Pieces of greensoul

4.02.2012

2012-02-04T17:12:00.000+02:00

Astăzi e ziua mondială a cancerului. Am aflat despre asta acum două zile, citind aici. Denumirea mi se pare un pic neinspirată. În mintea mea, suna mai bine „Ziua mondială împotriva cancerului”, dar e bine că se încearcă, totuși, un soi de conștientizare despre pericolul reprezentat de această boală.
Din nefericire, știu cum se manifestă pentru că l-am văzut pe tata cum s-a chinuit cu cancerul. Pe 26 mai am aflat că are cancer. Pe 27 iunie, eu am fost cea care i-a spus că are cancer, eram doar eu și el, singuri în casă și cu vocea tremurândă încercând să nu plâng i-am vorbit despre cancer, despre stadiul în care spunea biopsia că este, despre „soluții” și l-am lăsat să aleagă ce a crezut el că i se potrivește. În ziua aia, am realizat ce om puternic este tata și am văzut cu câtă demnitate și-a asumat diagnosticul. E la fel de adevărat că în câteva luni, boala i-a luat puterea, demnitatea și, în cele din urmă, viața.

N-a fost ușor. Nici acum nu este. Nu cred că va fi vreodată ușor.

Leapșă de sîmbătă

2012-01-28T14:29:00.000+02:00

1. Principala mea trăsătură este perseverența.

2. Calitatea pe care doresc să o întalnesc la un bărbat este inteligența.

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie este modul în care își pune în valoare calitățile.

4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei? Onestitatea și faptul că îmi spun și ce nu vreau să aud.

5. Principalul meu defect: încăpățânarea.
6. Îndeletnicirea mea preferată: somnul.

7. Fericirea pe care mi-o visez e cea care depinde doar de mine.
8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire? Moartea oamenilor dragi mie.

9. Locul unde aş vrea să trăiesc: capitala Austriei. :)
10. Culoarea mea preferată este: verde.

11. Floarea care-mi place: crizantema, îmi plac foarte mult florile de toamnă.

12. Pasărea mea preferata este ciocănitoarea.

13. Prozatorii mei preferaţi sunt Octavian Paler, Dostoievski, Jostein Gaarder, Gabriel Garcia Marquez, Balzac, și ar mai fi, dar nu-mi mai vin în minte acum.

14.Poetii mei preferaţi sunt: Blaga, Păunescu, Eminescu.

15. Eroii mei preferaţi din literatură: Ivan Denisovici, Captain Wentworth.

16. Eroinele mele preferate din literatură: Elizabeth Bennet, Anne Elliot.

17. Muzicienii mei preferaţi: prefer să mă raportez la melodii, nu la oamenii care le cântă, motiv pentru care nu am cântăreți și trupe preferate, ci doar cântece în care îmi place să mă pierd.

18. Pictorii mei preferaţi nu am destule cunoștințe în domeniu pentru a face astfel de aprecieri.

19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală sunt cei care au știut să rămână true to themselves.

20. Ce urăsc cel mai mult?! Prostia în cantități industriale.

21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere: discreția.

22. Cum aş vrea să mor?! Repede.

23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă sunt greșelile făcute pentru prima dată.

24. Deviza mea este ”Shit happens! All the time...”

Leapșă preluată (cum altfel?) de la Laura. O ofer Anei și Lizului, în măsura în care au timp și dispoziția necesară.

Today

2012-01-22T18:13:00.002+02:00

O dimineață târzie presărată cu lupte greco-romane, cereale cu lapte ”gătite” de Alin, o cafea tare cu lapte și frișcă și lene în stil italian. :)

O după-amiază cu lecții pentru a doua zi: ppt-uri pentru ora de științe și pentru activitatea extra de marți, bărcuțe și dansuri populare românești - totul făcând parte din aceleași pregătiri pentru ziua de mâine -, o omletă pe placul tuturor, un serial care îmi place și un joc pe care EU îl cred idiot (să sperăm că nenea Mac-Mac nu citește aceste rânduri), totul presărat cu muzica mea: cu o melodie pe care am primit-o de la tine pe vremea când nu eram împreună și făceam schimb de mail-uri și muzici, cu o piesă cântată de LeAnn Rimes descoperită pe vremea când aveam atâta timp la dispoziție încât descărcam albume întregi și le ascultam pe repeat ca să-mi dau seama ce rămâne și ce șterg, o melodie care îmi amintește de zilele în cămin și revin la ritmuri mai lente cu Enya.

Te privesc în timp ce te joci și zâmbesc pentru că în clipa asta apreciez prezentul cu tot ce are el de oferit, chiar dacă stăm fiecare la laptop-ul lui și nu ne-am uitat la niciun episod din Grey's Anatomy, chiar dacă azi am avut preocupări diferite, acum te simt mai aproape ca niciodată.

Memories

2012-01-05T20:27:00.000+02:00

Azi am luat la puricat arhiva numită ”Tranzit”, am citit Cubul de aer al Angelei, am răsfoit rândurile Anei și mi-am amintit de ”prețioasele minute când cumpărăm pâine”, am citit rânduri scrise de mine, rânduri scrise de alții pentru mine, am zâmbit citind mesajele din ”Spațiul celor ce nu sunt singuri”... Și câte amintiri au năvălit deodată în mine, câte clipe fericite, câte lacrimi, câte pseudonime care nu mai au chip, câți oameni dragi atunci care nu mai au chip acum, câte întâlniri la redacția ziarului care ne tolera în fiecare miercuri... Pe-atunci era singura certitudine, miercurea mă îmbrățișam cu Angela, zâmbeam când o vedeam pe Ana, lăsam mesaje pentru oameni dragi care nu mai aveau timp să ajungă la redacție... Era o atmosferă care te copleșea dincolo de orice ți s-ar fi întâmplat în ziua respectivă și era de ajuns să fii acolo ca să-ți fie bine...

Și mai era și sâmbăta... așteptam cu sufletul la gură ziarul cu suplimentul de week-end să văd dacă mi-au apărut rândurile, sau în rândurile cui îmi mai regăsesc trăirile (n-am să uit niciodată rândurile lui Velev din articolul ăla la care nu mai știu titlul), sau zâmbeam malițios când descopeream plagiaturile unora...

A fost o perioadă tare frumoasă și sunt cu atât mai mult recunoscătoare cu cât unii oameni dragi din perioada aia au rămas și azi, sunt recunoscătoare că au fost și oameni care m-au îmbogățit și care mi-au fost alături atunci, sunt recunoscătoare că am avut privilegiul să fi trăit și să fi simțit toate astea lângă oamenii care se adunau miercurea, la redacția ”Viața Liberă”.

Pare o veșnicie de atunci, deși nu cred că au trecut mai mult de 4 ani de când Angela a decis că așa e mai bine și îmi amintesc și acum mesajul primit în ziua în care a scris ultimul ”Tranzit”. Atunci când simți că așa e cel mai bine pentru tine, regretele nu-și au rostul... M-am surprins fiind un pic nostalgică, dar am realizat că e un sentiment firesc și nicidecum dorința de a mă întoarce în acea perioadă. A fost exact cât a trebuit să fie, atunci când a trebuit să fie. Mulțumesc vouă, Tranzitari nebuni și frumoși și ție, Mami, pentru prilejul de a crește cu și lângă acei oameni.

Ana m-a întrebat în unul dintre mesajele din spațiul pomenit mai devreme dacă știam melodia asta:

Da, o știam. :)

Leapșa de la Laura (nici nu mai știu a câta)

2011-12-30T21:12:00.001+02:00

Se pare că postările mele din ultima vreme au legătura cu Laura. :)

Mâncarea anului: Salata cu amestec mexican, ton și lămâie.

Băutura anului: Gin tonic

Party-ul anului: Aniversarea Aurei!

Patul anului: Patul în care nu sunt singură.

Piesa anului: Adele - Someone like you

Site-ul anului: didactic.ro

Blogul anului: Cuburile Angelei

Ruda anului: Giulia

Prietena anului: M

Excursia anului: Galați-Brașov-Azuga-Bușteni-Sinaia-Galați

Gafa anului: Nu-mi amintesc acum, dar sunt sigură că or fi vreo câteva demne de top 10. :)

Vorba anului: Ar fi câteva, dar nu sunt ale mele așa că mă abțin.

Sportul anului: -tenis de masă la Lepșa

Filmul anului: Everwood

Jocul anului: Karaoke

Parfumul anului: Light Blue

Filmul preferat al Crăciunului: Serendipity

Culoarea preferată de Crăciun: Verde

Stai în pijamale sau te aranjezi în ziua de Revelion: O să mă aranjez pentru temperaturi sub zero.

Dacă ai putea cumpăra doar un singur cadou anul acesta, persoana căreia i l-ai dărui este: tatălui meu.

Îți deschizi cadourile în Ajunul Crăciunului sau în dimineața zilei de Crăciun? Anul ăsta, l-am deschis cu două săptămâni înainte. :)

Ce îți place să faci în seara de Revelion? Să dorm.

Care sunt aromele favorite de sarbatori? Scorțișoară, vanilie, portocală și friptura făcută de mama pentru mine...

Dintr-un mail de la Laura

2011-12-15T08:54:00.000+02:00

”Școala altfel”...

De-abia am prididit să fac

Planificări - o droaie,

Că vin, din urmă, la atac,

Ședințe ca o ploaie!

Ieri am avut C.P., iar azi

Ședință cu părinții,

Alaltăieri C.A., C.E.A.C.,

Să mă ferească sfinții!

Peste trei zile voi ave,

C-așa-i acum poruncă,

Prea-minunatul C.C.E.,

Și-alte ședințe încă.

Și ca să-mi fie foarte clar

C-am misie-ntre misii,

Fac parte - ca misionar -

Din treizeci de comisii!

Număr absențe, raportez,

Săptămânal de-acuma.

Excursii - le organizez,

Serbări - una și una!

Sesiunea de comunicări

Și cea de referate,

Concursuri, baluri, adunări

Tot eu le fac pe toate...

Pornesc spre casă șchiopătând

De-atâta aiureală,

Se-aud ectenii de comând

Când plec de lângă școală.

Că rostul ni l-au resetat

Nebunii și cretinii.

Au smuls din holdă grâu curat

Și pun în loc... ciulinii.

E noapte, stelele lucesc
Și bate-un vânt iernatic.
Sunt încă trează şi muncesc,
La un proiect didactic.

Mai fac statistici şi printez,
Scriu zeci de protocoale.
Aşa se vede că lucrez -
În rest, sunt vorbe goale.

Afară-i frig, în casă frig -

Că n-am bani de căldură,

Și-mi vine, uite-așa, să strig,

Să-mi dau drumul la gură!

C-am înțeles: de ani întregi

Reforma-i ca sminteala,

Așa e când promulgă legi

Cine urăște școala.

Mai am de corectat lucrări,

Și zeci de portofolii,

Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț,

Un șal mâncat de molii.

Adorm, într-un târziu, frumos,

Cu capul pe o mapă.

Visez cât am ajuns de... jos,

Pentru trei lei drept plată.

Tresar în somn, că am uitat

Să pun în opt dosare

Dovezi de parteneriat

Și de colaborare.

Și mă trezesc în zori de zi,

Ca dintr-un joc de iele,

Înmormântată în hârtii,

Dosare, dosărele...

Și, vai de capul meu, uitai

Să fac o socoteală

Cu note mici și mai dihai

La cea mai cea scorneală:

Îi zice într-un fel măreț -

”Testare inițială” -

Un fel de măr, dar pădureț,

O nouă abureală.

Și plan remedial mai am

Să fac până-n amiază.

Că am și ore până-atunci -

Asta nu mai contează!

Aș vrea să plâng, dar nu e chip,

Nu-i timp de consolare,

Că vine, mâine, ARACIP

Comisia-teroare.

Și o să ia la scotocit

Toată maculatura

Ce tinde către infinit,

Sporind harababura...

Și vin, cu rostul lor ”sublim”,

Iar când or bate-n poartă,

Pe loc ne-or cere să vorbim

Limba română... moartă!

Că-i alta limba, la dosar,

Decât e limba vie.

Școlarul nu mai e școlar,

E... ”educabil”. Fie!

Și ca să fie pe deplin

Reforma - făcătură,

Poruncă nouă mai primim

Spre nouă-nvățătură:

”Când educabilul ți-o da,

Cu sete,-un pumn în gură,

Tu să-i explici, cu glas duios,

Că-i rea apucătură.

N-ai voie să-i vorbești răstit,

Necum să-i tragi o palmă,

Ai dreptul să-i zâmbești, smerit,

Cu fața cât mai calmă!”

Să nu uit...

2011-12-11T17:14:00.001+02:00

Un ou Kinder, o surpriză total neașteptată, o întrebare așa cum trebuie, un răspuns care a venit firesc (așa cum ne place nouă)... Și un zâmbet larg și tâmp pe fața mea într-o zi în care nu credeam că voi fi capabilă nici măcar de un zâmbet chinuit. :)

Clarificare

2011-11-18T19:52:00.001+02:00

Mi-ai atras atenția că n-am mai scris așa cum obișnuiam și a fost destul de ciudat să te aud pe tine spunând exact ce aveam și eu în minte, dar nu aveam curaj să mă aud spunând. Știu și eu că poate părea că nu mai am păreri și idei proprii, argumente și, poate, nici suficiente gânduri ale mele să le exprim aici, așa cum obișnuiam. Dar mi se întâmplă să pierd sensul, să nu mai știu ce și de ce scriu, iar în perioada asta, mi-e destul de greu să scriu pentru că, pe de o parte, nici nu prea mai am mult timp la dispoziție, iar pe de altă parte, stările mele sunt inconstante, și chiar sumbre câteodată. Încă nu stăpânesc la perfecție ”arta” de a reuși să-mi îndrept gândurile în altă parte atunci când mă încearcă tristeți, lacrimi și alte asemenea stări ce nu pot fi exprimate în locuri publice.

Chiar dacă am tot felul de postări în minte despre tot ce am învățat la cursurile de formare la care am luat parte în ultimele luni, chiar dacă am diverse subiecte ce mă preocupă în ultima vreme, chiar dacă am parte de momente în care mă revolt sau mă bucur, îmi vine din ce în ce mai greu să scriu aici. Nu mai simt nevoia să mă exprim (și) aici și nu știu cât timp o să mai existe blog-ul ăsta. E foarte adevărat că am întâlnit oameni talentați și frumoși în spațiul ăsta, oameni care au adus ceva în plus în ceea ce mă privește și mi-au extins perspectiva, dar acum nu mă mai simt în stare să mai adaug postări.

Probabil, am nevoie de timp sau de inspirație, poate de amândouă, dar pentru moment o să renunț la postări și o să mă gândesc dacă le reiau sau nu. Știu că rândurile de mai sus sunt în contradicție cu întâlnirea de mâine, dar pentru mine, întrevederea respectivă e mai mult un prilej de reîntâlnire cu două dintre prietenele mele care, întâmplător sau nu, au blog-uri și nu o declarație cum că aș fi un blogger gălățean.

Videoclipul e un ”microb” luat de la Alin. :)

P.S. Am închis comentariile la postarea asta pentru că nu vreau încurajări sau motive să scriu sau motive să renunț la blog, am împărtășit toate astea pentru a vă explica de ce nu vor mai fi postări noi, cel puțin pentru o perioadă. Pe curând...

Imagini

2011-11-14T22:01:00.001+02:00

BloGL #1 Blogmeet Galați*

2011-11-14T17:01:00.001+02:00

**Poza e așa cum am învățat de la Ana.

Zice Liz, zice și Ana și m-am gândit că o cafea cu cele două nu sună deloc rău. :)

Dar ca să fim înțeleși, scopul adunării e întâlnirea blogerilor gălățeni, propusă de Răzvan, întâlnire ce are loc sâmbătă, 19 noiembrie 2011, la 12:30 - 13:00, într-un bar de care n-am auzit și care se numește The News Cafe (se găsește în spate la Arcada). Mai multe informații găsiți la Răzvan.

* Am ”împrumutat” titlul de la Liz.

"Life is what happens to you while you're busy making other plans"

2011-11-02T19:20:00.000+02:00

- Do you know anything about dreams, Harold?

- I mean, how to decipher them? With any expertise in that arena, I’d first have to believe that dreams held any greater significance than as a mere dumping of neurological refuse. However, perhaps this one time I could be of some aid. Go on.

- Well, in this dream I’m in New York only it’s not three years ago, it’s today as though I’d never left. It’s one of those rainy nights where you can’t get a cab anywhere and, umm, I make it through the storm and to Gabriel’s on West 60th Street. It’s this great restaurant where Julia and I used to take the kids on Friday nights provided that I could get out of work on time. Anyway, I take off my coat and I say hello to the hostess and I head to the table and she’s there – Julia. She’s there and Ephram’s there and Delia and they’re laughing and smiling and I just watch them and I feel so happy again. I’ve had that dream three or four times in the past month.

- What do you think it means?

- I think it means that life knocked me on my ass 3 years ago and I haven’t gotten up since. I think it means that no matter how hard I try to make sense of Julia’s death that the tragedy of losing her will always eclipse whatever good comes to me.

- Andy?

- It’s true. Forget anything I’ve learned or experienced, I would take it all back. I would take that life back in a heartbeat.

- You don’t know what that life would be.

- I can promise you it’d be a hell of a lot better than what I’ve got right now.

- Better for who? For a family you never saw? For patients you never really cared about?

- For everyone.

- Well, I have two children who are going to attending some kind of college within the next few years and I’ve just spent a quarter of my savings on the worst business investment this side of Euro Disney, so take what I’m about to say with a proper grain of salt. Dreams aren’t meant to be understood any more than tragedy can be averted. Life happens to us. We learn to be grateful when things are good and to count our blessing when things are bad. And the only certainty in all of it is that it all just keeps happening.

P.S. Titlul se potrivește cu plecările pentru o noapte la Constanța sau Iași, nu-i așa, Aura? Știu că nu am scris despre proiectul Leapșa sau despre vizita la Iași ce i-a urmat, dar promit că vor avea loc în pagina asta imediat ce îmi găsesc ideile. :)

Wishful thinking

2011-10-20T16:09:00.000+03:00

Azi mi-am dorit o vacanță cât mai departe... mi-am dorit o vișinată turnată de Lau în timp ce eu și Ana povestim și râdem de toate tâmpeniile... mi-am dorit să ne ținem de mână și să mă văd prin ochii tăi (ai mei sunt prea încețoșați în ultima vreme)... mi-am dorit să fiu lângă oameni pe care îi admir și de care mi-e dor... mi-am dorit să mă trezesc într-o lume în care ultimele luni să fi fost doar un vis urât... mi-am dorit să râd...

Pauza a luat sfârșit... mă întorc la ce am de făcut.

Later edit: Mi-a spus Blogger că ăsta e postul cu numărul 200. Poate o să fiu mai inspirată la cel cu numărul 300.

Busy day :)

2011-10-15T12:25:00.000+03:00

Ziua de ieri a fost una lungă, aglomerată și foarte bine-venită dar, cu toate astea, nu-mi găsesc cuvintele care să cuprindă starea pe care am avut-o ieri, stare care a fost de bine având în vedere însemnătatea zilei.

Am reușit să vorbesc cu prietena-colegă care m-a uns pe suflet atunci când m-a sunat pe mine ca să împărtășească o bucurie. Am făcut mici cumpărături necesare, mi-am ridicat cardul de la bancă, am pus la punct câteva treburi pe care le lăsasem neterminate, am primit ''vigoare'' de la un prieten care mi-e din ce în ce mai drag, am asistat la încărcare și descărcare de BCA-uri, am primit o sticlă de suc doar pentru mine de la cineva care a înțeles că nu vroiam să las mașina nesupravegheată și m-a surprins tare plăcut gestul lui. Little things counts a lot.

Seara a venit ca o gură de aer mult așteptată și m-am bucurat cu oameni deosebiți de KFC și de mușchetari 3D, cu toate că mie îmi plac filmele care respectă cartea și nu o iau pe câmpii, dar talentul actorilor și efectele speciale au compensat toate nemulțumirile mele.

Mi s-a confirmat, nici nu mai știu a câta oară, că sunt un om norocos.

Thank you for being you, my #1.

Sunday morning

2011-10-09T11:07:00.001+03:00

Am descoperit la Bucureşti că nu mai am emoţii, eu cea mai emotivă şi mai temătoare, am devenit împrăştiată şi uitucă, eu care mă lăudam cu memoria mea de elefant şi cu faptul că eram mai organizată ca un planner, am început să plâng din orice şi cea mai neînsemnată întâmplare îmi aminteşte de tata, şi constat că mi-e din ce în ce mai greu să respir...
Cu toate astea, nu mai vreau să fiu întrebată cum mă simt, nu mai vreau să aud păreri de rău şi sincere condoleanţe, nu mai vreau să fiu cocoloşită şi îmbrăţişată, nu mai vreau să mi se spună să fiu puternică, nu mai vreau să aud ce om bun era tata, nu mai vreau să-i văd hainele împrăştiate pe patul meu, nu mai vreau să aud povestindu-se ce s-a întâmplat în ultimele lui clipe de viaţă - eram acolo, îl ţineam de mână şi n-o să uit niciodată, nu mai vreau să fiu întrebată dacă mi-e bine, nu mai vreau să fiu privită cu milă.

Vreau, în schimb, să-mi cunosc verişoara care s-a născut de curând, vreau să folosesc cea mai frumoasă imprimantă - cadou pentru mine de Crăciun, de Paşti şi de Anul nou, vreau să fiu lăsată să-mi revin în ritmul meu, vreau să am timp să recitesc cărţile cumpărate de Alin din Real, vreau să plec într-o vacanţă, vreau să nu mai plâng în maxi-taxi, vreau...

It's ok not to be ok

2011-10-06T20:51:00.000+03:00

I'm back!

2011-10-05T18:03:00.001+03:00

M-am întors de vreo câteva zile, dar abia acum am reușit să scriu despre experiența de săptămâna trecută.

A fost Bucureşti pentru 6 zile în care m-am simțit în elementul meu. Am învățat lucruri noi, mi s-au recunoscut calitățile (formatoarea îmi spunea fata deșteaptă de la Frumușița), mi s-a atras atenția asupra defectelor pe un ton care m-a încântat, am avut parte de clipe deosebite și am reușit să văd colecția de cărți a Dorei.

A fost o experiență care m-a îmbogățit așa cum nici nu speram să se întâmple și am adăugat în lista de contacte oameni la care mă gândesc cu zâmbetul pe buze. De fapt, am fost mai mereu cu zâmbetul pe buze pentru că timpul petrecut în sala aia de conferințe a însemnat acumulare, creștere, a însemnat un prilej să demonstrez că sunt un om ”care poate” :)) și - mai presus de toate - am reușit să-mi țin mintea ocupată cu orice altceva și nu cu motivul pentru care port coronița aia pe cap.

Îi mulțumesc Dianei pentru poze. :)

Plecată din provincie :)

2011-09-24T22:06:00.001+03:00

"Măcar o dată pe an mergi într-un loc în care nu ai mai fost niciodată." Mâine dimineaţă plec la Bucureşti pentru 6 zile. Am emoţii şi bucuria nu e întreagă pentru că e unul dintre visele care mi se împlinesc fără să fie şi Alin prezent. Ştiu că va îmi va fi alături fără să fie aproape, dar sentimentul e mult mai intens când mă oglindesc în privirea lui.

Aşteptările sunt mari, emoţiile ating şi ele cote înalte, tot ce-mi rămâne e să corespund profilului şi să le dovedesc celor ce cred în mine că nu s-au înşelat.

"I don't know how to exist in a world where my dad doesn't"

2011-09-17T18:58:00.001+03:00

Chestii pe care nu ţi le-am (mai) zis în ultima vreme

2011-09-02T21:52:00.002+03:00

De fiecare dată când pleci, dar de fiecare dată, sentimentele mele cresc în intensitate probabil pentru că "I remind myself how lucky I am to have someone so special to miss". Zâmbesc pentru că am convingerea că puţini sunt cei care pot spune că sunt liberi, aşa cum suntem noi. E adevărat că nu e o libertate absolută, dar infernul, cu siguranţă, nu e celălalt. E o certitudine că am un loc în lumea ta, tot aşa cum e o certitudine că eu câştig pariul că lumea e a mea. :)
Şi aşa îmi amintesc că sunt chestii pe care nu ţi le-am mai zis în ultima vreme şi nu pentru că I'm taking you for granted, ci pentru că îmi tai macaroana de câte ori mă apucă cheful de spus chestii siropoase. Nu mă laşi să fac declaraţii "pufoase", dar poţi să stai liniştit: secretul tău e în siguranţă şi n-o să povestesc nimănui că tu îmi fredonezi "Love of my life" la telefon... Oups! mi-a scăpat.
Cu toată distanţa care ne desparte uneori şi cu toate zilele în care nu ne vedem (ce să-i faci, nu-i uichend în fiecare zi), doar noi ştim că trişezi la skandenberg, doar noi am testat sosul ăla din roşii, măsline şi prea mult chilli, doar noi ştim cât de mult contează o după-amiază liniştită în care tot ce facem e să ne uităm la filme şi să ne ţinem de mână - mai ales atunci când nu ne certăm. :P Ştiu că nu-ţi place să spun asta, dar de la tine învăţ să fiu un om mai bun, mai generos, mai înţelegător, chiar dacă tu nu eşti very nice atunci când eşti la volan şi pedale.

Ascult melodia asta pe repeat-obsesiv pentru că nu-mi ies din cap versurile "I'll be better to you", dar şi pentru că e varianta feminină a altui cântec foarte mişto, cel puţin aşa pare de unde privesc eu.
I'll hold you in my heart until I can hold you in my arms. Have a safe trip!

P:S. Din fericire, aici poţi să ai replică doar după. :P

A really good day

2011-08-27T12:41:00.000+03:00

Ziua de ieri a început atunci când m-am urcat în autobuz, m-am așezat pe scaun și am început să citesc, a continuat cu vânzătoarea de la un magazin în care nu am mai intrat niciodată, o femeie trecută de prima tinerețe care mi-a vorbit ca și cum mă cunoștea de-o viață. Portarul de la cabinetul doctorului stomatolog mi-a zâmbit și m-a întrebat ce mai fac, doamna asistentă (a aceluiași domn doctor) m-a asigurat de tot respectul dumneai pentru meseria pe care am practicat-o până în iunie anul ăsta și mi-a zâmbit așa cum nu a mai făcut-o până atunci.

După câteva ezitări, am fost de acord cu Conan, the barbarian în 3D, la Brăila, mai mult pentru că ”îmi plăcea compania” și nu pentru film, dar așa am aflat că mai încă un lucru în comun cu tanti-mama-lu'-Vlăduț. Am râs așa cum știam că se va întâmpla și am încercat să uit de orice altceva. Răzvan a întreținut atmosfera, de la Elena am mai învățat câte ceva despre eleganță, la Aura am observat culoarea cea nouă și am împărțit drumul spre casă, fără drumul la mare de data asta, iar Laurențiu a făcut ce face el de obicei: a avut grijă să țip un pic.

Ieri m-am simțit frumoasă și fericită (poate pentru că pe deodorantul pe care l-am cumpărat scrie happy) și am reușit, după multă vreme, să mă relaxez și să fiu fericită.

În altă ordine de idei, azi e ziua lui Horia Brenciu. :) Nu am reținut niciodată datele de naștere a celor ce apar la televizor, dar pe-a lui o țin minte de pe vremea când făcea matinalul de la TVR1 pentru că, de ziua lui, a cântat la pian mai toată emisiunea și atunci am aflat ce voce are omul ăsta și cât show poate să facă.

”Looking for a job but a Jack will do”

2011-08-22T08:51:00.002+03:00

(Am făcut doar o singură poză pentru că telefonul meu se descărca)

Aseară, în timp ce mă îndreptam spre Alin gândindu-mă că sunt prea obosită ca să ajung să-l văd pe Victoraș cântând, mi-am dat seama că nu am învățat nimic stând toată ziua în spital. Am ajuns la destinație, m-am schimbat de haine și am plecat val-vârtej spre faleză încercând să mai prind ceva din cântare. A durat mai puțin decât mă așteptam, dar am savurat fiecare melodie. Fără bere și fără să mă agit, nu au mers de una singură.

La sfârșit, în timp ce mă îndreptam spre autobuz, mi-am propus să mă țin de capul lui John până mai organizează o petrecere la moșie și cu Victoraș prezent. Omul e super pe scenă, dar e și mai și atunci când e doar el cu o chitară, cântând. Ideal ar fi, ca la următoarea ”petrecere la moșie”, John să nu mai doarmă cu chitara în spate. Crezi?

Și apropo de oameni dragi, tot căutând-o pe Ana în mulțime, am zărit o femeie cu părul lung și negru, îmbrăcată în negru, o femeie frumoasă cu un umăr gol. Am recunoscut-o, deși era noapte, m-am apropiat să-mi confirm bănuiala și am obținut prima îmbrățișare de la ea din afara spațiului online, îmbrățișarea aia de care tot vorbim ba la mine, ba la ea pe blog. :)

Nu sunt foarte coerentă pentru că nu am dormit în ultimele nopți și creierul meu e pe pilot automat.

Fericire

2011-08-19T23:42:00.001+03:00

"Vreau să mai stai"

2011-08-12T22:17:00.000+03:00

În ziua în care John mai câştigă un an în experienţa numită viaţă, eu am obţinut o victorie, a mea, câştigată prin forţe proprii, prin felul meu de a fi. Cuvinte de genul "eşti cea mai potrivită pentru ce vrem noi", "tu eşti finalista noastră" mi-au adus zâmbetul pe buze (lucru greu de obţinut zilele astea) şi mi-au redat încrederea ascunsă cine ştie pe unde. Nu m-am bucurat prea mult pentru victoria asta, contextul nu-mi permite să accept job-ul (ştiu cât de mult îţi place cuvântul ăsta), dar colegul ce mi-a fost profesor - de voie, de nevoie - mi-a deschis o fereastră în momentul în care eu am închis o uşă şi sunt recunoscătoare cu atât mai mult cu cât a ţinut să-mi precizeze asta telefonic tocmai ca să am (şi) alt subiect de gândire.

"Fake it 'till you make it" e deviza după care mă ghidez în perioada asta. Poate Andy Brown nu era chiar atât de clueless.

Genial şi de bun-simţ

2011-08-03T23:31:00.000+03:00

Scrisoare către tine

2011-08-01T12:21:00.000+03:00

M-ai întrebat cum fac faţă la toate astea şi atunci când ţi-am zis că nici eu nu ştiu, ai făcut o pauză crezând că te iau la mişto. Adevărul e că nu ştii cum reacţionezi într-o situaţie de genul ăsta până nu treci printr-o asemenea situaţie, până nu experimentezi durerea, furia, neputinţa, nu ai de unde să ştii cum ai să reacţionezi. Poate părea banal, ca un clişeu care nu mai impresionează pe nimeni, dar cert e că, din punctul meu de vedere, o asemenea conjunctură, îţi arată părţi ale tale de care nu erai conştient, te trezeşti deodată că ai de luat atâtea decizii pe care nu le poţi controla, decizii care vin din afară, care nu au legătură cu puterea ta de decizie, cu voinţa ta, dar pe care trebuie să le respecţi.

Îţi ocupi timpul cu cât mai multe activităţi, ca să n-o iei razna şi aşa ajungi să vezi Transformers 3 în 3D, la Brăila chiar dacă nu ai văzut 1 sau 2 şi nu e genul tău de film şi mănânci în miez de noapte la MacDonalds pentru că era închis la KFC şi te duci în probe într-o comună cu oameni celebri în care ai mai fost doar în trecere.

Înveţi, mai mult decât ai vrea, despre organismul şi corpul tău, eşti obligat de genele pe care le-ai moştenit - zice medicul de familie, îţi dai seama de cât de limitat eşti, realizezi cu înfricoşătoare luciditate că o chestie pe nici măcar nu o poţi atinge sau vedea, te poate omorî atât de uşor.

Mă gândesc mult la moarte în perioada asta, a mea, a celor din jur şi reacţionez, exagerat uneori, când aud că a mai murit cineva. Mă gândesc la cât de limitată sunt, cât de neputincioasă sunt şi am momente, mai ales dimineaţa, când nu ştiu de ce mă mai dau jos din pat, de ce nu rămân acolo să mai stau cu ochii pe pereţi. Alin îmi zicea de "survivor's guilt" şi mi-am dat seama că nu mă consolează cu nimic că sentimentele alea poartă un nume, chiar nu micşorează durerea sau neputinţa sau furia.

Colega-prietenă, ţi-am povestit despre ea, îmi spunea că sunt prea pătimaşă, că trăiesc prea intens experienţele şi asta mi-a amintit că mi-ai spus tu că sunt un om al extremelor, că n-am ştiut niciodată să aleg calea de mijloc şi că asta nu e un lucru rău, partea proastă e, ziceai tu, că ofer totul şi primesc doar frânturi - am stilizat puţin că erau şi cuvinte pe care am ales să nu le folosesc aici. :) Îţi spun astea pentru că şi experienţa asta o trăiesc la cote înalte, agonia e la ea acasă când ştiu că NU POT să fac nimic, nu pot controla, amâna sau întârzia deznodământul, trebuie să mă pregătesc sufleteşte, să mă întăresc, cum ai spus tu, şi să merg înainte.

Dar tu m-ai întrebat ce am învăţat eu din toate astea şi eu bat câmpii despre cum mă simt. Am învăţat că el e un om mult mai puternic decât credeam eu, am învăţat despre mine că sunt un om mult mai puternic decât mă credeam şi că sunt şi oameni care abia acum realizează că eu nu sunt un om slab şi neajutorat, am învăţat că trebuie să-mi controlez emoţiile, chiar dacă nu-mi iese întotdeauna, am învăţat să fac diferenţa dintre durere şi umilinţă (nu-ţi permiţi să-ţi pierzi demnitatea), am învăţat să-mi respect corpul şi să am mai multă grijă de el, încerc să nu mai amân lucruri pe care le cred importante. O fi mult, o fi puţin, nici eu nu ştiu. Încerc în fiecare zi să fac ceva, să-mi ocup mintea cu tot felul de chestii ca să nu mă aşez într-un colţ şi să plâng.
Încerc să fiu eu aia puternică pentru mama şi Cristi, încerc să-l încurajez pe el în zilele în care el nu mai are puterea să spună bancuri sau să facă mişto de noi şi încerc să nu mă pierd pe mine în toată chestia asta. Nu vreau să mă schimbe situaţia asta, dar simt că se întâmplă fără voia mea şi ştiu că nu e bine, dar "afectivul bate raţionalul" şi sunt situaţii în care reacţionez cu totul diferit de cum obişnuiam.
Mai e mult până departe şi tot ce pot să fac e să nu mă opresc. Vorbim, sper, când o să ai concediu. Poate o sa ajung să-ţi văd şi cuibul, cine ştie.

Mixed

2011-07-29T18:38:00.000+03:00

Miercuri a fost cam aşa:

- ziua lui Vlăduţ (nu ştiu de ce, dar la numărul lui nenea-tatăl-lui-Vlăduţ nu poţi să comanzi pizza);
- plecare bruscă şi neaşteptată la Galaţi, dar am reuşit, totuşi, să mă îmbrac în rochie şi să port cerceii primiţi cadou de ziua mea, chiar ăia de la care a pornit cearta, pardon, discuţiile cu voce tare şi plecarea mea;

- festival de film în aer liber unde am revăzut Inception (am aflat că Grădina Publică nu-i locul potrivit să vezi sau să revezi un film şi, oricum, Shutter Island îţi pune creierul pe moaţe mult mai mult decât o face Inception);

- am aflat că Anei nu i-a plăcut filmul şi nu ne-am văzut în Grădină, dar ne vedem la Vunk şi Holograf şi chiar şi după ;))

- nu am reuşit să smulg o îmbrăţişare de la Liz, dar o să mă străduiesc mai tare data viitoare :)

(Eu şi Vlăduţ, anul trecut)

În altă ordine de idei, o bună prietenă de-a mea m-a întrebat zilele astea ce am învăţat din experienţa prin care trec de prin luna mai încoace. Aşa e ea: crede ca orice experienţă e prilej şi motiv de creştere şi îmbogăţire, dacă ştii să priveşti din unghiul potrivit. Promit să te sun şi să-ţi povestesc şi dacă nu răspunzi, de data asta chiar o să scriu aici şi n-am să mai şterg. :P

Alive

2011-07-22T20:54:00.001+03:00

"Nu mânca mult", îmi spunea Alin ieri, de-abia venit de la muncă. "Mergem în Brăila, la KFC, să mâncăm cu Aura şi Laurenţiu". Mă uit ciudat la el, îi dau unul dintre cele două sendvişuri pe care le aveam în farfurie şi mă pregătesc de plecare.

A durat mai mult decât mă aşteptam, dar am ajuns şi la KFC, chiar dacă asta n-a fost pe placul altcuiva. :) Am mâncat, am admirat luminile schimbătoare (asta după ce ne-am săturat şi am început să ne uităm şi în jur) şi am stabilit ca eu şi Alin să ajungem la Luci, să-i ducem şi lui nişte aripioare.

Aproape de ieşirea din Brăila, Aura îi spune lui Laurenţiu să mergem la mare, Laurenţiu nu stă pe gânduri şi întoarce maşina. Am luat bacul de la Brăila şi în două ore şi jumătate eram deja în Constanţa. În timpul ăsta am ascultat "Vino să visăm sub apă" şi "Omul plajei", m-am uitat la stele şi m-am bucurat de tot ce se întâmpla în acel moment.

Ne-a luat tot cam două ore şi jumătate să ajungem la Costineşti :)) şi acolo am mers şi am prezentat omagiile noastre plajei, mării şi am făcut poze pentru scepticii care nu au crezut că eram la mare.

Am băut o "locociată" caldă, cum ar spune Răzvan, la o terasă şi ne-am îndreptat spre Galaţi. Nu de alta, dar Aura (crezi?), Alin şi Laurenţiu trebuiau să ajungă la muncă, iar eu aveam un interviu la ora 9. Aşa se face că am oprit la un moment dat şi am tras un pui de somn în maşină, pe marginea drumului. Am reluat călătoria spre casă după câteva ore de somn şi pe la 6:30 eram deja la Alin în casă obosiţi, dornici de 10 ore de somn şi un pic mai fericiţi.

(În parcare, la Carrefour)

P.S. Andy, nu ai voie să povesteşti tot ce ai citit mai sus. :)

Moeciu 2011

2011-07-01T17:51:00.000+03:00

Am scris titlul aşa pentru că sper că voi mai vizita zona respectivă, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. De data asta, voi lăsa pozele să povestească experienţa asta, cu precizarea că n-am mai avut de mult o prietenă cu care să să mă ţin de mână în timp ce ne plimbăm şi că mai sunt oameni, ca "domnul inspector" care reţin cum îmi place carnea la grătar şi îmi şi pregătesc după preferinţe. :)

Minunea de trei zile

2011-06-27T12:36:00.000+03:00

A fost Tulcea, pentru trei zile de poveste, creștere spirituală (știu că pare mult spus, dar trebuia să fiți acolo ca să vedeți și să simțiți) și întâlnire cu oameni deosebiți.

Totul a început cu plecarea de vineri, la ora 8:35 eram deja sosită la locul de întâlnire și gata de plecare. Drumul a fost lung și obositor, dar nimic nu a mai contat în momentul în care am văzut camerele. La naiba, era hotel de patru stele, cu tot ce presupunea chestia asta. Cum vine asta să ai telefon în baie? Mai fusesem eu la hoteluri în care lumina se aprindea numai pe bază de cartelă, dar asta mi s-a părut foarte tare!

Iar priveliștea de la fereastra camerei arăta cam așa:

A urmat apoi prânzul (servirea a fost ireproșabilă), după care am făcut cunoștință cu cel care ne-a fost formator pentru trei zile, deși om drag descrie mai bine modul în care l-am perceput eu. Trebuie să spun că Franco Delpini e un italian de vreo 60 de ani, pensionar, care a fost profesor și mai apoi director, are o soție, Giovana și trei copii, un nepoțel și alți doi pe drum.

Lăsând la o parte că modul în care a ținut cursurile mi-a amintit de cursurile din facultate cu domnii Tofan și Ivlampie, felul lui de a fi, modul în care credea din tot sufletul în fiecare cuvânt pe care îl rostea, exemplele personale oferite - pozitive și nu numai -, au fost prilej de reflecție și îmbogățire. A îmbinat arta (literatură, pictură, muzică și film) cu partea teoretică și cu exemplele de care aminteam pentru a ne oferi o imagine de ansamblu a ceea ce încerca el să spună, ca noi să înțelegem mai bine motivul pentru care ne aflam noi acolo.

După cină, a urmat vizionarea filmului ”Freedom writers”, film de care eu nu auzisem, dar care m-a impresionat până la lacrimi de câteva ori, au fost unele scene atât de intense și pătrunzătoare, încât nu am mai avut niciun control asupra lacrimilor. Ziua s-a încheiat, o dată cu filmul, undeva aproape de miezul nopții.

Cu colega de cameră:

În prima noapte nu am putut dormi, până pe la trei am stat cu colega la povești, împărtășindu-ne diverse lucrururi personale. Se poate înțelege cu ușurință că a doua zi eram un fel de zombi și trebuie precizat că aveam cursuri de dimineață până seara târziu. Din fericire, au fost unele modificări de program și așa se face că ziua s-a încheiat pe la ora 20:00, după ce am văzut ”Sister Act 2” și am mâncat. Moment în care am făcut poza asta, de la fereastra restaurantului în care luam cina:

În a treia zi, cursul a fost ținut pe un vapor. A fost extraordinar! S-a mai întâmplat să-l neglijăm pe Franco datorită peisajelor, dar sperăm că nu s-a supărat prea tare.

Cu colegii de la Școala Frumușița și Franco:

Motivele pentru care Franco a fost neglijat:

După o asemenea experiență, a urmat prânzul și plecarea. Drumul înapoi, ca de obicei, mi s-a părut că a durat mai puțin și, înainte să se termine ”The Proposal”, am și ajuns la Bac. Alin m-a așteptat pe partea cealaltă cu haine potrivite vremii și cu alte chestii trebuincioase excursii care începe mâine, chestii pe care le-am lăsat colegei. Trebuie spus că mulțumirile pentru unele poze se îndreaptă către Anița, una dintre colege.

Ziua de ieri s-a încheiat lângă Alin, cu un pahar de vin roșu undeva după miezul nopții.

Sfârşit

2011-06-21T21:39:00.002+03:00

A fost serbarea, premierea şi hârţogăraia completată. M-am înscris la concursul de titularizare fără nicio tragere de inimă.

Azi am făcut ordine în sala de clasă, mi-am luat tot ce aveam prin dulapuri, am dat jos planşele de pe pereţi şi le-am luat acasă şi am mai încheiat un an şcolar. Un pic prea repede, după părerea mea, dar parcă nimic nu mai contează acum.

Urmează, începând de vineri, Tulcea pentru trei zile de cursuri de formare, o zi pauză şi apoi plec, tot pentru trei zile, în excursie cu cei de la a patra şi colega - prietenă.

Urmează apoi examenul, afişarea rezultatelor, repartizările (ce urât sună!) şi uite-aşa mai trece o vară şi-o aniversare...

Poza e de la repetiţia uneia dintre scenete, cu puţin timp înainte de serbare. Restul pozelor sunt pe contul meu de facebook (cu ocazia asta, poate îşi face şi Laura cont :P).

Leapsă bilingvă

2011-06-21T12:55:00.001+03:00

1. Are you named after anyone?
Da, Andreea e de la verişoara mea, iar Iuliana de la fratele respectivei verişoare. :)

2. When was last time you cried?
Ieri.

3. Do you have kids?
Da, 19. :)

4. If you were another person, would you be a friend of yourself?

Da, dacă e să mă iau după câteva prietene. :)

5.Do you use sarcasm a lot?
Îmi place să fiu răutăcioasă, iar sarcasmul e, cred eu, cea mai potrivită metodă.

6. Will you ever bungee-jump?
Nu ştiu.

7. What’s your favorite cereal?
Grâul.

8. What is the first thing you notice about people?

Defectele fizice şi o dată descoperite, nu-mi mai pot lua ochii de la ele.

9. What is your eye color?
Am ochii verzi.

10. Scary movie or happy endings?
Nici, nici...

11. Favorite smells?
Mirosul de iarbă abia tăiată.

12. Summer or winter?
Vara, categoric!

13. Computer or television?
Laptop-ul lui Alin.

14. What’s the farthest you’ve ever been from home?

Nădlac, geografic opus Galaţiului.

15. Do you have special talents?
Daaaa, nu-mi iese să număr absenţele la sfârşit de semestru/an şcolar.

16. Where were you born?
În ambulanţă, undeva între Vânători şi Galaţi, dacă e s-o cred pe mama pe cuvânt, că eu nu-mi amintesc.

17. What are your hobbies?

Cititul, mersul pe role, plimbatul, vizionat filme şi seriale, muzică.

18. Do you have any pets?
Da, am 3 câini.

19. Favorite movie?
Before sunrise şi Before sunset, dar ar mai fi...

20. Do you have any siblings?

Da, un frate mai mic cu doi ani, Cristi.

21. What do you want to be when you grow up?
Eu, când mă fac mare, vreau să fiu învăţătoare.

22. When was your first slow dance and the song?
Ianuarie 2007 - I belong to you Eros Ramazotti & Anastacia

23. Movies you dislike
Filmele de groază.

24. What 3 YouTubers/bloggers would you like to meet in person?

Aş vrea s-o ating pe Lorelei ca să mă conving că nu visez.

Aş vrea să o întâlnesc pe Miruna, blonda din spatele tastaturii.

Aş mai fi vrut o îmbrăţişare de la Edu înainte să plece peste mări şi ţări şi aş fi vrut să-i ofer şi eu una la sfârşitul spectacolului.

25. Who do you tag?

Mi-ar plăcea să văd răspunsurile Anei, ale lui Liz şi ale Angelei, dar asta nu înseamnă că nu o poate prelua cine doreşte, cine mai pofteşte.

Nu am mai avut chef să traduc întrebările şi nici să răspund în engleză. :D

La despărțire

2011-06-11T11:34:00.003+03:00

(Asta ne-a scris domnul Tofan pe tablă, la cursul festiv)

Nu am mers astăzi la înmormântarea domnului Tofan. Îmi spun că e mai bine așa, că o să-l țin minte așa cum era când mergeam vineri, la ora 17 pentru cursurile dumnealui, că e mai bine să-l țin minte așa cum era ne-am întâlnit în față la ASE și cum dumnealui mi-a întins o cartea de care eu aveam nevoie și nici măcar nu mă notase în agendă, așa cum făcea mereu cu studenții cărora le împrumuta cărți. Mi-a dat cartea și a plecat grăbit mai departe. Sau cum am avut nevoie de cartea Hannei Arendt pentru licență și cum m-a sunat de trei ori în ziua aia doar ca să fie sigur că ajung la facultate înainte să plece dumnealui la Iași. Sau despre cursul nostru festiv ținut de dumnealui în care a vorbit despre Heidegger, părintele Stăniloaie și ipostaza de poet a lui Iorga. Sau ultimul examen din anul IV care a fost la dumnealui.

Și ce emoții am avut la licență, ce teamă și ce rușine îmi era de domnul Tofan. Știam de când mi-am ales tema la licența că voi avea polemici cu domnul Tofan. Vedeți voi, dumnealui era de părere că fascismul era un regim autoritar și comunismul era totalitar, iar eu în licența mea le băgasem pe amândouă în aceeași oală a totalitarismului și știam că asta nu va fi pe placul domnului profesor. Și chiar am avut un schimb de replici pe această temă, schimb pe care l-am așteptat și pentru care m-am pregătit chiar foarte bine. Norocul meu a fost că domnul Tofan nu a vrut să intre amănunte și nu vă puteți imagina cât de mândră am fost când domnul Tofan m-a felicitat (de două ori!) pentru lucrarea mea. Îmi amintesc cum domnii Ivlampie și Tofan îmi adresau, pe rând, întrebări incomode, ca tot dumnealor, prin răspunsuri amuzante și întrebări retorice (Dacă un om mai are un singur fir de păr pe cap, se mai poate numi ”chel”?), tot pe rând, să mă scoată din încurcătură.

Citeam în articolul Angelei despre cum recunoștea că era intrasigent în primii ani de catedră și mi-e greu să mi-l imaginez așa. Avea, într-adevăr, o prezență inegalabilă și un fel de a fi care impunea respect și reverență, dar era și o sursă inepuizabilă de vorbe de duh care mai de care mai amuzante și ironice. ”La fel de bine am vorbi despre efectele paralelismului șinelor de cale ferată asupra ciclului menstrual la cârtițe” - așa ne spunea domnul Tofan la cursuri, când răspunsurile noastre erau ”pe lângă”.

Rămâneai fascinat la fiecare curs și, între noi fie vorba, cursurile domnului Tofan, erau, mai degrabă, prilej de convorbiri pe teme cât mai variate, de la filosofie la filme, de la creștinism la politică, ”de la arhaic la liturgic”. Moartea domnului Tofan e o tragedie pentru viitorii studenți de la Filosofie, cei care nu vor ști cum e să asiști la cursurile unui asemenea Profesor, dar și pentru cei cărora le-a fost profesor pentru că îl mai au doar în cărți și în amintiri.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Mail și alte dependențe

2011-06-05T13:06:00.000+03:00

Cineva mi-a hăcuit contul de yahoo și mi-a șters toate mailurile primite vreodată pe adresa mea și toate adresele pe care le aveam salvate. Ba mai mult, a trimis câteva mailuri în care cerea bani pentru că sunt în Spania și am rămas fără bani pentru hotel și pentru biletul de avion. Cel mai mult mi-a plăcut reacția colegei-prietene la auzul unor asemenea vești.
Îmi pare rău că a șters mailurile ”de suflet”, schimburile de mesaje cu Alin, Angela, Ana, Laura, Vlad, mailurile în care aveam tot felul de cursuri și anunțuri din perioada facultății, sau cele în care aveam salvate melodii sau poze din diferite perioade. Acum s-au dus toate... Urăsc schimbările pe care nu le pot controla.
Așadar, nu luați în seamă mailurile în care vă cer bani. :)

Ce "surpriză"!

2011-06-01T19:24:00.000+03:00

"De bine"

2011-05-30T14:57:00.003+03:00

Simt că nu am aer, că oxigenul intră degeaba în plămâni, că mă sufoc respirând, nu-mi vine să cred ce se întâmplă şi în minte îmi sună obsesiv "it's the end of the world as we know it". Tot ce pot să fac e să-mi ţin mintea ocupată cu orice altceva. Mă feresc să povestesc ce e cu mine pentru că tot ce aş face ar fi să(-i) întristez şi să mă bufnească plânsul în condiţiile în care nu se mai poate face nimic.

Am amestecat negarea cu furia şi nu mă pot opri din înjurat, mai e mult până să pot accepta toată "chestia" asta şi nu ştiu dacă pot să fiu puternică, pentru alţii, nu pentru mine... E ciudat pentru că nu te aştepţi să ţi se întâmple tocmai ţie aşa ceva, iar atunci când eşti pus în faţa faptului împlinit rămâi surprins şi stupefiat realizând că eşti om şi, aşa cum ştim de la logică, toţi oamenii sunt muritori. Diferenţa e că, la logică, îl "omoram" întotdeauna pe Socrate.

Neputinţă, negare, furie şi e abia începutul...

Reîntâlniri

2011-05-23T20:46:00.000+03:00

Pentru Laura, omul care o să înţeleagă cel mai bine rândurile următoare.

Sunt oameni care, atunci când îi reîntâlnesc, îmi aduc de aminte de mine aşa cum eram în perioada în care ei făceau parte din viaţa mea. Tratez oamenii diferit (dacă aş trata pe toată lumea la fel, nu ar mai rămâne nimeni special) şi aşa se face că dau fiecăruia doar ce cred eu că merită, că sunt părţi din mine care ies la iveală doar în prezenţa unor anumiţi oameni. Asta poate avea, cum e de aşteptat, conotaţii pozitive, dar azi vreau să scriu şi despre conotaţiile mai puţin plăcute.

Am revăzut duminică, în Real, un fost profesor din facultate. Atunci când privirile noastre s-au întâlnit i-am citit în ochi aceeaşi superioritate enervantă cu care mă trata în facultate şi m-am surprins simţindu-mă iar ca studenta care ar fi preferat o colonoscopie (Laura o zice mult mai frumos) unei întâlniri cu profesorul respectiv.

Nu este un profesor care mi-a fost drag, nici măcar unul care mi-a inspirat respect, a fost genul de om care îmi dădea fiori şi, la cursuri, îmi întărea teama că sunt mult prea ignorantă pentru facultatea la care îmi dorisem atât de mult să intru. N-am rămas cu foarte multe informaţii în urma cursurilor sau a seminariilor pe care le preda dumnealui, poate cu excepţia faptului că nu am reuşit să-l înţeleg pe Adorno în timp ce îl preda pe Dufrenne, dar asta a fost numai pentru cunoscători.

Mărturisesc că prezenţa mea la cursurile şi seminariile ţinute de acel profesor era, mai degrabă, sporadică şi nu mi-am dat niciodată interesul să-l înţeleg sau să îmi dau seama ce anume vrea de la mine, ca studentă. Probabil nu-i convenea "comunismul" de care eu şi Laura dădeam dovadă sau faptul că nu-l luam peste picior ca unele colege de an şi de semi-specializare, sau poate am înţeles eu greşit strategia didactică a domnului profesor. Cu toate astea, cred totuşi că prezenţa respectivului profesor în studenţia mea nu a fost atât de inutilă pe cât îmi plăcea mie să cred în facultate.

Există profesori, din generală, din liceu, din facultate, care au avut un impact imens asupra mea, care mi-au modelat felul de a fi, care m-au făcut să înţeleg de ce profesia asta e mai mult un har şi nu o liniuţă într-un nomenclator de meserii, oameni care au ştiut să se apropie de mine fără a ştirbi relaţia dintre un dascăl şi un elev, oameni care mi-au câştigat afecţiunea şi respectul, oameni cărora le sunt recunoscătoare, dar despre oamenii respectivi cu altă ocazie.

Postare de week-end

2011-05-23T20:45:00.000+03:00

Poza e pentru Angela, ştie ea de ce. :)

Dacă tot am un iubit de uichend, am zis să am şi o postare la fel, ca să mă asortez.

Au fost două zile lungi şi frumoase, presărate cu muzică bună, oameni dragi, epuizare fizică şi pariuri pierdute. Dar, cum probabil ar zice Hipi, să începem cu începutul...

Sâmbătă am ajuns pentru prima oară ever la McDonald's. Nu mi-a plăcut deloc cum miroase înăuntru şi m-am oprit la un capuccino şi o apă plată. Am ajuns cu întârziere în Grădina Publică din cauza unui pariu şi n-am apucat să citesc mare lucru, dar am ajuns, în schimb, mai devreme la ultima seară a Festivalului de Folk, a cincea noastră participare ("bine" că mi-am pierdut inelul la prima noastră participare ca să avem şi noi un reper), dar nu neapărat şi cea mai reuşită, asta dacă mă gândesc la prezentator, concurenţi, scenă şi sonorizarea din a doua seară. A fost prima ediţie în care am alergat cu Vlăduţ şi Iepurică prin curtea muzeului să găsim păpădiuţe, dar parcă n-aş face din asta o tradiţie. Întâlnirea cu Liiizzz a fost plusul serii, mai ales că am recunoscut-o după ochi, are ea ceva profund şi frumos în privirea ei. Alifantis a fost fenomenal, a salvat întreaga seară, chiar dacă nu a cântat Piaţa romană nr. 9, iar lampioanele care au urcat spre cer au adus zâmbete şi speranţă.

Duminică am luat-o de la capăt, am reuşit să fac şi mici cumpărături şi am ajuns pe faleză să aplaud reuşita celor de la Oţelul, am ţipat la Holograf (nu prea a avut farmec că Ana nu era lângă mine) şi am privit artificiile. Şi tot duminică, am pierdut pariul făcut cu Alin cu o zi înainte, dar berea a fost bună.

Yesterday

2011-05-21T08:59:00.001+03:00

Lacrimi; discuția cu John, faptul că ”m-a citit” doar uitându-se în ochii mei și încercarea lui de a mă înveseli; felul lui Alin de a fi, modul simplu în care mi-a amintit ce vroiam să aud fără să folosească cuvinte; festivalul de folk cu dulapuri în fața scenei și frigul care m-a gonit acasă, la un duș fierbinte; întâlnirea cu Edu, o surpriză plăcută și neașteptată, ca îmbrățișarea aia ciudat de familiară; vocea Anei și planuri pentru a doua zi; gândul la Laura și dorința de a-i povesti tot; urarea pentru Adelina, cu o zi mai devreme; Oana și Luci și râsetele de care aveam atâta nevoie.

All this... pieces that made a whole...

4,3

2011-05-18T21:34:00.000+03:00

13 februarie 2008... Remember? :)

Muzici

2011-04-20T23:03:00.001+03:00

Aura mi-a băgat în cap melodia asta:

1 Directia 5 - Iti multumesc

Asculta mai multe audio pop

Iar melodia de mai sus m-a condus la obsesia de zilele astea:

Directia 5 - O fata ca ea

Asculta mai multe audio pop

P.S. Bună, Aura! :)

De mâine*

2011-04-15T17:14:00.002+03:00

Mă întind în pat şi mă uit la ţigara aprinsă şi lăsată în scrumieră. Sunt fascinată de formele pe care le ia fumul în aer, sunt rezultatul unor mişcări graţioase şi dinamice şi de aceea las ţigara în scrumieră şi mă uit în continuare la fum. Privind fumul, gândul îmi zboară la tine şi te şi aud spunându-mi, pe un ton sacadat: “Tutunul dăunează grav sănătăţii dumneavoastră”. Ştiu că îţi faci griji pentru mine, dar uneori replica asta mă calcă pe nervi! Ştiu şi eu cât este de dăunător şi n-am uitat nici de promisiunea pe care mi-am făcut-o şi voi renunta şi la fumat… mai devreme sau mai târziu.

O să fac cândva tot ce mi-am propus: o să renunţ la fumat, o să fac şi sport, o să citesc mai mult, o să vizitez Braşovul şi o să învăţ să şi iubesc. Cândva voi reuşi să fac toate astea şi multe altele. Însă, trebuie să iei lucrurile pe rând şi să le faci în ordinea priorităţilor şi cred că eu o să încep de mâine, după ce îmi dau seama care îmi sunt priorităţile.

Azi, vremea îmi oferă scuza perfectă pentru a sta in pat şi doar ştii şi tu că am nevoie de odihnă. De mâine o să încep să fac tot ce mi-am propus, dar, te rog, lasă-mi azi răgazul să stau cu capul în jos şi cu picioarele pe pereţi, privind fumul ce iese din ţigara care şi acum e tot în scrumieră.

De mâine, totul va fi altfel...

*rânduri scrise în primăvara lui 2007

Ce mirare că sunt...

2011-04-07T21:36:00.002+03:00

Viaţa mea se desfăşoară momentan între coordonate de genul: înainte şi după inspecţia de miercuri, înainte şi după lecţia demonstrativă de vineri, înainte şi după vacanţa de Paşte. Sunt o mulţime de hârtii de făcut şi de pus la punct şi-mi lipseşte şi cheful şi aşa se face că sunt din ce în ce mai obosită şi am uitat de mine de tot. Noroc că mai trimite Alin să mă spăl pe cap că probabil nici asta n-aş face... Mă iau cu treburile şi uit să sun oameni dragi cu care aş vorbi oricând, oriunde, oricât, stau cu nasul în monitor şi în hârtii că uit până şi să zâmbesc. Asta până am citit rândurile scrise de Laura pentru mine aseară, rânduri care made my day şi mi-au amintit că ştiu să mai şi râd. (Mi-am reamintit cu plăcere de Ioana Radu şi al ei cântec, de Viorici şi de rete şi de schelălăielile mele pe melodia respectivă.)

Dedicaţia mega-specială a Laurei se termină cu "farmecul tău personal". Abia azi, după ce am citit rândurile respective nici nu mai ştiu a câta oară, am constatat - cu surprindere - că am aşa ceva, că dacă spune Laura ceva despre mine înseamnă că ştie ea ceva ce eu nu (mai) ştiu. Farmec personal, cine ar fi crezut că posed aşa ceva... :))

În altă ordine de idei, azi am descoperit că am mai crescut un pic. M-a rugat o colegă care mi-e dragă să-i fac un favor, am acceptat iniţial ca să descopăr ulterior că aveam o programare la dentist care se bătea cap în cap cu rugămintea colegei. Am sunat-o şi i-am explicat că nu pot s-o ajut. După ce am închis am realizat că, în urmă cu câţiva ani, aş fi amânat programarea ca să ajut pe cineva, iar când am realizat că astăzi nu am făcut aşa, am fost un pic mândră de mine: am învăţat să mă pun pe primul loc, eu înainte de ceilalţi. Cu toată simpatia şi afecţiunea pentru cei din jurul meu. Şi sunt sigură că şi Laura e mândră de mine, ea ştie cel mai bine cum eram eu mama-tuturor-răniţilor şi cum mi-o luam fix în pifometru după aia. Nu spun că era cazul şi acum, spun doar că azi mi-am adus singură zâmbetul pe buze şi it feels so damn good.

Melodia e noua obsesie... by proxy. :) Vocea tipei e... e şi-atât.

P.S. valabil pentru cei ce au numărul meu de telefon şi îi consider apropiaţi: Eu sunt cea mai sigură sursă atunci când vine vorba de modificările din viaţa mea proprie şi personală, aşa că puneţi mâna pe telefon şi daţi un bip, un mesaj, o ceva că eu ştiu cel mai bine dacă m-am măritat... sau nu.

Melodia cu OOOOOOOOOOOOO*

2011-04-04T17:36:00.000+03:00

*Jenică o cântă muuuult mai mişto! :)

Am redescoperit melodia asta într-o fereastră albastră.

Tare-s mic şi...

2011-03-30T18:18:00.001+03:00

Zi în care tot ce îmi doresc e să fie deja mâine.

Printre idiotul care m-a înjurat ieri pentru că nu-şi poate parca maşina pe trotuar pentru că aveam eu nesimţirea să aştept maxi-taxi, oameni care mă tratează ca pe ultimul nimic pentru că am tupeul să respir, o lume în care îmi doresc să ajung acasă ca să pot să plâng fără să mă vadă nimeni, mă văd nevoită să vreau un concediu permanent într-o lume civilizată, o lume în care să pot merge liniştită pe stradă, o lume în care bunul simţ nu e considerat un moft desuet, o lume în care emigrarea să nu devină singura soluţie pentru o viaţă decentă, o lume în care să nu simt că mă sufoc.

Îmi doresc zile liniştite şi rutină uluitoare care să-mi amintească că trăiesc, nu doar supravieţuiesc. Dar nu o să primesc foarte curând aşa ceva, din contră, mă aşteaptă două săptămâni cu nervi întinşi la maximum, cu stres în... coaste şi cu dorinţa de câştiga la loto. Drept pentru care ascult Paraziţii pentru că simt nevoia să înjur, să sparg farfurii, căni şi castroane, să dau pumni şi picioare şi să uit de oameni idioţi.

Un om drag mă întreba aseară, la telefon, ce mai fac... Aş fi vrut să răspund aşa:

Mai ştim să visăm?

2011-03-25T19:53:00.000+02:00

Blog într-o leapșă

2011-03-22T20:59:00.000+02:00

1.Când ai început să scrii online şi ce te motivează să scrii pe blog?

Am început pe la sfârșitul lui 2004, când am acceptat invitația lui Klaudyu ,,cu K și cu Y'' la o chestie numită Yahoo360. Mi-a luat ceva timp să-mi însușesc instrucțiunile de utilizare, dar când m-am pornit, nu m-am mai oprit. :)) Am început să scriu pe 360 pentru că aveam libertatea de a spune ce-mi trecea prin cap fără să mă cenzurez, chestie care, în paginile ziarului, nu era posibilă. :P Mi-a plăcut așa de tare că încă mai scriu.

2.Cum reacţionezi la comentariile negative?

Impulsiv.

3.Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?

Am răspuns deja la întrebarea asta, a se vedea întrebarea 1.

4.Ce fel de link-uri ţii în blogroll?

Diverse, de la oameni tare dragi care au blog și până la oameni pe care i-am întâlnit doar în spațiul virtual al blogului.

5.Cum te-a schimbat pe tine blogul?

Am învățat că o astfel de expunere vine cu riscuri, dar am decis să mi le asum. :)

6.Ce așteptări ai, în viitor, de la blogul tău?

Cu alte cuvinte, ce așteptări am de la mine. Sper să am răbdare și timp să scriu, iar dacă e să mă refer la blog - îmi place să cred că nu o să am mai am parte de comentarii anonime și de ciudați plini de ,,bune intenții'' și sfaturi nesolicitate.

7.Cât despre vizitatorii/cititorii acestui blog?

Mă mândesc cu faptul că am vizitatori ca Angela (primul meu cititor din mai multe puncte de vedere :P), ca doamna Zoe Petre, ca Lorelei, Edu, Mihaela, Laura, Ana și pot doar să sper că nu vor fi dezamăgite/dezamăgiți câtă vreme o să mai las rânduri-gânduri în spațiul ăsta verzic.

Unei prietene

2011-03-18T21:24:00.001+02:00

Am o prietenă, un om tare drag, o femeie finuţă şi raţională, o femeie care are un stil propriu atunci când vine vorba de orice aspect: de la modul în care se îmbracă şi până la modul în care strâmbă din nas atunci când nu-i convine ceva, o femeie care îţi spune verde în faţă ce are de spus, o femeie care nu-şi recunoaşte calităţile nici măcar atunci când se uită în oglindă.

E o diferenţă e vârstă de vreo 7 ani între noi şi nu ştiu cum se face că ea mă sună pe mine să mă întrebe cum se scrie corect (deşi ea oricum scrie corect româneşte şi consultă DEX-ul la fiecare cuvânt nou întâlnit) şi îmi cere părerea atunci când - CREDE EA - că a sărit calul.

Ştiu că pot conta pe ea să-mi spună întotdeauna adevărul, ştiu că mă trage de mânecă (încet şi discret să nu care cumva să mă supere) atunci când o iau pe arătură şi sunt recunoscătoare pentru asta, mă îndrumă atunci când lipsa mea de experienţă îşi spune cuvântul şi mă ajută de câte ori i-o cer fără să stea pe gânduri. Cu ea îmi împart "scârboşenia de ceai" şi dimineţile în care sunt pe jumătate adormită şi, nu prea ştiu de ce, dar doar ei i-am spus un secret pe care nu îndrăznesc să-l spun nici măcar maică-mii.

M-am apucat de scris toate astea pentru că ea crede că trebuie să-şi ceară scuze pentru tonul folosit, iar eu nu am nici cea mai mică idee despre ce vorbeşte. :)

Leapşa cu care eram datoare :P

2011-03-18T20:23:00.001+02:00

1. Care ar fi reacţia ta dacă te-ar înşela partenerul?

Primul lucru pe care l-aş face ar fi să mă întreb "de ce?" şi să încerc să înţeleg când şi cum l-am împins în braţele alteia.

2. Dacă ai un vis care ţi-ai dori să devină realitate, care ar fi acela?

Să am o căsuţă doar a mea. :P

3. Pe cine ai vrea să snopeşti în bătaie?

Mă abţin, mai ales azi...

4. Ce ai face cu un miliard de dolari?

Nu am nici cea mai mică idee.

5. Prietenul tău cel mai bun va rămâne întotdeauna prietenul tău cel mai bun?

Mă feresc de expresii de genul "cel mai bun prieten", dar îmi place să cred că oamenii despre care cred că îmi sunt prieteni nu se vor îndepărta prea curând.

6. Ai fost vreodată îndrăgostit de două persoane deodată?

Nu.

7. Cât ai aştepta pe cineva pe care iubeşti cu adevărat?

Atât cât e necesar. :)

8. Dacă ai câştiga la loto, ţi-ai da demisia de la slujbă?

Nu, simt că mi-am găsit locul - cel puţin din punct de vedere profesional şi nu aş renunţa la asta pentru nimic.

9. Cine e în topul celebrităţilor cu care, dacă ai avea ocazia, ai face blăstămăţii?

Orlando Bloom, Chad Michael Murray.

10. Ce suge viaţa din tine?

Oboseala.

11. Cum te vezi peste zece ani?

Eu cred că o să arăt la 40 mai bine ca la 20 .:))

12. Care e cea mai mare frică/fobie a ta?

Sunt claustrofobă şi mă tem de spaţii închise, mai ales de lifturi. (Ce bine că Ana stă acum la etajul 2, deşi priveliştea de la 6 e 8->)

13. Ce persoane crezi că sunt cele care ţi-au dat leapşa?

Laura e un om tare drag, dacă la asta se referea întrebarea, că nu o prea înţeleg.

14. Ai prefera să fii bogat şi singur sau căsătorit, dar sărac?

Da' căsătorită şi bogată ce are?

15. Care e primul lucru pe care îl faci când te trezeşti?

Opresc alarma telefonului şi apăs butonul de "snoze", dacă e în cursul săptămânii.

16. Ai da totul într-o relaţie?

Da, deşi acel tot al meu ar putea fi nimic pentru celălalt.

17. Cariera ta este vitală pentru tine?

Nu, oxigenul şi apa sunt vitale.

18. Ai ierta şi ai trece peste ceva, oricât de oribil ar fi acel lucru?

Da, mi-a ieşit de câteva ori, dar am avut nevoie de timp, muuult timp. :)

19. Preferi să fii singură sau într-o relaţie?

Depinde de singurătate şi de relaţie.

20. Trimite leapşa la 6 persoane:

Stau prost cu număratul aşa că leapşa e "la liber", poftiţi de luaţi cu încredere. :))

Cam aşa ceva...

2011-03-16T20:25:00.000+02:00

Daniel Bedingfield - If You're Not the One

P.S. Laura, ştiu că îţi sunt datoare cu răspunsurile la leapşă, dar te rog să ai niţică răbdare, o să răspund cât de curând.

Să ne râdem puţin

2011-03-14T18:54:00.000+02:00

Pentru că sunt atâţia oameni grijulii care nu pot dormi noaptea de frică că* o să rămân eu fată bătrână, că n-o să mă ceară nimeni şi-o să trăiesc toată viaţa cu mama şi cu tata şi cu o duzină de pisici, mă simt datoare tuturor acestor oameni cu o preafrumoasă melodie.

Iar videoclipul de mai jos e pentru mine, n-am mai râs aşa de tare de când am auzit de la alţii că nu m-a cerut nimeni de nevastă. Partea proastă e că nu mai ştiu de ce o să primesc cadou pe 19 iulie, dar partea asta o s-o înţeleagă tipul ăla care mă suportă de vreo 4 ani doar ca să aibă şi el ce să scrie pe feisbuc la relationship status. :))

*exprimarea e intenţionată!

Şi atât...

2011-03-11T20:40:00.001+02:00

Ai lăv iu

2011-02-26T00:03:00.001+02:00

Ziceam cu o leapşă sau două în urmă că sunt unică, dar nimeni nu e de neînlocuit. Între timp, am aflat că din punctul de vedere a lu' cineva sunt de neînlocuit. Nu pot descrie senzaţia avută la auzul cuvintelor respective, dar cert e că am reuşit să stric momentul şi aş cam vrea să mă revanşez, chiar dacă, probabil acel cineva va citi rândurile astea peste vreo cinci luni (şi, poate, nici atunci) şi o să mă întrebe cum am reuşit eu să stric momentul, că de obicei e cam invers. :)) Anul ăsta nu am mai reuşit să încheg nici măcar două rânduri siropoase pentru 18 - nu că ar fi fost musai, dar face parte din "tradiţie", aşa că o să încerc acum, să văd dacă îmi iese ceva, aici şi nu de pe mailul propriu şi personal.

În ziua în care ţi-ai făcut cont pe facebook, m-ai sunat să-mi spui că m-ai trecut la relationship status şi că aş face bine să te confirm şi apoi mi-ai întrebat dacă ai nimerit anul la data aniversării. Am zâmbit gândindu-mă la începuturi şi la cât de mult am crescut împreună şi, o dată cu noi, sentimentele noastre. Mi-am amintit cât de antipatic îmi erai la început, cum încercam să stau cât mai departe de tine şi cât de sceptică eram atunci când colegul tău de bancă din liceu îmi spunea ce tip de treabă eşti. Totul până la revelionul ăla de la Sabin (nici acu' nu ştiu dacă e Lieşti sau Iveşti) când am dansat împreună şi am văzut câtă grijă ai avut de acel coleg care s-a îmbătat atât de tare că a dormit cu capul pe subwoofer în timp ce muzica era la maxim. :))

Atunci am văzut (sau m-ai lăsat să văd) şi altă latură a ta şi mi-a plăcut ce am văzut, atât de tare că am început să ignor orice altceva şi am lăsat ca relaţia noastră să se dezvolte firesc, deşi nu mi-ar fi plăcut să rămân cu frica mea. :) Ai avut răbdare să mă cunoşti, să mă asculţi, să mă aştepţi...

Mulţi spun că o relaţie la distanţă nu e o relaţie cu adevărat, dar cel mai probabil ei nu au avut niciodată discuţii interminabile în miez de noapte, îmbrăţisări lungi la fiecare revedere, nopţi albe şi ştii tu mai bine cum, lupte greco-romane în dimineţi prelungite, nu ştiu să gătească lapte cu cereale aşa ca tine şi nu ştiu cum e să simţi că totul e firesc, fără constrângeri şi "trebuie", doar cu libertatea de a face ce vrei, chiar dacă tu ai mers până la Bucureşti ca să poţi să bei ceva. :))

Şi dacă nu-ţi spun unele chestii e pentru că îmi place să cred că dacă le gândesc eu le ştii şi tu, uitând că nu poţi să-mi citeşti chiar toate gândurile. Am pus aici doar o parte din ele pentru a ne reaminti cum şi, mai ales, de ce...

(Melodie descoperită sub tiara Împărătesei.)

Despre cărţi şi citit

2011-02-25T14:04:00.004+02:00

De

Take the Quiz here!*

Blue îmi trimite încă o leapşă, de data asta despre cărţi şi citit. Să vedem ce iese.

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi pagina?!

Semne de carte, întotdeauna, fie că e o bucăţică de hârtie, o felicitare, un calendar sau orice altceva ce poate fi folosit drept semn de carte.

2. Aţi primit, în ultimul timp o carte drept cadou şi, daca da, care a fost aceasta?

În ultimul timp, adică, ultimele 6 luni? Da, am primit de la Ana, de ziua mea, "Piticul". Îmi scapă autorul.

3.Citiţi în baie?

Nu.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

Da, de când mă bate văr-miu la cap, mi-a trecut şi mie un glonţ de ăsta printre urechi.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Alea care cresc tirajelor ziarelor? Depinde de autori...

6.Care este cartea preferată?

"Lumea Sophiei" de Jostein Gaarder (Şi cu ocazia asta: Johnny, am o carte la tine!)

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Da, revin asupra unor cărţi ca "Pride and prejudice" şi "Persuasion" ambele de Jane Austen, "Viaţa ca o pradă" - Marin Preda, "Sex în (per)versiune clasică" - Simona Catrina.

8. Ce părere aţi avea despre o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Le-aş spune, probabil, că mi-au plăcut cărţile...

9. Vă place să discutaţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Da, de obicei, îmi împart ideile cu Laura, Ana (când ne vedem şi avem timp), Alin.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Recomandarea altora, autorul, uneori, titlul cărţii. Am cumpărat o dată o carte din Humanitas care se numeşte "Povestirile văcuţei Mu" pentru că mi-a amintit că Tina avea o pasiune pentru animăluţul respectiv. Şi mai era şi la reducere.

11. Ce carte ar trebui trecută la "lectura obligatorie"?

"Why men don't listen and women can't read maps" - Barbara&Allan Pease

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Oriunde e linişte.

13. Când citiţi, ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Când eram mai tânără (nu-i aşa, Andreea?) ascultam muzică în timp ce citeam, acum vreau să fie linişte şi să nu mă bâzâie nimeni la cap.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Da, atunci când nu le-am găsit la bibliotecă, le-am găsit pe net.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Citesc şi cărţi recomandate de alţii, iar asta înseamnă că, fie le cumpăr, fie le împrumut.

*Testul l-am găsit tot pe pagina Laurei.

Cea mai tare aniversare ever! :))

2011-02-23T16:45:00.009+02:00

Am cam lipsit de pe-aici în ultima vreme, dar am absentat motivat. :) M-au ajuns din urmă urările "de bine" ale unora şi aşa se face că, vineri dimineaţă, am ajuns de la şcoală la medicul de familie şi de la medicul de familie la Spitalul de Boli Infecţioase. Aveam temperatură 38, frisoane, lacrimi care curgeau fără să am vreun control asupra lor, dureri de oase şi de muşchi şi, cu greu, stăteam în picioare.

Am avut fericirea de a întâlni doctori şi asistente foarte drăguţe şi atente şi asta fără să le fi băgat vreun leu în buzunar. :) E adevărat că am avut parte şi de unele neplăceri, dar din cauza sistemului, nu a oamenilor care m-au îngrijit. Ieri, când m-au externat m-au anunţat că am fost suspectă de gripă AH1N1 şi că nu mi-au spus asta ca să nu intru în panică, ceea ce a fost mai bine, la cât de paranoică pot fi uneori.

Vineri, sâmbătă şi duminică am stat singură, iar luni şi marţi am avut şi colege, spre nemulţumirea mea, dar sunt conştientă că se putea şi mai rău. :P

Partea drăguţă e că vineri a fost aniversarea mea şi a lui Alin şi nu pot să vă descriu cât l-am bătut la cap cu cea aniversare, iar când a venit la mine prima dată, vineri (a făcut vreo cinci drumuri în ziua aia în condiţiile în care mai şi muncea), i-am zis că e "cea mai tare aniversare ever!" A râs el, am râs şi eu şi ne-am urat La mulţi ani în timp ce eu eram pe un pat de spital cu masca pe faţă, iar el era lângă mine, ţinându-mă de mână.

Stând în spital am concluzionat că sunt un om norocos, că sunt în jurul meu oameni cărora le pasă şi fără de care viaţa mea ar fi tristă şi le sunt recunoscătoare că (încă) mă vor lângă ei. Poate mă voi revanşa într-o zi.

Şi acum leapşa de la Blue, care a scris foarte frumos, printre altele, despre datorie.

Sunt... unică, dar nimeni nu e de neînlocuit.

Mi-aş dori... o casă numai a mea.

Nu-mi place... frigul.

Mă tem... de o moarte prematură şi bruscă.

Aud... foarte bine, după cum mi-a spus dna doctor, specialistă ORL.

Îmi pare rău... că sunt neputincioasă uneori, că sunt lucruri care nu depind de mine.

Îmi place... culoarea verde.

Nu sunt... proastă.

Niciodată... să nu spui niciodată.

Cânt... (cum am mai spus şi altădată) când vreau să dau pe cineva afară din casă.

Rar... îmi doresc doze uriaşe de indiferenţă faţă de tot ce (mi) se întâmplă.

Plâng... atunci când simt nevoia.

Sunt confuză... când descopăr (şi mă confrunt cu) prostia şi răutatea gratuită.

Am nevoie... de oxigen, apă şi mintea întreagă.

Ar trebui... să am mai multă grijă de mine.

Aş vrea... să fiu mai înţelegătoare.

Nuntă de aur

2011-02-13T14:52:00.000+02:00

Bunicii mei au împlinit, pe 1 februarie 2011, 50 de ani de căsnicie, ăsta fiind motivul pentru care s-a adunat neamu' lu' Horovei, cu căţel şi purcel, ieri, la Tuluceşti, să-i sărbătorim. A fost emoţionant şi intens, a fost prilej de bucurie şi reîntâlnire cu verişori care nici măcar nu ştiau cum mă numesc, a fost timp petrecut în familie, aia extinsă. Oamenii mari au cântat şi au dansat, iar noi, copiii, am făcut poze şi am jucat mima (cine-ar fi crezut că nu e aşa greu să mimezi cuvinte ca prezon şi echinocţiu?) şi am mâncat porţie dublă de tort. :) Să fim sănătoşi şi să ne vedem şi la aniversarea de 100 de ani. :))

Make that connection :)

2011-02-11T20:45:00.000+02:00

- Do you consider the book to be autobiographical?

- Well, I mean isn't everything autobiographical? I mean, we all see the world through our own tiny keyhole, right? I mean, I always think of Thomas Wolfe. Have you ever seen that little one-page "Note to Reader" in the front of Look Homeward, Angel? Anyway, he says that we are the sum of all the moments of our lives and anybody who sits down to write will use the clay of their own life that you can't avoid that. So when I look at my own life, I have to admit, right, that I... I've never been around a bunch of guns or violence, you know, not really. No political intrigue or a helicopter crash, right? But my life, from my own point of view, has been full of drama, right? And so I thought, if I could write a book... that could capture what it's like to really meet somebody… One of the most exciting things that's happened to me... is to meet somebody, make that connection. And if I could make that valuable, you know, to capture that... that would be the attempt, or... Did I answer your question?

(Jesse - Before Sunset)

Courtesy of John

2011-02-08T19:54:00.001+02:00

Cine sunt... în culori

2011-02-06T13:52:00.002+02:00

Am găsit aici, o postare despre un test al culorilor care dezvăluie mai multe decât credeam. Şi a ieşit asta:

1. Vă vedeţi ca şi cum aţi fi: caritabil, umanist, spirit ştiinţific.
2. Vă simţiţi bine atunci când: faceţi proiecte, sunteţi eficace.
3. Vă echilibraţi prin: destindere, proiecte de vacanţă.
4. Prietenii şi asociaţii dv. sunt: spirit independent (B); stimulativă psihologic şi intelectual (F).
5. Partenerul(a) dumneavoastră ideal(ă) este: delicat, rezervat, sensibil, reconfortant
6. Slăbiciunile dumneavoastră se dezvăluie când: aveţi impresia că n-aţi reuşit social şi financiar.
7. Factorii esenţiali de motivaţie sunt: ideile noi, modul de viaţă mai simplu.

Mie mi-a plăcut ce-a ieşit. :)

Leapşă de la Laura

2011-02-04T20:35:00.004+02:00

Laura s-a gândit că dacă tot am făcut leapşa de la Radu, aş putea să fac una şi de la ea. :)
Uite ce-a ieşit:

1. Care este cheia fericirii tale? Ce te face să zâmbeşti în fiecare zi?

Depinde de zi. Azi a fost asta:

2. Care este modelul tău în viaţă?

Ştiu câţiva oameni pe care i-aş numi modele, oameni ca Mihaela, Angela, dl şi dna Ivlampie, dl Rotaru, dl Androne, mama Anei, Lorelei. Am învăţat câte ceva de la fiecare dintre cei enumeraţi.

3. Crezi că ai pe cine să te bazezi când dai de greu?

Da, ştiu că sunt oameni la care pot apela oricând.

4. Titlul melodiei preferate este?

I would do anything for love - Meat Loaf

5. Păstrezi ceva ca amintire de la o persoană dragă?

Un borcan cu scoici aduse de Laura de la mare, "Viaţa pe un peron" primită cadou de la Angela, girafa şi magnetul prieten de la Ana.

6. Două lucruri pe care le ai mereu la tine?

Inelul primit la miezul nopţii când am împlinit 22 de ani şi poşeta.

7. Ce înseamnă ura pentru tine?

O formă de afecţiune.

8. Crezi că dincolo de moarte există viaţă?

Contează?
9. Poţi uita repede problemele? Poţi uita durerile din trecut?

Depinde de probleme, depinde de durere. În general, durează până mă împac cu durerile/schimbările din viaţa mea.

10. Cea mai mare realizare de până acum?
Nu-mi vine nimic în minte, în momentul ăsta. Revin peste câţiva ani.

Leapşă de la Radu

2011-02-04T15:07:00.003+02:00

Radu face o leapşă şi, cu ocazia asta, verifică şi pe ăia de citesc ce mai scrie el (printre care, se pare că mă număr şi eu). Aşa îmi trebuie dacă îl citesc:

Nume: Andreea - Iuliana Iancu

Poreclă: Raskolnikov, Copila, Andruşca

Data naşterii: 19-iulie-1985

Culoarea ochilor: verzi

Culoarea părului: ceva între şaten şi castaniu, dacă e să zic de aia naturală.

Înălţime: 1,60

Piercinguri: încă nu

Tatuaje: nu

Vehicul: rolele se pun?

Fraza cu care tâmpeşti pe toată lumea: "nu mă coafează chestia aia" fără să mă refer la ceva care să aibă legătură cu părul

Preferate:

Culoare: verde

Animal: Morris al lu' Alin se pune?

Băutură: apa şi Nestea Green

TV Show : Garantat 100%, "How it's made"

Album muzical: "Mătase albă" - Iris

Film/ Serial: "Good Will Hunting", "Grey's Anatomy", "One Tree Hill", "Lie to me"

Actor/Actriţă: Patrick Dempsey/Ellen Pompeo

Asta sau aia:

Ciocolată sau vanilie: Vanilie

Ciocolată caldă sau cafea: Ciocolată caldă (beau cafea când e făcută de Laura sau de Dan)

Rap sau punk: muzică

Comedii sau filme de groază: comedii

Iubire sau bani: depinde de context

Your

Amintirea de care îţi este cel mai dor: eu şi Daniela mâncând nuci cu sare, toamna, zilele de sesiune în cămin

Primul gând când te trezeşti: depinde de locul/patul în care mă trezesc

La întâmplare:

Ce ţară vrei să vizitezi? Austria pentru Viena :)

Fumezi? nu

Bei? apă, tot timpul; alcool, rar

Cânţi? doar dacă vreau să dau pe cineva afară din casă

Vrei să te căsătoreşti? nu ştiu

Vrei copii? da

Leapşa poate fi preluată de oricine, oricând. :)

Zi de luni

2011-01-31T20:29:00.001+02:00

Eu merg pe principiul "dacă are sens şi logică în capul meu, de ce să stau să le explic şi altora chestia asta?" Cu atât mai mult cu cât, argumentele logice şi raţionale nu-mi vin în mod firesc, mie îmi ies după îndelungi meditaţii. De aici şi unele ciocniri cu Alin care vrea ca totul să fie argumentat logic şi raţional, iar mie îmi ieşea doar "nu pot să explic, dar în capul meu are sens". Bine că am citit cartea lui Allan Pease şi am înţeles şi acceptat de ce vrea el "facts and data", iar eu nu sunt (mereu) capabilă de aşa ceva.

Iar atunci când o fărâmă de idee logică şi raţională îşi găseşte cuvintele în care să se cuprindă şi să ia naştere din căpăţâna mea, primul lucru pe care îl fac e să scriu ideea aia - ca să nu uit. Exprimarea verbală (ca să nu zic orală) nu-mi iese la fel de bine ca cea scrisă pentru că durează până îmi caut şi îmi găsesc cuvintele, până ia naştere sub formă de cuvinte ideea care mă preocupă (sau mă obsedează, depinde de situaţie), până reuşesc s-o formulez în aşa fel încât să aibă sens şi pentru altcineva, nu doar pentru mine.

E la fel de adevărat că, oricât m-aş chinui eu, cel care citeşte înţelege tot ce vrea/poate el să înţeleagă, dar asta deja nu mai e problema mea şi în cazul ăsta se aplică vorba aia: "Nu am eu o problemă de atitudine, ai tu o problemă de perspectivă", caz în care nu mă mai zbat să explic nimic, îl las pe cel ce mă citeşte să înţeleagă exact ce vrea el.

M-am săturat să încerc să mă tot explic, scriu exact ce şi când vreau, dacă nu-ţi place, dacă nu-ţi convine, dacă nu eşti de acord, e problema ta şi doar a ta. Nu te obligă nimeni să mă citeşti, nu-ţi pune nimeni pistolul la tâmplă să-mi urmăreşti fiecare postare şi dacă ai putea să stai cât mai departe de blogul ăsta, eu, una, aş avea o zi de luni mai puţin enervantă.

Fără nicio legătură, obsesia muzicală de zilele astea:

Realizări (part II)

2011-01-28T20:50:00.001+02:00

Pentru că nu mai am voie să-ţi spun/scriu numele aici (nu ştiu ce-o să mă fac dacă va trebui să scriu vreodată despre văr-miu :)) ), nu am să folosesc nume în cele ce urmează, nu că ar fi avut vreo importanţă, dar e o revelaţie proprie despre care am tot vrut să scriu de vreo două luni şi acum mi-am găsit şi timp, tot a venit vacanţa. :)

Dacă despre duduia care susţine că te iubeşte mai mult decât oricine, m-am lămurit că e o idioată din momentul în care am citit comentariul ăla şi am reuşit să închid acel capitol, nu reuşeam să înţeleg cum de te-ai transformat tu din cel mai bun prieten al meu într-o extensie obedientă, fără coloană vertebrală şi fără creier. Asta nu am reuşit să înţeleg până ce nu am avut un scurt schimb de replici cu Lorelei. Eu spuneam că oamenii nu se schimbă, ci devin tot mai mult ei înşişi, iar ea susţinea că e ca şi cum tu, cel din prezent, dai mâna cu tine, cel din viitor. (Replicile sunt mai mult sau mai puţin exacte, că reproduc din memorie.)

Şi atunci am înţeles: duduia respectivă nu a făcut altceva decât să scoată din stare latentă preşul care se afla dintotdeauna în tine şi care acum străluceşte în toată splendoarea lui în ceea ce se numeşte existenţa ta. Fiecare cu propria devenire.

Şi aşa am înţeles cum şi de ce. Şi mă simt mai bine, fie şi prin prisma faptului că am realizat că eu sunt de vină, nu tu. Poate, şi aşteptările mele au fost prea mari (ce dor îmi e de Angela!) şi toată furia ce am avut-o cândva în mine era prost direcţionată. Nu tu erai responsabil, ci eu pentru piedestalul pe care te urcasem, piedestal care n-avea nicio legătură cu realitatea. M-am simţit aşa uşurată şi liniştită realizând toate astea că nici nu-ţi imaginezi ce indiferenţă mă cuprinde atunci când, întâmplător, apare şi numele tău în vreo conversaţie.

Zi de vineri

2011-01-22T21:40:00.002+02:00

Ieri, ziua mea nu începuse tocmai bine, plus că se anunța una foarte încărcată cu test psihologic și consiliu profesoral și cu situații de prezentat, situații pe care, ca de obicei, le-am lăsat pentru ultima clipă.

Testul psihologic mi s-a părut a fi o mare glumă. Ce-i ăla test psihologic cu test grilă în care bifezi un X într-o căsuță? La urma urmei, poți să scrii orice acolo, chiar dacă tu te gândești uneori să te arunci de pe bloc și crezi că televizorul îți vorbește chiar și atunci când e închis, oricum știi ce ai de bifat în lista aia ca să nu îți piezi slujba. Cu atât mai mult cu cât, în învățământ, se dă același test psihologic, cu aceleași întebări de câțiva ani buni. Chiar îmi spunea o colegă că l-ar putea da și cu ochii închiși că știe ce are de bifat. Ar fi mult mai bine, din punctul meu de vedere, dacă testul psihologic ar consta într-o discuție de jumătate de oră cu un psiholog care știe ce face.

Din fericire, m-am urcat în microbuz și am ajuns la Alin cu care am petrecut după-amiaza discutând între livrări despre teste psihologice, homosexualitate înnăscută și transsexualitate (cartea lui Allan Pease fiind suportul) și oameni enervanți. ;))
Seara s-a încheiat cu o premieră, din punctul meu de vedere: la bowling, într-un loc de care mă leagă amintiri foarte dragi - un concert Taxi la care am fost cu Laura. Plus că a fost o seară în care am (re)văzut niște oameni pe care nu-i mai văzusem de foarte mult timp și de care mă leagă alte începuturi și a fost cu atât mai frumos cu cât Oana și Luci au fost și ei prezenți. :) Nu am mai reușit să ajungem la paharul de apă rece pe care s-a oferit Luci să ni-l dea după ceaiul din VIP, dar sunt convinsă că Luci o să mai facă o astfel de ofertă tentantă. ;))

Ceva... (pentru Liz)

2011-01-17T21:14:00.001+02:00

Concurs

2011-01-17T21:01:00.002+02:00

Pentru că nu am câştigat niciodată nimic şi pentru că ador cerceii (şi nu numai) hand-made, sper să câştig. :)

Mai multe accesorii hand-made găsiţi aici: http://dragonfly-accessories.blogspot.com/

No reply

2011-01-12T21:20:00.000+02:00

Jordin Sparks - Just for the Record

Pentru că nu am avut replică, aseară, la mesajul tău, pentru că eşti şi vreau să mai fii, pentru că te am şi te mai vreau, pentru că nu mai mai găsesc cuvinte care să (ne) cuprindă, pentru că noi avem "Grey's Anatomy" :).

Single

2011-01-06T17:01:00.002+02:00

Uitasem cât de mult îmi place melodia asta. :)

Mi s-a reamintit aici, sub tiara Împărătesei. :)

Realizări :))

2011-01-03T18:21:00.002+02:00

În sfârşit, a revenit totul la normal! :) Nu e un secret că, anul ăsta, sărbătorile mi-au stat în gât, dar nu a fost chiar aşa cum credeam eu. :P
Printre seriale şi cărţi [am reuşit să învăţ de la un serial ca Lie to me - abia aştept să citesc şi cartea -, să râd cu lacrimi la Two and a half men şi citesc dintr-o carte pe care aş trece-o, prin lege, la lecturi obligatorii. ;))] am realizat (cu uimire) că încă mai ştiu să mă bucur. :)

Am descoperit că ştiu să mă bucur de un ceas primit cadou, de reacţia ta atunci când ai primit cadoul de la mine (eu şi Alin am făcut schimb de cadouri cu o săptămână înainte de Crăciun şi a fost o idee mai bună decât mă aşteptam), de cadoul de la Moş Crăciun din Spain (oja e superbă :P), de timpul petrecut cu Laura şi Dan, de bluziţa de la mama Andreei, de vocea colegei-prietene, de telefonul primit "provizoriu", de Morris atunci când vine şi se aşază pe mine ca să-l mângâi, de noi doi atunci când reuşim să fim noi.

(Morris)

Later edit: Mi-am amintit de melodia asta în timp ce îmi făceam planuri pentru vacanţa de la sfârşitul semestrului. ;))

Staying true

2010-12-18T20:01:00.001+02:00

:)

2010-12-14T17:47:00.000+02:00

De Craciun

2010-12-13T18:35:00.000+02:00

Peste tot pe unde ma duc, aud doar de sarbatori fericite, craciun in care sa fim mai buni, sa ne iubim (House rullz), sa facem cat mai multe cadouri, toata luna daca se poate!, sa avem grija de cei din jurul nostru, peste tot rasuna colinde (chiar si in farmacii) si nu poti sa cumperi doua kile de mere din piata ca ti se si ureaza "sarbatori cu bine".

Nu mai poooot! cu sarbatorile astea. Imi spunea o colega pe care o admir ca ea isi impune sa simta sarbatorile, ei mie nu-mi iese asta, nu ca as fi incercat. Abia astept sa treaca sarbatorile astea si sa revina totul la normal. Si avand in vedere ca mai am si pregatiri pentru serbarea de craciun, asta inseamna colinde de cinci ori pe saptamana. Innebunesc! Chiar ma gandeam ca-s ipocrita avand in vedere ca eu nu mai pot sa simt magia sarbatorilor si ii pun pe copiii sa invete colinde despre cat de buni si iubitori tre' sa fim.

Imi dau seama cat de aiurea suna, dar nu mai gasesc in mine puterea/stiinta de a ma bucura de globulete in braduti si de mos craciun. Nu vreau sa cred despre mine ca m-am acrit in asemenea hal incat sa nu mai stiu sa ma bucur, dar toate dovezile duc in aceeasi directie.

Am obosit si nu mai vreau sa vad nici macar un globulet, nu mai vreau sa aud nici macar un colind, nu mai vreau sa vad scris in toate vitrinele sarbatori fericite! Astept vacanta sa citesc si altceva decat descriptori de performanta pentru disciplinele clasei a treia, vreau zile libere in care sa ma uit la CSI si sa lenevesc sub patura.

Si peste toate, vreau sa cred ca o sa reusesti sa ma suporti...

Alanis Morissette - Ironic

Poveste

2010-12-07T20:08:00.001+02:00

Dintr-un mail primit de la Ana, cândva, nici eu nu mai ştiu când... Nu am avut chef să pun diacritice.

POVESTEA ELIBERARII MELE PERSONALE

LIHI LAPID, jurnalista

Eu renunt la munca de Sisif, lipsita de sens si plina de nervi, de a mentine o casa mereu sclipitoare si curata, in orice moment, pentru a fi pregatita de musafiri. Caci tot nu reusesc. De acum voi aranja casa doar cu putin timp inainte de a sosi musafirii. Niciun moment inainte. Si asta, pentru ca pretul acestei munci imi este prea mare si greu. Nu veniti fara sa telefonati inainte, caci nu voi deschide.

Am hotarat ca nu voi mai continua goana de a fi mereu aranjata dupa ultimul strigat al modei. Stramt, larg, inalt, jos, pana la genunchi, sau pana la glezne. M-am saturat! In special dupa ce m-am straduit de cateva ori, si pana la urma tot am aratat ca o paparuda. Gata. Eu ma eliberez. Imbrac de acum doar ceea ce vreau eu. Dupa mine, creatorii de moda sa faca ce-or vrea.

Renunt la toti pantofii care nu sunt comozi. Ma reintorc la inaltimea normala a tocurilor, la posibilitatea de a alerga atunci cand intarzii, sa dansez cand sunt fericita si sa ma misc in voie, cand ies cu treburi in oras, fara sa visez la intoarcerea mea acasa, cand ii pot scoate din picioare.

Renunt la visul burtii lipite, ca o scandura si la coapse slabe ca niste carje. Asa ceva nu se va mai intampla. Voi devia spre a manca mai mult dulce din cand in cand, voi manca hamburger la ore tarzii si, din cand in cand, ma voi rasfata cu cartofi prajiti. Apoi, voi merge la sala de sport, este pedeapsa pe care sunt pregatita sa mi-o ofer, dar nu voi mai renunta la mine, pana in strafundul sufletului. Caci nicio campanie nu ma asteapta si niciun Harap Alb nu-mi va face curte, decat pentru ca mi se cuvine.. Am crescut. M-am maturizat.

Renunt sa le mai fac pe plac tuturor, pentru ca sa gandeasca ca sunt perfecta. Caci eu nu sunt. Sunt normala, simpatica si mereu pregatita sa ajut, dar pana la un anumit punct. Atunci cand depasesc acest nivel, ma straduiesc prea mult si dau prea mult, la sfarsit ma enervez. Ma enervez pentru ca constat ca totul este primit ca pe ceva de la sine inteles. Si atunci devin de-a dreptul insuportabila. Pacat.

De acum, eu dau doar atat cat vreau sa dau.

Renunt sa fiu mereu prezenta la nevoile oricui si la povestile sufletesti ale oricui. Mai ales pentru ca voi niciodata nu ma intrebati daca pot. De acum, eu cern cui raspund si cui nu. Lasati mesaj. Va promit sa revin. Nu o luati ca ceva personal, caci, simplu, nu pot vorbi acum. Si sunt de acord cu acest lucru, atunci cand si voi veti proceda la fel.

Renunt sa mai fiu geloasa. Nici asta nu reusesc sa o fac. Mereu vor fi altele mai aventuroase, mai rabdatoare, mai bagacioase, mai intelegatoare, care stiu sa puna granite, care stiu sa fie mai mamoase si care sa obtina mai multe succese. Insa, niciuna, copiii mei dragi, nu va va iubi mai mult precum o fac eu. Si, atunci cand trebuie, eu pot sa va aduc luna de pe cer, in plina zi, pentru voi. Insa nu pot face acest lucru in fiecare minut sau secunda. Scuze.

Renunt la obligatii. Caci obligatiile ma determina sa vreau sa fiu mereu plina de succes, sa fiu mereu perfecta, gospodina desavarsita si mereu aranjata, exacta si zambitoare tot timpul.

Pana acum nu am reusit sa fiu asa. De fapt, degeaba ma straduiesc - pana la urma sunt mereu nervoasa si

ranchiunoasa, in special pe mine insami. Am convingerea ca daca voi face mai putine eforturi, voi reusi sa fac

mai mult si cu totii vor avea de castigat. SI, IN SPECIAL, EU!

Rezultatele eliberarii mele:

DEJA MA SIMT MAI BINE...

Iata cateva lucruri pe care avem dreptul sa le spunem:

1. Nu sunt disponibila

2.. Nu pot face

3. Nu am dispozitie

4.. Nu-mi vine sa fac asta

5. Nu

Sfatul meu este sa copiati aceasta pagina, puneti-o pe usa frigiderului, si cititi-o zilnic...

SUCCES!

Caci atunci cand sufletul zambeste, si cerul este plin de lumina.

Ziua în care m-am simţit frumoasă

2010-12-02T14:36:00.008+02:00

Ziua mea (30 noiembrie) a fost toată a mea şi doar a mea. :)

Ziua asta m-a găsit împăcată cu mine dintr-un anumit punct de vedere pentru că am ajuns la concluzia "the woman is an idiot", concluzie ce-i aparţine lui Carrie Bradshaw şi îmi permit s-o folosesc având în vedere că respectiva nu e în stare să scrie şi, în plus, pune pe altcineva să mă sune şi să-mi spună că nu e frumos ce scriu eu pe blogul meu. Probabil nu ştie să apeleze numere pe care nu le are în agendă şi trebuie să lase pe altcineva să facă asta. :)) Mărturisesc că atunci când am văzut comentariul m-am apucat şi am scris o postare mai lungă ca a lui Lorelei ;)) în care îi explicam punct cu punct cât de mult s-a înşelat în privinţa mea, cât de greşit m-a judecat şi cât de nedreptăţită m-am simţit. Dar am observat că nici măcar nu ştie să scrie (cum să faci o greşeală de genul "m-ai ţii minte"?!?) şi m-am potolit. Partea bună e că, datorită acelei concluzii, am reuşit să închei un capitol care-mi stătea pe neuroni.

Aşa cum m-am obişnuit, pe 30 noiembrie am tras linie şi am socotit, am bifat unele vise, mi-am făcut altele, am luat hotărâri peste hotărâri (sper să le duc la capăt) şi am încercat să mă obişnuiesc cu noul meu look. :)

Ziua a început cu un cadou şi îmbrăţişări de la M. (draga mea năşică) care au mers exact acolo unde trebuiau să meargă, copiii mei mi-au bucurat inima, câteva fetiţe de la clasa a VI - a au venit şi m-au pupat, iar complimentele primite de la colege şi colegi au întregit bucuria. M-am bucurat cu fiecare telefon şi mesaj primit, cu fiecare urare şi cu fiecare pupăceală primită.

Partea cu adevărat frumoasă a fost că Bobo nu a fugit în direcţia opusă când m-a văzut :P, iar colegii lui made my day, am râs la glumele făcute de John (aşa-mi trebuie dacă nu mă uit în oglindă înainte să ies din casă) mai ceva ca atunci când am fost la Griviţa şi am ajuns la Alin acasă cu un zâmbet ce mi se întindea pe toată faţa şi se prelungea până în adâncul sufletului meu mic şi verde.
Am vorbit cu Laura pe mess şi am râs cu poftă când am văzut postarea ei cu melodia aia pe care aveam eu coregrafie specială, iar mâţa aia cu un trandafir în lăbuţe m-a topit, i-am mulţumit lui Lorelei pentru urare şi am aşteptat cuminte să vină Alin de la muncă.

Seara am profitat de săptămâna gratuită de cont VIP oferită de cei de la Vplay şi am urmărit un serial ce m-a fascinat în copilărie.

Ziua României am sărbătorit-o mâncând (micul-dejun a fost făcut de tatăl lui Alin, iar Alin şi-a demonstrat măiestria la prânz cu un pui pe gustul meu) şi dormind... şi dorindu-mi un asemenea răsfăţ măcar o dată pe săptămână. :)

Şi mi-am mai dorit şi asta:

Videoclip găsit aici.

Keep on walking

2010-11-19T20:00:00.002+02:00

Zilele astea am fost abătută şi nemotivată să-mi fac datoria, asta ca să mă exprim elegant, însă am avut şi câteva mici victorii care mi-au adus zâmbetul pe buze şi mi-au dat, pentru o vreme, forţa să merg mai departe.

Ieri mi-am găsit numele în nişte documente şcolare de pe vremea când eram elevă în şcoala în care acum predau. :) (M-am implicat într-un proiect de prevenire a abandonului şcolar şi a trebuit să fac nişte statistici şi aşa am dat peste numele meu în acele acte.) M-am bucurat atunci când doamna director mi-a apreciat efortul şi m-a făcut să mă simt tare bine în pielea mea.

Azi un elev de la cealaltă clasă a treia made my day. C.D. este un elev incredibil de inteligent care are ADHD, o boală ce afectează tot mai mulţi copiii în zilele noastre. L-am avut la mine în clasă pentru o perioadă foarte scurtă de timp, la începutul anului, şi am reuşit să-i câştig încrederea. Azi a venit şi m-a îmbrăţişat şi mi-a spus la ureche că nu a uitat ce mi-a promis (că o să-l asculte pe domnul învăţător şi o să scrie lecţia pe caiet) şi chestia asta a fost de-ajuns să mă facă să uit de toate părţile negative de zilele astea. :)

Şi aşa mi-am amintit că "dacă nu poţi schimba lumea în care trăieşti, schimbă perspectiva". :)) Şi mă bucur că am avut şi un pic de ajutor pentru că nu aş fi reuşit să fac asta singură, mai ales în perioada asta.