duminică, octombrie 13, 2013

Under construction :)

Nu am nimerit din prima butonul de new post, semn că ar trebui să-l folosesc mai des, începând cu rândurile astea ce prind contur acum. Ziceam data trecută că mă reevaluez, eu pe mine mă și sunt în plin proces care „mă scoate mult din zona de confort” și mă arunc singurică în calea unor emoții puternice, mă descopăr și devin vulnerabilă, îmi expun sentimentele și le ajut să devină cuvinte care umplu foi întregi de hârtie. 
Uitasem cât bine îmi este atunci când scriu, când fac poze, când mă plimb cu oameni dragi în timp ce fac poze, când îmi exersez cunoștințele de engleză și ajung să și gândesc în limba autoarei de „Persuasion”, când găsesc câte o melodie de o ascult pe repeat obsesiv-compulsiv, când pun câte-o steluță pe lista de cumpărături, când fac schimb de mesaje - nu în cel mai bun context - cu o femeie cu care mă înțeleg din priviri, când C__ie e partenerul meu și Alin al Aurei la o nuntă la care m-am distrat cum rar îmi iese, când joc Bliț (și mai și câștig) până la 3 dimineața în condițiile în care în câteva ore trebuia să fiu fresh pentru nunta mai devreme-amintită, când conduc până la Tulucești și înapoi fără să am pe cineva în dreapta și îmi mai iese și parcarea laterală fără indicații, când stau de vorbă cu mine însămi și înțeleg că în ultimii doi ani am stat pe loc cu o proptea în spate, când mă reîmprietenesc eu cu mine și încerc să nu mă mai subestimez atât, când am grijă de mine, când îmi iese stăpânirea de sine și ies cu zâmbetul pe buze din situații neplăcute, când realizez că am avut nevoie doar de câteva discuții ca să pot folosi verbe la trecut.
Știu că în ultima vreme mi-am lăsat creierul să vegeteze când ar fi putut face mai mult și că doar inerția m-a ajutat să respir, că am uitat să mă bucur cu adevărat și mi-am sabotat momentele în care aș fi putut fi fericită, că dorința mea de perfecțiune este/poate fi și un defect și îmi refac așteptările pe care le am de la mine, îmi propun ținte realizabile și încerc să îmi dau seama către ce să-mi îndrept creativitatea și știu că o să mă ajute și contextul în care mă voi afla.
Acum, în ciuda oboselii care s-a cronicizat, știu să zâmbesc și cu ochii și îmi dau voie să nu mă mai simt vinovată, mă las cuprinsă de emoții, nu încerc să le mai opresc și încerc să mă bucur și de cea mai mică reușită și să nu mai las frica să mă copleșească. Acum pot să spun și fără să folosesc cuvinte că sunt bine, că sunt liniștită și pe drumul cel bun, mai ales că nu știu încotro mă îndrept.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.