult recunoscătoare cu cât unii oameni dragi din perioada aia au rămas și azi, sunt recunoscătoare că au fost și oameni care m-au îmbogățit și care mi-au fost alături atunci, sunt recunoscătoare că am avut privilegiul să fi trăit și să fi simțit toate astea lângă oamenii care se adunau miercurea, la redacția ”Viața Liberă”.
Pare o veșnicie de atunci, deși nu cred că au trecut mai mult de 4 ani de când Angela a decis că așa e mai bine și îmi amintesc și acum mesajul primit în ziua în care a scris ultimul ”Tranzit”. Atunci când simți că așa e cel mai bine pentru tine, regretele nu-și au rostul... M-am surprins fiind un pic nostalgică, dar am realizat că e un sentiment firesc și nicidecum dorința de a mă întoarce în acea perioadă. A fost exact cât a trebuit să fie, atunci când a trebuit să fie. Mulțumesc vouă, Tranzitari nebuni și frumoși și ție, Mami, pentru prilejul de a crește cu și lângă acei oameni.

Ana m-a întrebat în unul dintre mesajele din spațiul pomenit mai devreme dacă știam melodia asta:


Da, o știam. :)