marți, iunie 25, 2013

Zi de ținut minte


Poza e luată de aici.


Data trecută, când am picat, am simțit nevoia să scriu/spun mai multe. Acum am un zâmbet tâmp pe față, o bucurie cu care vreau să-i molipsesc pe toți și-l mai am și pe Alin care îmi spune „Andrușca șoferița”.
Examinatorul, același om răbdător și calm de data trecută, mi-a spus că se vede progresul făcut de mine din martie și până acum (da, m-a ținut minte) și m-a felicitat. Mi-a spus ce trebuie să remediez și m-a avertizat că de-acum începe greul - când n-o să mai fie nimeni în dreapta care să mă îndrume. :)
A fost o zi luuuungă și îngrozitor de călduroasă, dar a fost ziua în care mi-am câștigat dreptul de a conduce o mașină de categoria B.

miercuri, iunie 19, 2013

„Din prea mult sau prea puțin...”



Citesc Liz over and over again. Mă găsesc pe lista blogurilor gălățene și descopăr că sunt surprinsă de alăturare. Scrisul, pentru mine, e o modalitate de a mă elibera, de a mă bucura, de a surprinde o clipă de care vreau să-mi amintesc peste ani și „eticheta” de blog gălățean nu prea se potrivește cu pieces of greensoul, cel puțin nu în mintea mea.
Mi se spune că îmi stă bine purtând culori vii și mă gândesc că îndemnul lui Alin de ”think outside the box”, m-a inspirat mai mult decât mă așteptam. Femeile puternice poartă culori puternice îmi spun și zâmbesc uitându-mă înapoi la drumul pe care l-am făcut până să pot gândi și simți asta. Jubilez la victoria asta și arunc pietricica mai departe. Apropo de asta, cred că am aruncat prea multe pietricele deodată și nu mai știu spre care să mă îndrept. „Geniile se descurcă și în haos” scria pe ușa camerei ei de la etajul 6 și îmi place să cred că mă voi descurca și așa.
Visez la valuri de mare și la zile cu tine de mână... doar noi doi așa cum am fost dintotdeauna și cum devenim cu fiecare clipă care trece. Dragostea durează trei ani și noi suntem în primul an a celei de-a treia îndrăgosteli... ce-mi mai plac începuturile astea...
Am început să scriu postări mai întâi pe foi ca să pot tăia și reformula așa cum nu pot să fac cu tastura, poate și pentru că îmi amintește de modul în care scriam pentru Angela, la început. :)

luni, iunie 10, 2013

Fără sens...


O femeie deșteaptă mi-a dat link-ul unei melodii despre care știa că îmi place și adevărul e că îmi place pesa. Partea proastă e că m-a prins într-o dispoziție mai puțin bună și am sunat-o și am început să turui: cum se face că bărbații de pe lumea asta știu tot ce au de făcut cu și pentru o femeie doar după ce rămân singuri și neconsolați, în condițiile în care atunci când au femeia respectivă lângă ei sunt inutili: nu oferă nici măcar o floare, nu-și amintesc nici măcar o aniversare o dată la doi ani și dacă îi întrebi ceva despre preferințele femeii de lângă ei constată cu uimire că ar avea așa ceva la capitole ca flori, culori, parfumuri, modul în care și-ar putea petrece timpul liber. Și nu e de ajuns că rămân singuri, se apucă (ăia care au cu ce) și mai scriu și cântece de genul ăluia de mai sus pe care suspină domnițele - mă includ aici și pe mine - gândindu-se ce bărbat sensibil și talentat ascultă în condițiile în care el spune cât de prost a fost că nu i-a cumpărat flori și n-a ținut-o de mână. Păi nu și-a făcut femeia un bine că l-a lăsat și a găsit pe altul care o iubește așa cum vrea ea să fie iubită? Și ce generozitate pe capul lui că își dorește ca ea să-l găsească pe ăla care să facă tot ce n-a făcut el. Really? În capul meu, logică ar fi avut să depună el efortul ăsta, nu să lase pe altul.
Da, sunt acră în momentul ăsta și, culmea, nu mi se trage de la bărbatul cu împart aceeași casă și, de la o vreme, același nume de familie. (Cel mai mișto Schimb de cărți e ăla la care primești felicitări și tu habar n-ai pentru ce! și pleci acasă cu brichetă din Germania pentru că un om drag îți acceptă toanele de plod răzgâiat. Și primești, de la un alt om tare drag, complimente pentru culoarea pantalonilor pe care îi porți. Și ești botezată Cristina. :) Abia aștept următorul SDC!)
Cât am scris rândurile astea, melodia de mai sus a fost pe repeat.

joi, iunie 06, 2013

Know-how sau No-No

„Sunt un om norocos” strigam deunăzi către un om care ținea morțiș să-mi enumere toate momentele mai puțin fericite din viața mea de parcă sufeream de amnezie și uitasem prin ce trecusem. Sunt întrebată, de oameni care s-au confruntat cu situatii similare, cum de am trecut peste, mi se cere „cheia succesului”, dar adevărul e că eu sunt la stadiul la care încă mai caut răspunsuri și modalități de a trece peste. Nu pot spune că m-am împăcat cu ceea ce s-a întâmplat, nu pot să spun că durerea e mai puțin prezentă și că nu-i mai simt lipsa. Dimpotrivă, sunt situații banale și cotidiene care îmi amintesc de el și mi se întâmplă să curăț usturoi și să-mi vină în minte imagini cu el făcând același lucru... Nu știu dacă ar trebui să se întâmple toate astea, dacă eu reacționez „în parametri normali”,dacă reacțiile mele sunt la locul lor, tot ce știu e că nu dețin rețeta perfectă pentru a trece peste... Încă mă lupt să fac asta pentru mine...