joi, septembrie 12, 2013

Nimic și nimicuri

(*poza e pentru oameni care știu să aprecieze ironia)

O cărămidă fix în fontanelă, moalele capului cum ar veni, ce se vrea a fi șutul în fund binefăcător. Nu m-am mai aflat până acum într-o situație similară și nu am știut cum să reacționez, încă nu mi-e clar și oscilez între stări și reacții. Cert e că acum am un etalon pentru partea aceea din om numită fățărnicie. Măcar atât. Nu știu să-mi țin sentimentele doar pentru mine și ele se afișează pe chip, încă nu știu să le ascund... e și asta o deprindere pe care nu o stăpânesc. 
Acum aștept cu nerăbdare să închei capitolul și nu reușesc să găsesc vreo părere de rău după ce recitesc argumentele pro și contra, să reformulez: argumentele pro și argumentul contra. Mda, se prea poate să fie un lucru bun ce mi se întâmplă acum, deși nu l-am văzut așa la început.
Mă reevaluez (eu pe mine mă) din mai toate punctele de vedere și cu toată subiectivitatea de care sunt în stare, îmi dă și cu virgulă și cu minus, caut metode să îmbunătățesc, iar primul pas l-am făcut marți, 10.09 a.c. - ziua în care am sărbătorit 4 luni de când am schimbat numele (de familie) și am probat verigheta ce-mi va sta pe deget din octombrie anul viitor. Funny thing: în timp ce probam verigheta vorbeam cu Alin despre cum a apărut asta cu inel de logodnă/verigheta și cum se înrădăcinează niște tradiții și obiceiuri în mentalul colectiv (o fi, oare, de bine că le conștientizăm și totuși le facem?)
Încerc să nu mai opun schimbărilor și să nu mai fiu un control-freak fiind un control-freak, la o adică, schimbare, schimbare, dar să controlez (și) eu ce, când, cum și de ce se schimbă. :))