joi, aprilie 12, 2012

Încercare

Înainte să dau new post, m-am întrebat cu seriozitate dacă mai știu cum se folosește chestia asta. Nu m-am uitat la data ultimei postări, n-am vrut să știu de când n-am mai avut timp să scriu, adică de când n-am mai avut timp de mine. E adevărat că eu mi-am dorit asta: să nu am timp pentru mine, timp să (mă) gândesc și, recunosc, e cam greu să ai timp de gândire atunci când mă trezesc la 5 dimineața și ajung înapoi acasă pe la 6-7 seara, timp în care încerc să mă împart între două locuri de muncă, și oricât de obositor ar fi, am realizat ieri că mi-e mai bine așa...
Pentru zilele de vacanță mi-am propus să mă văd cu Ana și Laura și nu numai, dar depinde de timpul fiecăreia, să citesc, să mă plimb, să nu mă trezesc mai devreme de 9 (azi nu mi-a ieșit), să ajung la CinemaCity și să văd un film, să mănânc la KFC și să nu mă simt vinovată, să termin de corectat și îndosariat lucrările copiilor, să nu mă mai gândesc la mult anunțata și puțin așteptata brigadă, să ascult muzică din folderele PC-ului meu (primesc puncte pentru impresia artistică dacă nu-ți place exprimarea?), să scriu pe blog și să-l actualizez și, în toată nebunia asta, să-mi fac timp pentru ”The Mentalist” cu Alin și al nostru home cinema. Tot ce mai rămâne e să bifez fiecare liniuță de pe listă. :)


5 comentarii:

  1. Bine ai revenit!

    Îți doresc o vacanță plăcută, în care să te trezești târziu și spor în bifarea chestiilor de pe listă.

    Am mai auzit de filmul ăsta.. pare a fi bun, dar e serial, și eu nu prea am timp de seriale :P

    Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, Radu.

    Să ai o vacanță așa cum îți dorești.

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna! Ce mai faci?! Am revenit si eu. Sunt putin ruginita, dar sper sa imi revin... :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu mă simt la fel de ruginită, dar încet-încet scăpăm noi și de asta. :))

      Ștergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.