luni, iunie 10, 2013

Fără sens...


O femeie deșteaptă mi-a dat link-ul unei melodii despre care știa că îmi place și adevărul e că îmi place pesa. Partea proastă e că m-a prins într-o dispoziție mai puțin bună și am sunat-o și am început să turui: cum se face că bărbații de pe lumea asta știu tot ce au de făcut cu și pentru o femeie doar după ce rămân singuri și neconsolați, în condițiile în care atunci când au femeia respectivă lângă ei sunt inutili: nu oferă nici măcar o floare, nu-și amintesc nici măcar o aniversare o dată la doi ani și dacă îi întrebi ceva despre preferințele femeii de lângă ei constată cu uimire că ar avea așa ceva la capitole ca flori, culori, parfumuri, modul în care și-ar putea petrece timpul liber. Și nu e de ajuns că rămân singuri, se apucă (ăia care au cu ce) și mai scriu și cântece de genul ăluia de mai sus pe care suspină domnițele - mă includ aici și pe mine - gândindu-se ce bărbat sensibil și talentat ascultă în condițiile în care el spune cât de prost a fost că nu i-a cumpărat flori și n-a ținut-o de mână. Păi nu și-a făcut femeia un bine că l-a lăsat și a găsit pe altul care o iubește așa cum vrea ea să fie iubită? Și ce generozitate pe capul lui că își dorește ca ea să-l găsească pe ăla care să facă tot ce n-a făcut el. Really? În capul meu, logică ar fi avut să depună el efortul ăsta, nu să lase pe altul.
Da, sunt acră în momentul ăsta și, culmea, nu mi se trage de la bărbatul cu împart aceeași casă și, de la o vreme, același nume de familie. (Cel mai mișto Schimb de cărți e ăla la care primești felicitări și tu habar n-ai pentru ce! și pleci acasă cu brichetă din Germania pentru că un om drag îți acceptă toanele de plod răzgâiat. Și primești, de la un alt om tare drag, complimente pentru culoarea pantalonilor pe care îi porți. Și ești botezată Cristina. :) Abia aștept următorul SDC!)
Cât am scris rândurile astea, melodia de mai sus a fost pe repeat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.