sâmbătă, aprilie 13, 2013

Shallow like a saturday morning

Ieri, în magazinul în care am găsit rochia perfectă, Prințesuk :P îi spunea vânzătoarei că mă apropii de 30. Nici nu am împlinit încă 28, a fost replica mea către cele două. La care vânzătoarea, ca atâția alți oameni, mi-a spus că nu par de 28.
Ce m-a nedumerit mereu pe mine (de fiecare dată când cineva necunoscut află vârsta mea, replica e aceeași: dar nu pari de 20, 25 și, mai nou, 28) e de ce există un tipar al vârstei, de ce la o anumită vârstă trebuie să arăți într-un anume fel, de ce mirarea asta constantă că nu par să am vârsta dată de certificatul de naștere. Am mai auzit și replici de genul: păi înseamnă că nu ai avut necazuri la viața ta, de parcă știau ei ceva despre viața mea sau despre necazurile din ea. 
De ce scriu acum astea: mi-am amintit de o întâmplare de acum niște ani ani. Era pe la începutul lunii septembrie, într-una din zilele alea în care sprijineam pereții pe la Inspectorat și în ziua aia l-am însoțit pe Alin în livrări. Eram îmbrăcată și eu office (trebuia să le fac pe doamnele de la inspectorat să creadă că-s femeie serioasă și că mi se poate încredința viitorul țării) și stăteam cumințică în mașină în timp ce Alin își făcea meseria. Partea amuzantă a fost la unul dintre service-uri: tanti de la recepție m-a văzut în mașină și îi spune lui Alin că mă mai plimbă și pe mine acum, până nu începe școala. Replica lui Alin a năucit-o: nu numai că a terminat liceul, dar a terminat și facultatea acum niște ani (nu-mi amintesc acum anul deci e greu să spun cu exactitate de câți ani terminasem) și e mai mare ca mine cu doi ani. Eu vedeam doar reacția ei, nu auzeam și conversația, dar știu că atunci când a intrat Alin în mașină nu se putea opri din râs.

duminică, aprilie 07, 2013

Mi se făcu...

... dor de o zi călduroasă, de o înghețată în timp ce mă plimb pe faleză, de un balansoar în părculețul de la Viva, de foștii mei elevi care mă roagă „din toată inima” să merg să-i vizitez, de foste colege și foști colegi de cancelarie, de vacanțe la munte, de o plimbare cu rolele, de zarzăre crude mâncate primăvara, la soare, de udatul trandafirilor din fața casei, de culesul viei în compania tatei și a bunicii, de un pepene verde copt, dulce și rece, de o plimbare cu barca pe Dunăre aproape de brațul Sf. Gheorghe, de Theodora când era mică și o plimbam la magazine din altă țară :), de o plimbare cu trenul (poate până la Nădlac), de camera de cămin și tot ce vine la pachet cu asta, de un bol cu vișine de la copacul din spatele casei.
Poate că, cel mai mult și mai mult, mi-e dor de mine înainte de mai 2011...