sâmbătă, februarie 14, 2015

Grey :)

Nu scriu eu despre subiecte de actualitate, dar trebuie să recunosc că în săptămâna ce a trecut am dat și eu Anatomia lui Grey pe cele 50 de umbre ale domnului Grey... cartea. Și a fost o trilogie pe care am citit-o cam în 4 zile (avantajul concediului și al faptului că a avut cine să gătească și să facă un pic de curățenie) tocmai pentru că e o carte ușoară, scrisă bine, fără să aibă pretenția unei candidaturi la Premiul Nobel sau a unei distincții pentru originalitate.
Am văzut multe recenzii, să le spun negative, pe seama filmului de la oameni care n-au citit cărțile și care se plângeau de clișee* și de lipsa unei scene cu sex oral. Serios? Numai prin asta și îmi dau seama ca n-ai citit cartea/trilogia. Eu încă nu am văzut filmul, dar dacă au tras draperia peste scenele de sex și sado-masochism, ar fi o ipocrizie fără margini, mai ales din partea autoarei care este și unul dintre producători. Dar, pe de altă parte, dacă te duci la film în speranța că o să vizionezi  un film porno, the joke is on you!
Știu că e o carte e plină de clișee, dar eu n-am citit-o în speranța că îmi va răspunde la marile întrebări ale vieții sau că îmi va oferi idei pentru viața mea sexuală, am început din curiozitate și am continuat s-o citesc pentru că m-a prins povestea, poveste care mi se pare drăgălașă, pe alocuri siropoasă și, da!, plină de clișee, dar asta pentru că e ceva sweet în orice poveste care transformă un bărbat handicapat emoțional și obsedat de control/posesie și „pervertit în 50 de nuanțe” într-unul care umple o casă cu flori de câmp pentru o cerere în căsătorie (spoiler alert!). 
Am tot văzut trailerul, iar melodia de mai jos e pe repeat de câteva zile și nu cred că filmul va fi mai bun decât cartea (rare sunt situațiile când se întâmplă asta), dar merg să-l văd tocmai pentru că nu mă aștept la o capodoperă artistică, ci la un film de duminică dup-amiază pentru un sfârșit nedorit de concediu, când încerci să prelungești starea de dolce far niente.



*Citeam cândva la Liz o chestie foarte mișto despre clișee, dar nu am găsit postarea acum și o să încerc să redau ideea din memoria-mi șubredă. Clișeele ajung clișee tocmai pentru că funcționează, de fiecare dată. 
Lizule, te rog să mă ierți dacă ți-am denaturat spusele, eu așa le țin minte.

Un comentariu:

  1. tot în concediu am citit și eu trilogia. asta pentru că e lectură de concediu, ușurică tare. nu mi s-a părut însă bine scrisă, se repetă cu fraze întregi, pasaje întregi chiar și asta m-a deranjant, nu că aș fi avut pretenții la limbaj pretențios. filmul e așa, pe măsura cărților, de urmărit duminică la amiază. soundtrack-ul făinuț, în schimb. :D

    RăspundețiȘtergere

Nu-mi plac comentariile anonime. Dacă tot ai o părere, te rog să ţi-o asumi.