duminică, aprilie 06, 2014

Oglindă

Nu reușesc să înțeleg câteodată de unde vin tupeul și neobrăzarea unora de ar trebui să-i numesc semeni și cât de gros tre' să fie stratul de șoric ca să poți avea un asemenea comportament. Să poți spune, cu zâmbetul larg pe buze, unui om câte-n lună și în stele cu o ipocrizie și un tupeu fără să ai o umbră de rușine. 
Și ce mă supără cel mai tare e neputința mea de a ignora asemenea specimene, mai ales că le pot observa în libertate, acolo unde există oameni dragi pe care încearcă să-i păcălească și pentru ce? Să-ți poți spune seara povești despre cât de bun și pur ești, să te păcălești că vrei doar binele celor din jur, că iubirea față de semeni te ajută sa faci totul, să-ți construiești masca fără de care n-ar fi vreun suflet pe lumea asta care sa te vrea în preajmă. Culmea e că sunt și oamenii care refuză să creadă ca ai purta vreo mască și te cred bun și sensibil și așa reușești să îți găsești câte un grup pe lângă care să te aciuezi. 
Până când? Cât mai poți să te prefaci? Mărturisesc cu revoltă și o doză de furie că îmi doresc să fiu lângă tine atunci când o să cadă masca, să-ți întind o oglindă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.